Românii care vor munci în străinătate vor avea mai multă siguranță. Firmele vor fi nevoite să respecte noi reguli

duminică, 09 mai 2021, 08:59
2 MIN
 Românii care vor munci în străinătate vor avea mai multă siguranță. Firmele vor fi nevoite să respecte noi reguli

Românii care au de gând să muncească în străinătate vor avea mai multă siguranță ca până acum.

Firmele care îi vor trimite peste hotare vor fi obligate prin lege să respecte noi reguli: să se asigure că au condiții de cazare, să le facă asigurare de sănătate, să verifice că muncitorii au toate actele pentru țara în care vor lucra și să transmită aceste date Inspectoratului de Muncă.

Scandalurile de anul trecut în care au fost implicați mai mulți români exploatați în străinătate i-au făcut pe guvernanții noștri să se gândească de două ori la condițiile în care acești oameni pleacă la lucru în afara țării, iar pe unii dintre oficialii străini i-au determinat să refacă legislația din țările lor. Este cazul Germaniei și Austriei.

Oana Ursache, secretar de stat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: „Au ajuns chiar să pună la dispoziție chartere care duceau femeile din Austria și le luau pe cele din România ca să le înlocuiască. S-au mișcat foarte repede. Situația lor e mai bună decât era anul trecut, dar e loc de mult mai bine. Avem state precum Italia, unde cazurile de sclavie modernă sunt arhicunoscute. Cu siguranță atât firmele care angajează aici, cât și dincolo sunt principalii vinovați.”

Noua lege va obliga firmele de recrutări să fie mult mai transparente, așa că vor fi obligate mai întâi să medieze gratuit relația dintre muncitori și angajatorul străin, să le facă asigurare de sănătate, să verifice că au toate documentele de care au nevoie în afara țării, dar și să transmită către Inspectoratele de Muncă mai multe informații: cele referitoare la destinație, adresa angajatorului, locurile în care vor munci oamenii și domeniile de activitate.

Mai mult, pe stirileprotv

Comentarii