Retragerea americană din Afganistan: întrebări, posibile răspunsuri, consecinţe

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în Afganistan va avea cu siguranţă reverberaţii majore pe plan mondial şi consecinţe la fel de semnificative, din păcate în principal negative, inclusiv în ceea ce ne priveşte. O analiză de fond trebuie să plece de la un număr de întrebări importante. A fost retragerea neapărat necesară? Apoi, indiferent de răspuns, cum e posibil să fi fost gestionată atât de catastrofal de către administraţia Biden? Şi care va fi impactul global al retragerii mai ales din perspectiva competiţiei geopolitice cu China, dar şi a celei cu Rusia şi a relaţiilor Washingtonului cu aliaţii din Europa şi Asia? Dacă în privinţa primei întrebări părerile sunt împărţite în Statele Unite în ceea ce priveşte aprecierile privind maniera în care aceasta s-a realizat există un consens general. Chiar şi mass media liberale, de la CNN la The New York Times, de regulă extrem de protectoare faţă de Joe Biden, au fost destul de critice. La fel şi aliaţii tradiţionali ai Americii care se declaraseră iniţial foarte încântaţi de schimbarea de la Casa Albă.

Din perspectivă logistică, financiară, costuri umane, prezenţa americană în Afganistan era relativ minoră, circa 3500 de militari. Practic bătălia cu talibanii o dădeau trupele afgane cu suport logistic şi de intelligence american. O situaţie oarecum similară cu cea din arealul kurd din Irak si Siria, deşi kurzii reprezintă o forţă semnificativ mai motivată şi mai eficientă decât trupele defunctului guvern Ghani din Afganistan. După cum subliniază şi generalul H.R. McMaster, fost Consilier pentru Securitate Naţională în administraţia Trump, într-un articol publicat în Wall Street Journal, retorica cu trimitere la terminarea „foreverwars”, utilizată şi de Trump şi de Biden ca argument pentru retragerea totală, are doar raţiuni strict de politică internă şi ignoră atât lecţia servită de retragerea grăbită din Irak care a dus la apariţia şi expansiunea explozivă ISIS, în Irak şi Siria, cât şi noul context geostrategic al competiţiei cu China. În opinia autorilor, o prezenţă minimală americană în zonă, cu menţinerea controlului asupra bazei aeriene de la Bagram, ar fi adus beneficii majore atât din punctul de vedere al gestionării ameninţării teroriste, cât şi din cel al contracarării influenţei chineze în zonă, în special prin prisma relaţiilor strânse ale Beijingului cu Pakistanul. „Auto-proclamaţii strategi de la Washington descriu retragerea SUA din Afganistan ca una necesară din perspectiva competiţiei geopolitice cu China. Dar refuzul de a oferi poporului afgan sprijinul necesar pentru a opri o catastrofă umanitară încurajează China, Rusia şi alţi adversari dornici să proclame SUA drept un partener nesigur şi o putere în declin.”

Deşi critică virulent maniera în care administraţia Biden a gestionat retragerea din Afganistan, mai ales faptul că s-a luat decizia stranie de a se retrage militar, un exemplu fiind abandonarea bazei aeriene de la Bagram, înainte de a realiza retragerea din ţară a cetăţenilor americani, dar şi a afganilor care au colaborat cu Statele Unite, o parte dintre comentatorii conservatori, dar şi o bună parte a opiniei publice aprobă în sine decizia de a pleca complet din Afganistan. Acesta este de altfel şi motivul pentru care Joe Biden a decis să respecte înţelegerea realizată de Donald Trump cu talibanii în cursul negocierilor de la Doha, în timp ce a anulat toate celelalte iniţiative politice majore ale fostului preşedinte. Ceea ce duce în ridicol justificarea Casei Albe că ar fi fost prizonieră acordului cu pricina. Problema este că beneficiile reprezentate de relocarea celor 3500 de militari şi a personalului civil din Afganistan sunt mai degrabă simbolice, şi doar în plan politic intern. În timp ce costurile geostrategice, mai ales din perspectiva competiţiei cu China, vor fi foarte probabil mult mai consistente. Un prim aspect este acela că, după cum a arătat ultimul atac terorist asumat de ramura ISIS din Afganistan, riscurile din acest punct de vedere, şi pentru Statele Unite şi pentru Europa vor creşte serios în timp ce capacitatea de supraveghere şi colectare de informaţii care să le contracareze se va diminua în condiţiile în care nu mai există o prezenţă la faţa locului. Iar faptul că talibanii au promis că nu vor permite existenţa unor grupări teroriste pe teritoriul Afganistanului nu are în practică nici o valoare reală. Chiar dacă ar dori să respecte un astfel de angajament, ceea ce este în sine îndoielnic, este puţin probabil să o poată face. Talibanii nu reprezintă o structură unitară, ci sunt un amestec de grupări care până acum au fost unite în lupta împotriva prezenţei occidentale în ţară. Aşa că e îndoielnic că o dispoziţie de la viitorul guvern de la Kabul va fi urmată întocmai la sute de kilometri distanţă. Cel puţin o parte dintre aceste grupări întreţin de altfel legături strânse cu membrii ISIS şi Al Qaeda.

