PS Gherghel, de la Vatican: Papa ar putea vizita România

marți, 13 noiembrie 2018, 02:50
2 MIN
 PS Gherghel, de la Vatican: Papa ar putea vizita România

Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, a avut o vizită prelungită în perioada 5 – 10 noiembrie la Vatican alături de ceilalţi episcopi catolici şi greco-catolici din Iaşi, intitulată „ad limina apostolorum“. În cadrul acesteia, PS Gherghel s-a întâlnit cu Papa Francisc şi spune că acesta şi-a exprimat dorinţa de a vizita România.

Într-un interviu pentru postul Radio Vatican, cu redacţia română de acolo, prelatul ieşean a precizat că vizita din statul papal a fost una de mare şi profundă bucurie. „Ştim că papa Francisc ne iubeşte şi că vrea să vină să ne viziteze. Ne rugăm să-l revedem şi acasă la noi. Vizita la mormintele apostolilor ne-a adus momente de mare bucurie, de bogăţie sufletească, de curaj, pe care le-am primit întâlnindu-l pe Sfântul Părinte Papa Francisc. Ne-am întreţinut frăţeşte cu el într-un dialog pe care nu l-am mai întâlnit vreodată“, a spus PS Gherghel în interviul pentru postul respectiv de radio. Episcopul ieşean se află la cea de-a cincea astfel de vizită din actualul mandat.

Punctul culminant al vizitei l-a constat Sfânta Liturghie de duminică la finalul căreia a avut loc o slujbă Te Deum pentru Centenarul Marii Uniri din România. Vizita de anul acesta a fost specială fiindcă episcopii nu au mai mers împreună la Vatican din 2010, să viziteze mormântul apostolilor, să se întărească în credinţă după întâlnirea cu Papa Francisc şi să viziteze diferitele comunităţi româneşti sau nu, din regiunea respectivă. Vizitele „ad limina apostolorum“ ale episcopilor români la Sfântul Scaun au fost întrerupte în comunism, ultima fiind în 1937, şi reluate după 1989, fiind organizate în 1991, 1996, 2003 şi 2010. 

Comentarii