Recensământ 2022. Incertitudini

În funcţie de cifra reper, cea a populaţiei estimate a României la 1 decembrie 2021 (aproximativ 18,922 milioane de persoane, conform Institutului Naţional de Statistică) la care s-au raportat procentual numărul de autorecenzaţi şi recenzaţi, stăm surprinzător de bine la nivel naţional. La finalul zilei de 31 iulie 2022, numărul recenzaţilor era de 18,148 milioane persoane, ceea ce înseamnă că au fost confirmaţi 95,9% dintre locuitorii estimaţi. Asta înseamnă că au mai rămas de confirmat ceva mai mult de 770 de mii de persoane.

Dacă ar fi să facem comparaţia cu RPL 2011, aspru criticat că ar fi subdimensionat populaţia ţării nostre la vremea respectivă, în privinţa procentajului celor recenzaţi stăm mult mai bine. Datele preliminarii ale recensământuui din 2011 indicau un numar de 18,383 milioane de recenzaţi, iar datele finale, după corecţiile aduse de către demografi, indicau 20,121 milioane de locuitori. Nu mai puţin de 1,738 milioane de persoane au fost adăugate persoanelor recenzate. Acest fapt înseamnă că la finalul RPL 2011 erau înregistraţi doar aproximativ 91,4% din populaţie. Însă, procentul nu e pe deplin comparabil cu cel actual, având în vedere că e raportat la o altă variabilă – valoarea finală obţinută şi nu la reperul iniţial. La 1 ianuarie 2011, baza de date TEMPO a INSSE arată în dreptul populaţiei rezidente din România 20,199 milioane de locuitori. Dacă aceasta era populaţia reper estimată pentru gestionarea RPL 2011, doar 91% din populaţie a fost recenzată.

Cu siguranţă, datele finale ale recensământului actual vor arăta la nivelul naţional o valoare mai mare a populaţiei. Cu cât, însă? Aici e marea necunoscută. La ora actuală, există două opinii importante. Una dominantă, potrivit căreia populaţia rezidentă a ţării este mai redusă decât valoarea reper, ce se bazează pe faptul că emigraţia românilor e mai importantă cantitativ decât se estimează, şi o alta care introduce în ecuaţie şi mobilitatea post-pandemică. Potrivit celei de-a doua opinii, mişcarea de remigraţie a românilor din plină criză pandemică a fost mai importantă decât returul ulterior al cetăţenilor români în Occident, survenit după relaxarea restricţiilor. Câteva date preliminarii pentru mai multe UAT-uri ce au generat fluxuri importante de emigranţi confirmă această de-a doua opinie. Iată câteva exemple: Marginea, Păltinoasa, Iaslovăţ, Poiana Stampei, Volovăţ, Cajvana, Gălăneşti (judeţul Suceava), Ciorteşti, Probota, Belceşti, Brăieşti, Cristeşti, Moţca (judeţul Iaşi) au valori cuprinse între 110 şi 127% populaţie recenzată.

În afara migraţiei externe, care e sursă pricipală ce alimentează această incertitudine asupra dimensiunii demografice, şi numărul de născuţi vii, componentă activă a bilanţului natural al populaţiei, vine să tulbure apele. Din acestă perspectivă (vezi textele Câţi vom mai fi fiind? şi Socoteala din târg), la nivelul României, după schimbarea reperului teritorial la care se raportează numărul de născuţi vii, care e din 2014 reşedinţa obişnuită a mamei, indiferent unde s-a născut copilul (vezi metadata TEMPO), avem de-a face, cel mai probabil, cu un surplus la nivelul naţional de aproximativ 160-170 de mii de persoane faţă de valoarea reper. E vorba de născuţi vii în străinatate (copii ai autohtonilor emigraţi preponderant în vestul european, dar şi ai mamelor din Republica Moldova, ce au dobândit recent cetăţenia română).

Care ar fi sursele creşterii valorii populaţiei în cazul datelor finale ale RPL2022? Categoriile absenteiştilor aflaţi în ţară, a celor ce lucrează în străinătate fie pentru un termen mai mic de 12 luni, fie într-o manieră sezonieră, a celor ce învaţă în străinatate şi corespund cutumelor recensământului. Institutul Naţional de Statistică are instrumentele identificării persoanelor cu reşedinţa obişnuită în ţară care nu au fost recenzate şi includerii lor în populaţia rezidentă la 1 decembrie 2021. Este o operaţiune complexă, de consultare a unui mare număr de baze de date şi registre administrative aflate în bazele de date ale recensământului ale INS şi actualizate în prima fază a recensământului. (Vasile Gheţău, Recenzarea s-a încheiat. Se profilează o populaţie rezidentă înregistrată de 18,2 milioane locuitori, în contributors.ro)

Cel mai probabil, datele finale vor indica o populaţie a României cuprinsă între 18,5 şi 19 milioane de locuitori. Din această perspectivă, la scara naţională, recensământul pare o reuşită. Însă, vor apărea neconcordanţe grave între estimările INS la nivel de UAT-uri locale şi judeţene şi repartiţia finală a datelor în teritoriu.

Cel puţin din perspectiva datelor estimate pentru 1 decembrie 2021 şi a datelor preliminarii cunoscute până în prezent, se prefigurează o suprapunere mai mult decât imperfectă a acestora. Aproape sigur vom asista la o diminuare puternică a ecarturilor între oraşele mari şi intermediare. Cu certitudine marile oraşe vor deveni mai mici, în condiţiile în care sub presiunea restricţiilor din perioada pandemică, categorii întregi de populaţie nu mai îndeplinesc cutumele înregistrării în dreptul localităţii în care îşi desfăşoară în mod normal activitatea. În primul rând e vorba de zeci de mii de studenţi, ce vor fi în marea lor majoritate absenţi din populaţia centrelor universitare. Cu excepţia majorităţii studenţilor străini, a celor domiciliaţi în centrul universitar sau a celor ce urmează specializări universitare ce au reclamat prezenţa fizică (specializări medicale, unele specializări tehnice), restul au făcut ore online. Cele mai mari perdante vor fi Bucureştiul, Clujul, Iaşul şi Timişoara.

Această diminuare a ecartului demografic la nivelul ierarhiei urbane sau creşterea populaţiei unor aşezări aparent repulsive înainte de pandemie, pe baza returului imigranţilor, creionează un sistem teritorial aflat într-o criză profundă. Cât va dura această stare de fapt? Greu de răspuns!

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi