RANDĂRI: Hanul Trei Sarmale va fi modernizat. Va fi ridicat un hotel alături

luni, 27 septembrie 2021, 12:54
2 MIN
 RANDĂRI: Hanul Trei Sarmale va fi modernizat. Va fi ridicat un hotel alături

Modernizarea Hanului Trei Sarmale și construirea unui hotel în imediata apropiere necesită o investiție de 4 milioane euro, conform unor documente consultate de apix.ro.

Hanul Trei Sarmale, cu un teren aferent de 5.000 mp, a fost scos la vânzare pentru suma de 1,2 milioane euro. Proprietarul este în continuare Fio Grup Company – firmă care a cumpărat bunul în anul 2017. Anunțul de vânzare a apărut pe site-ul companiei Integra Business Consulting, firmă controlată de fostul deputat și ministru Relu Fenechiu. O dovadă în plus că hanul nu a fost vândut este că anunțul este încă activ. Oficial, acționarul firmei este soția lui Relu Fenechiu.

Odată cu oferta de vânzare, au fost făcute publice și randări ale proiectului demarat în 2017, respectiv de modernizare a obiectivului, precum și pentru construirea unui hotel în imediata apropiere.

„Proiectul păstrează elementele arhitecturale tradiționale moldovenești, dar presupune o extindere semnificativă a hanului, triplându-se practic capacitatea acestuia. Suprafața construită desfășurată a hanului va fi de 3.842 mp. La mansarda hanului, în suprafață de 1031 mp sunt prevăzute 16 camere și 3 apartamente, amenajate în același stil tradițional românesc, dar la un confort de 4 stele. Extinderea hanului va însemna și un al doilea restaurant cu o intrare complet separată, menit să deservească clienții hotelului și pentru mese festive”, se arată în oferta de vânzare publicată de Integra Business.

În același timp, planul urbanistic prevede și construirea unei clădiri cu o suprafață desfășurată de peste 4.600 mp, cu funcțiuni multiple: spații comerciale, spații de cazare în regim de hotel și/sau locuințe.

„Proiectul de hotel este prevăzut cu 96 de camere și 5 apartamente”, se mai precizează în prezentare.

Aflați amănunte de pe apix.ro.

Comentarii