Record trist de îmbolnăviri COVID la Iași: 89. Virusul a ajuns printre angajații supermarketurilor și la Dedeman

sâmbătă, 29 august 2020, 02:01
6 MIN
 Record trist de îmbolnăviri COVID la Iași: 89. Virusul a ajuns printre angajații supermarketurilor și la Dedeman

Au apărut noi focare, cel mai mare fiind cel de la Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti. Apar cazuri “sporadice” în mai multe hipermarket-uri alimentare din zonele Tudor, Alexandru, Nicolina, dar şi în magazine de bricolaj

Iaşul se menţine pe locul doi pe ţară după municipiul Bucureşti la numărul de noi confirmaţi, ieri fiind raportate 89 de cazuri. O explicaţie ar fi creşterea numărului de persoane pozitive în focarele deja existente după testarea în masă, dar şi apariţia de noi focare. Medicii epidemiologi consideră că este vorba de o transmitere comunitară, şi că în fiecare instituţie virusul a fost adus din afară, în urma concediilor petrecute de ieşeni fără respectarea regulilor sanitare.

Focare vechi: noi cazuri la Centrul din CA Rosetti, în schimb, alţii din alte centre s-au negativat

Pe 18 august, la Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti Iaşi erau raportaţi pozitivi 40 de copii şi şase angajaţi. Ulterior, la testarea de pe 24 august, alţi 13 copii au fost găsiţi cu infecţia cu noul coronavirus. Practic, în acest moment, centrul este cel mai mare focar din Iaşi. Potrivit raportării de ieri, la ArcelorMitall sunt în continuare 16 angajaţi găsiţi pozitivi, dar testarea în rândul salariaţilor continuă. Surse din cadrul anchetei epidemiologice au declarat că ieri, alţi trei angajaţi au avut teste pozitive. La Unitatea Medico-Socială de la Bivolari, şapte beneficiari s-au negativat între timp. La testarea din 24 august 2020 a întregului efectiv al centrului au fost identificaţi 34 de pozitivi (9 salariaţi şi 25 beneficiari). Trei beneficiari sunt internaţi în Spitalul de Boli infecţioase, prezentând simptomatologie. Ceilalţi sunt izolaţi şi îngrijiţi în spaţiul special amenajat din instituţie. La Unitatea Medico-Socială de la Răducăneni, faţă de acum două săpămâni, trei salariaţi şi 10 beneficiari s-au negativat, în momentul de faţă fiind 15 persoane pozitive (patru salariaţi şi 11 beneficiari, toţi asimptomatici).

La Spitalul “Sfântul Sava” nu a fost raportat ieri niciun caz nou, râmânând 15 cazuri pozitive , nouă beneficiari şi şase angajaţi. În schimb, testările în rândul beneficiarilor şi angajaţilor continuă, aşteptându-se noi rezultate astăzi. La Centrul de Servicii Sociale Mirceşti sunt şase persoane infectate (4 beneficiari şi 2 angajaţi). S-a dispus izolarea în centru a trei beneficiari pozitivi, iar pentru un altul s-a decis internarea în spital. Alte focare care au rămas constante ca număr de cazuri pozitive chiar dacă anchetele epidemiologice sunt în curs: Oficiul Poştal de Distribuire Iaşi – Persoane infectate: 7 angajaţi, Secţia Exterioară Şipote a Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, unde numărul total de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 este de 11 (9 beneficiari şi 2 angajaţi), Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parascheva” Copou unde sunt trei persoane pozitive (un beneficiar şi 2 angajaţi).

Focare noi în Dacia, Hârlău, Servicii Publice, dar şi hipermarket-uri

Există însă şi focare nou apărute. Unul este la Dispensarul din cartierul Dacia, unde trei salariaţi au fost depistaţi ca fiind infectaţi. De asemenea, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihici Hârlău există cinci persoane infectate (3 beneficiari şi 2 angajaţi). S-a dispus izolarea beneficiarilor cu COVID, evaluarea şi internarea angajaţilor bolnavi simptomatici, precum şi monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către un medic infecţionist. Un alt focar nou este la Servicii Publice din cadrul Primăriei Iaşi. Focarul a fost declanşat după ce un angajat al instituţiei, asimptomatic, a avut un accident de bicicletă. La spital a fost testat pentru Covid şi a ieşit pozitiv. Ulterior, SPI a demarat testări la secţia la care lucrează salariatul şi au mai fost depistate încă 6 persoane pozitive. Potrivit directorului SPI, Laurenţiu Ivan, până acum au fost efectuate peste 20 de teste, iar SPI aşteaptă rezultatele la încă 8 care au fost realizate ieri. Secţia unde a izbucnit focarul nu lucrează cu publicul, iar angajaţii nu fac parte dintre echipele care ies pe teren. În secţie lucrează circa 30 de persoane (confecţii metalice şi vopsitorie).

