De Business

Punem punctul pe știi

Raportul UE dă de înţeles că tehnologia Huawei ar prezenta riscuri de securitate

joi, 10 octombrie 2019, 15:02
1 MIN
 Raportul UE dă de înţeles că tehnologia Huawei ar prezenta riscuri de securitate

Reţelele 5G ar putea fi vulnerabile unui atac din partea unor hackeri susţinuţi de stat în situaţia în care operatorii vor utiliza prea multe componente de la un singur furnizor, se arată într-un raport al Uniunii Europene, de joi.

Prin urmare, UE recomandă ca operatorii de telefonie mobilă să nu se bazeze prea mult pe furnizori care au "o legătură puternică" cu guverne care nu au suficiente "mecanisme şi echilibre democratice".

"În acest context de expunere tot mai mare la atacuri facilitate de furnizori, profilul de risc al furnizorilor va fi în mod special important, inclusiv posiblitatea că furnizorul să fie susceptibil interferenței dintr-o ţară non-UE", se arată în comunicatul Uniunii.

Concluziile raportului vin în contextul în care mai multe state-membre UE au deja în desfăşurare anchete menite să stabilească dacă tehnologia 5G a Huawei ar putea reprezenta un risc de securitate. Majoritatea membrilor Uniunii au ezitat, până acum, să interzică accesul tehnologiei Huawei, însă acest lucru s-ar putea schimba ca urmare a acestui raport.

Comentarii