Să ne descurcăm ieftin şi bine pe litoral: alifii de plajă la îndemâna oricui!

marți, 11 august 2020, 07:00
2 MIN
 Să ne descurcăm ieftin şi bine pe litoral: alifii de plajă la îndemâna oricui!

* Românii au întârziat cu concediile în vara asta, sperând că situaţia se va îndrepta; cum nu s-a îndreptat, ci chiar s-a strâmbat mai tare, mulţi se pregătesc să plece la mare acum, în august, zicând că mai bine la spartul târgului decât defel. Unii pleacă pe fugă şi nu mai au timp de pregătiri, să cumpere una-alta, produse necesare unui sejur pe litoral, oricare ar fi acesta; oferim sfaturi celor care vor să se descurce ieftin şi bine doar cu ce le cade sub mână:

* Loţiunile, uleiurile, alifiile şi toate chestiile de dat pe trup înainte de a sta la soare / în timp ce se stă la soare / după ce se stă la soare pot fi înlocuite foarte avantajos cu produse găsite la faţa locului. Mai bun ca uleiul scump de plajă e uleiul ieftin de pe plajă: mâncaţi gogoşi, hamsii sau şaorme, apoi ungeţi-vă pe trup cu uleiul scurs din ele; costă puţin, e natural şi pute atât de tare, încât cei din jur vor păstra distanţa socială de măcar zece metri! Dacă nu insistaţi cu spălatul în mare sau la duş, uleiul ăsta rămâne pe trup, aşadar se poate folosi şi ca ulei de după plajă; dacă vă ungeţi în fiecare zi merge şi ca ulei de după concediu! În loc de loţiuni de bronzat se poate folosi nămolul vândut de localnici: dacă nu exageraţi cu clătitul, el intră în piele şi vă asigură un bronz temeinic, deşi niţel cam cenuşiu. Nămolul poate fi folosit şi ca loţiune de protecţie împotriva razelor ultraviolete, deşi cea mai bună protecţie o oferă, totuşi, umbrelele de la terasele cu bere rece!

* Aţi ajuns la mare, v-aţi uns cu cele de mai sus şi staţi cu o bere pe cearşaf; e cald şi după un minut deja s-a evaporat – sau, mai puţin probabil, aţi băut-o: urmează încă un drum până la terasă, pe nisipul fierbinte, o aşteptare în soare, apoi drumul înapoi, cu grijă, să nu se verse. Oare nu se pot aduce dintr-o dată mai multe? Ba da! Prima metodă e cea mai simplă: în găletuşa de plajă a copilului intră şi patru halbe, depinde de model! Formele pentru nisip nu sunt indicate, fiind prea mici. Dacă vă împrieteniţi cu domnul care umple halbele, puteţi folosi cu succes colacul de înot al copilului sau aripioarele gonflabile de pus la umeri, chiar vesta de înot, cu condiţia să potriviţi bine gaura de umflat la dozator. Dacă sunteţi mai mulţi merge şi o saltea pneumatică, dar cu grijă, că dacă o umpleţi cu bere e grea. Vom reveni cu sfaturi. Poftă bună!

Comentarii