Previzibil, umilirea Statelor Unite în Afganistan a fost salutată cu satisfacţie la Beijing drept o confirmare a naraţiunii chineze privind declinul american. În acelaşi timp China nu a scăpat prilejul de a folosi retragerea pentru a pune presiune pe Taiwan, avertizând guvernul de la Taipei că Washingtonul nu este un aliat credibil. „Global Times”, un cotidian în limba engleză al Partidului Comunist Chinez, scriind că Statele Unite vor abandona de o manieră similară şi Taiwanul într-o situaţie de criză. Această percepţie dominantă la Beijing, întărită acum semnificativ de umilitorul eşec american din Afganistan, este extrem de periculoasă. Pentru că, aşa după cum se tem destui observatori avizaţi, precum Niall Ferguson sau H.R. McMaster, China ar putea considera că o administraţie care şi-a dovedit din plin incompetenţa şi pe fondul unei falii fără precedent în interiorul societăţii şi clasei politice americane oferă o oportunitate excelentă pentru a forţa rezolvarea „reintegrării” forţate a Taiwanului.

Între timp, pe terenul lăsat liber de americani şi aliaţii lor, pe fondul unor imagini cu elicoptere care amintesc de retragerea din Saigon, Rusia şi mai ales China se pregătesc să intre în scenă, adică, în descrierea din UnHerd să intre în colaborare cu „monstrul taliban”. Rusia, China, dar şi Iranul sunt printre beneficiari direcţi ai ultimelor evenimente. Corespondentul The Independent la Moscova, citat de UnHerd, spune că, deşi la Ministerul de Externe Rus se exprimă şi unele îngrijorări privind o posibilă recrudescenţă a terorismului islamic, există şi o nedisimulată satisfacţie acum când asistă la această înfrângere a unei ideologii rivale şi la erodarea aproape completă a influenţei Statelor Unite în regiune, la „prăbuşirea unui pilon major al politicii externe americane”. Canalele de televiziune ruseşti prezintă imagini dramatice cu afgani încercând să se agaţe disperaţi de avioanele de pe pista aeroportului din Kabul peste care suprapun declaraţiile lui Joe Biden care spune că nu ar schimba nimic în felul în care a fost abordată retragerea.

Mesajul transmis este unul cât se poate clar şi din punctul de vedere al adversarilor, dar şi al aliaţilor. „Două decenii de retorică americană pioasă despre aducerea libertăţii în Afganistan”, scrie UnHerd, „se încheie cu imagini în care afgani îşi pierd viaţa rostogolindu-se în faţa trenului de rulare al avioanelor americane implicate în marea evacuare de la Kabul. Washingtonul pare incompetent, lipsit de inimă şi, mai ales, un aliat nesigur, dacă nu chiar necinstit.” Mai grav este că reacţii similare vin chiar din partea celor mai apropiaţi aliaţi care contrazic flagrant o declaraţie a preşedintelui american care afirmase la un moment dat „că nu a auzit nici un fel de critici din partea aliaţilor, ci, din contra, doar aprecieri”. Într-o dezbatere aprinsă care a avut loc în Parlamentul Britanic au fost exprimate critici extrem de dure la adresa felului în care administraţia Biden a organizat retragerea, considerat unul „catastrofic” şi „ruşinos”. Iar unul dintre parlamentari, Lordul Blencathra, a spus chiar că „s-ar putea ca Biden să fi facilitat astfel dominaţia globală a Chinei şi poate chiar sfârşitul democraţiei liberale occidentale”.