Surse din cadrul CJSU au declarat că există un posibil focar şi la un hipermarket de bricolaj (Dedeman – n.r.) unde trei salariaţi ar fi confirmaţi cu infecţia cu SARS COV2, dar şi la hipermarket-uri alimentare din zonele Tudor, Alexandru, Nicolina, unde în rândul salariaţilor au fost găsite cazuri “deocamdate sporadice” de COVID 19 în rândul salariaţilor. În acelaşi timp, surse din cadrul CJSU au remarcat două aspecte importante privind transmiterea în comunitate a virusului. “Este vorba de faptul că mulţi dintre cei infectaţi nu declară toţi contacţii direcţi pe care i-au avut pentru că aceştia din urmă fiind asimptomatici, doresc să-şi continue activitatea la serviciu sau cea personală. În cazul în care ar fi declarat ca şi contact direct, este obligat să stea în izolare. Un alt fenomen se referă la acele focare de familie. Unul dintre membri vine pozitiv de la serviciu. Se izolează, dar membrii familiei nu sunt obligaţi să facă acest lucru. În cele mai multe cazuri, izolarea pozitivului este aproape imposibilă. Este vorba de spaţiile comune pe care membrii unei familii le împart. Şi de aici transmiterea comunitară”, au declarat surse din cadrul CJSU.

Se schimbă metodologia de colectare a plasmei, dar tot INHT face testarea

Ieri, în cele şapte spitale Covid şi suport erau 16 locuri libere la confirmaţi. La Terapie Intensivă nu mai exista niciun loc liber. În schimb, vizavi de bolnavii critici, Ministerul Sănătăţii a decis să schimbe încă o dată metodologia de colectare de plasmă convalescentă pentru tratamentul Covid-19, la doar două săptămâni după ultima modificare, eliminându-se o parte dintre erorile semnalate de specialişti.

Varianta din 11 august a fost criticată de firma care a donat cele 18 aparate de plasmafereză, care susţinea că metodologia de colectare de plasmă convalescentă conţine cinci “aberaţii” care îngreunează procesul de donare. Directorul firmei Besmax Pharma Distribution SRL (BPHD), Florin Hozoc propunea atunci măsuri pentru rezolvarea situaţiei.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătătaru a eliminat obligaţia de congelare ultra-rapidă a plasmei, la -25 grade Celsius. De altfel, anterior, Florin Hozoc a afirmat că procedura nu avea justificare medicală, fiind practicată doar în cazul fabricării de medicamente. Noul ordin prevede că unităţile de plasmă, indiferent de metoda de recoltare, “se procesează şi se stochează conform procedurilor utilizate în centrele de transfuzii pentru plasma destinată transfuzării, fără a se depăşi 6 ore de la recoltare, la o temperatură de sub -25°C, care să asigure congelarea completă în maximum o oră”. În ceea ce priveşte documentele necesare donării de plasmă convalescentă, noul ordin menţine obligativitatea prezentării unui singur document care să ateste istoricul de infecţie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii, plus semnarea consimţământului informat. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a menţinut în schimb o altă “ciudăţenie”: toată plasma convalescentă trebuie în continuare testată centralizat, la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, pentru a fi calificată biologic şi validată.

Potrivit directorului BPHD, Florin Hozoc, testarea centralizată întârzie cu peste 10 zile administrarea plasmei recoltate, care este ţinută până când INHT emite buletinul de validare pentru fiecare doză de plasmă convalescentă. Acest lucru se întâmplă, deşi fiecare centru de transfuzie, inclusiv cel de la Iaşi, poate să facă aceste teste fie pe echipamentele proprii, fie cu ajutorul echipamentelor existente în spitale. Validarea în acest caz nu ar dura mai mult de 3-4 zile ,şi nu 14 zile, cum se întâmplă acum. “O explicaţie pentru centralizarea testării plasmei convalescente este probabil legată de existenţa unui furnizor privilegiat, care asigură echipamentele şi consumabilele pentru aceste teste efectuate la INHT”, a susţinut Florin Hozoc.

Silvia CRAUS, Mădălina OLARIU, Alex ANDREI

 

Comentarii