Rusia şi China iau în considerare să amplaseze împreună pe Lună un reactor nuclear

marți, 05 martie 2024, 16:57
2 MIN
 Rusia şi China iau în considerare să amplaseze împreună pe Lună un reactor nuclear

Rusia şi China iau în considerare posibilitatea de a amplasa o centrală nucleară pe Lună începând din 2033-2035, a declarat marţi Iuri Borisov, şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, lucru care, potrivit acestuia, ar putea permite într-o zi construirea de aşezări pe satelitul natural al Pământului, relatează Reuters.

Borisov, fost ministru adjunct al apărării, a declarat că Rusia şi China au lucrat împreună la un program lunar, iar Moscova poate contribui cu expertiza sa în domeniul "energiei nucleare spaţiale".

O provocare foarte serioasă

"Astăzi, luăm în considerare în mod serios un proiect – undeva la cumpăna anilor 2033-2035 – pentru a livra şi instala o unitate de energie pe suprafaţa lunară împreună cu colegii noştri chinezi", a declarat Borisov.

Panourile solare nu ar fi capabile să furnizeze suficientă energie electrică pentru a alimenta viitoarele aşezări lunare, a spus el, în timp ce energia nucleară ar putea. "Aceasta este o provocare foarte serioasă, pentru că ar trebui să se facă în mod automat, fără prezenţa oamenilor", a spus el despre acest posibil plan.

Borisov a vorbit, de asemenea, despre planurile ruseşti de a construi o navă spaţială cargo cu propulsie nucleară. El a spus că toate întrebările tehnice referitoare la acest proiect au fost rezolvate, în afară de găsirea unei soluţii privind modul de răcire a reactorului nuclear.

"Într-adevăr, lucrăm la un remorcher spaţial. Această structură uriaşă, ciclopică, ar trebui să fie capabilă, datorită unui reactor nuclear şi a unor turbine de mare putere, să transporte încărcături mari de pe o orbită pe alta, să colecteze resturi spaţiale şi să se angajeze în multe alte aplicaţii", a declarat Borisov.

Prima sa misiune rusă pe Lună

Oficialii ruşi au mai vorbit anterior despre planurile ambiţioase de a desfăşura lucrări într-o zi pe Lună, dar programul spaţial rusesc a suferit o serie de eşecuri în ultimii ani. Prima sa misiune rusă pe Lună din ultimii 47 de ani a eşuat anul trecut, după ce nava spaţială Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a prăbuşit.

Moscova a declarat că va lansa alte misiuni lunare şi apoi va explora posibilitatea unei misiuni comune ruso-chineze cu echipaj şi chiar a unei baze lunare. În ceea ce o priveşte, China a declarat luna trecută că îşi propune să trimită primul astronaut chinez pe Lună înainte de 2030.

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins luna trecută un avertisment al Statelor Unite potrivit căruia Moscova plănuieşte să plaseze arme nucleare în spaţiu, spunând că este o afirmaţie falsă şi o stratagemă pentru a atrage Rusia în negocieri pe tema înarmării în condiţiile Occidentului.

 

Comentarii