Republica „Abibas”

Undeva prin toamna lui 2007 la ziarul "Moldova Suverană" – oficiosul din acea vreme al guvernului comunist al lui Voronin – doamna secretară a redacţiei a tras o sperietură soră cu moartea: un plic mare, gros şi întunecat la culoare sosise pe adresa gazetei, iar la expeditor scria doar atât: "Microsoft Corporation – Redmond, Washington, USA". Intuiţia feminină, care nu o înşelase niciodată în zecile de ani de carieră, îi şopti că ceva nu este în regulă aşa că decise să nu deschidă acea scrisoare, aşa cum vămuia de obicei orice lucru adus de poştaş la redacţie, indiferent că era destinat departamentului de Politică Externă, de Economie sau celui de Sport, ci să îl strecoare subtil printre hârtiile din mapa cu corespondenţă selectată pentru Redactorul-şef. În mai puţin de o oră presentimentul i se adeveri: "Alooooooooooo", se auzi un răcnet panicat din biroul şefului, "să vină repede, repede Tolea de la Juridic!" Din plicul care pornise de peste ocean ieşea un vraf de hârtii în engleză, română şi rusă prin care compania Microsoft îi soma pe cei de la "ziarul nostru, al poporului suveran" să nu mai folosească nici măcar o zi softurile pentru editarea publicaţiei fără să plătească licenţele cuvenite, altfel fiind pasibili de o amendă usturătoare, chiar şi pentru buzunarele lui Voronin. "Ia uite la ei, nesimţiţii, ăştia chiar n-au soviste? Dar ei ştiu cine suntem noi?", fu prima părere emisă de către juristul de încredere. "Uuuooof, taci uăi Tolea, taci, ce ne facem, ce ne facem?" se tânguia Redactorul-şef, cifrele care se înşirau pe lista de posibile amenzi dându-i dureri de cap. Noroc cu tânărul editorialist al redacţiei, specializat în ode aduse lui Voronin (şi care azi îşi pune talentul în slujba oligarhului Plahotniuc – dar asta e deja o altă poveste) care interveni în discuţie cu o voce cristalină: "Ia staţi aşa, şefu’, am eu o idee de n-au s-o poată ei duce, staţi numai oleacă, amuş, amuş". Şi dus a fost în biroul său de unde începu să se audă troncănit de tastatură. A doua zi, dis de dimineaţă oamenii muncii au aflat din ziarul guvernului cum ditamai Bill Gates, "unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă", a avut tupeul şi neruşinarea să ne ceară nouă, poporului, despăgubiri pentru că îi folosim munca fără să i-o plătim: "ne întrebăm noi, oameni buni, cu ce l-ar ajuta pe el, bogătaşul american, să ne ia şi ultima brumă de bani pentru programele sale? Ori credeţi dumneavoastră că el şi compania lui stau taman în banii de la noi, din Moldova cea Suverană? În schimb pentru noi, da, stimaţi cititori, dacă ar fi să îi plătim drepturile, nu am mai avea cu ce să tipărim gazeta care vă informează zi de zi despre eforturile preşedintelui Voronin, alături de guvernul nostru". Până la urmă, cu toate eforturile tânărului specializat în ode, mai cu căciula în mână, mai cu plata în rate, ziarul guvernului a trebuit să îşi plătească programele informatice pentru a putea să apară şi mai departe, fără a mai plăti amenzi "americanilor".

Anii au trecut peste Republica Moldova, Voronin a dispărut ca un coşmar dimineaţa, iar Chişinăul aproape că pornise pe calea Europei după care s-a mai răzgândit şi azi face iar "trei paşi la stânga linişor". Însă unele obiceiuri au rămas aproape neschimbate, iar povestea noastră merge mai departe, de data aceasta în pas sportiv.

Pe 16 octombrie 2015, germanii de la Adidas o cheamă în judecată la Chişinău pe o tânără "întreprinzătoare" care "vindea produse inscripţionate cu semne identice cu mărcile companiei Adidas în buticul amplasat în Piaţa Centrală". Cu alte cuvinte, vindea Abibas cu sigla Adidas. Tot în acea perioadă, la doar două săptămâni distanţă, ultimul guvern pro-european de la Chişinău este demis, iar noul executiv, condus din umbră de către oligarhul Plahotniuc ajunge la butoane, stricând tot ceea ce începuse să se schimbe în bine până atunci. Inclusiv justiţia, spre ghinionul producătorului german de echipament sportiv.

Au urmat trei ani grei pentru avocaţii celor de la Adidas, care nu ştiu dacă au reuşit să le explice şefilor lor cum în tot acest timp nu au putut să îi convingă pe judecătorii de la Chişinău că firma germană este cea păgubită în toată această poveste în care o doamnă vindea la piaţă marfă contrafăcută folosindu-se de confuzia creată prin aplicarea aceleiaşi sigle ca şi cea a concernului din ţara lui Angela Merkel. Punctul final a venit pe 11 mai 2018, săptămâna trecută, când Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova (!) a decis că "existenţa riscului de confuzie nici nu poate fi prezumată deoarece locurile în care intimata comercializează mărfuri este diferit (sic!) de locurile în care se comercializează mărfurile cu marca originală Adidas". Cu alte cuvinte, dacă nu cumperi de la "mall" ştii de la bun început că vei cumpăra un produs contrafăcut, chiar dacă are sigla precum cea originală. Perfect legal, conform justiţiei "pro-europene" cu care se laudă actuala guvernare de la Chişinău.

După ani de zile în care România şi Uniunea Europeană au ajutat masiv cu fonduri pentru reformarea justiţiei din Republica Moldova, o doamnă care vinde "abibaşi" în Piaţa Centrală de la Chişinău a reuşit ceea ce nu a fost în stare în 2007 trepăduşul lui Voronin (actualmente al lui Plahotniuc): să le demonstreze "capitaliştilor" că Moldova este un stat "suveran", care îşi face singură regulile care îi convin. Până la urmă, de la naivii de europeni sunt buni doar banii, nu şi legile.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova