Ronan Keating, la Cerbul de Aur: Nu mi-a fost atât de frică în viața mea

duminică, 25 august 2019, 09:43
1 MIN
 Ronan Keating, la Cerbul de Aur: Nu mi-a fost atât de frică în viața mea

Celebrul cântăreț irlandez Ronan Keating, fost component al grupului Boyzone, a susținut sâmbătă seara la Brașov un recital de 50 de minute pe scena festivalului Cerbul de Aur 2019, încântând audiența cu celebrele sale hituri, dar vorbind totodată la superlativ despre frumusețea peisajelor din România.

El le-a mărturisit spectatorilor că a avut parte în cursul zilei, în drum către Brașov, de o experiență care l-a făcut să-i fie foarte teamă. Și asta, pentru că, după ce a aflat că membrii orchestrei sale au făcut patru ore și jumătate cu mașina de la București până la Brașov, a decis să ia un avion.

„Băieții din banda mea au venit aici ieri (vineri – n.r.), dar le-a luat patru ore și jumătate să vină cu mașina de la București, așa că eu am zis: N-o să fac asta! Am închiriat un avion și am zburat azi, mi-a luat doar 40 de minute. Dar era un avion mult mai mic decât mi-aș fi imaginat. Cred că nu mi-a fost atât de teamă niciodată în viața mea, mai ales când am ajuns deasupra munților”, a mărturisit Ronan Keating, la mijlocul recitalului său.  „E magnific, e frumos, dar mie mi-a fost atât de frică!”, a adăugat el.

Citește mai mult pe Digi 24.

Comentarii