Să ne luăm tricolorii înapoi!

Acum numai câteva zile, o echipă de pe la noi a câştigat câteva locuri în plus într-un prestigios clasament internaţional, progres micuţ care poate să-i aducă un loc la un etaj superior în edificiul unei trageri la sorţi la o competiţie mondială. Nu are pe siglă lei, tigri, câini sau pisici, doar un steag în trei culori. Echipa nu este FCSB, Universitatea Craiova, Rapid sau Politehnica Iaşi. Nu este nici CSA Steaua, FCU Craiova, Fulgerul Bragadiru sau Tricolorul Breaza.

Cititorii noştri, mult mai inteligenţi decât noi, şi-au dat seama despre ce echipă vorbim. A fost odată ca niciodată, o vreme când naţionala României provoca cele mai ardente pasiuni în spaţiul mioritic-microbistic românesc. Era vremea „Generaţiei de Aur”, vremea „americanilor” din Los Angeles-Pasadena, când România ajunsese în Top 5 al reprezentativelor naţionale, când românii ieşeau pe stradă la 4 dimineaţă („când sosesc oltenii în piaţă” vorba unui cântec), cântau „Deşteaptă-te, române” şi scandau „Hagi for president”. A trecut de atunci ceva mai mult de un sfert de veac şi naţionala roşu-galben-albastră nu mai este a României, ci a devenit, treptat, a lui Mircea Sandu (apoi Burleanu), a lui Piţurcă, Iordănescu, Daum, Contra şi – acum – a lui Rădoi, care nu are nici măcar licenţă UEFA-Pro. Şi se pregăteşte să devină mai târziu cea a „drogatului” Mutu, după cum se exprimă persoane a căror inteligenţă se rezumă în a pune stigmate pe fruntea oricărui care a greşit măcar o dată în viaţă. Într-adevăr, naţionala asta ajunsese în ţara care o defineşte un fel de cantitate neglijabilă. Cităm (aproximativ) dintr-o postare la secţiunea „comentarii” al unui cunoscut ziar: „Victoria din Austria ar putea fi o şansă de a-mi recăpăta pasiunea pentru echipa naţională. De o bună bucată de vreme, echipa asta NU mă mai interesa, din cauza rezultatelor. Dacă se va continua pe acelaşi drum, aş putea reveni la sentimentele de altădată”. Cu alte condiţii şi sub alte forme, ideile se repetă la mulţi suporteri. Pe de altă parte, inima suporterilor este dată pe vecie echipelor de club favorite. Iar în rândurile fanilor fecesebişti, craiovişti, politehnişti, giuleşteni sau gruieni (cu excepţiile care confirmă regulile) există o marotă: „iubirea faţă de echipa de suflet este NECONDIŢIONAT|”. (Eroare gravă, deoarece cauţionează erorile sau – mai grav – neregulile voite manageriale. Dar asta este o altă raţă gătită pe o altă varză.) Reţinem un lucru din fan-filosofia asta. „Iubim echipa de club necondiţionat, iar naţionala,în funcţie de rezultate. Să mai apară o generaţie de aur şi mai vedem. Că m-a făcut muica oltean, mămuca, ieşean, iar dacă merge treaba bine, oi fi şi român, nu?”

Vinovaţi nu sunt numai jucătorii/ antrenorii/ federaţia de scăderea interesului faţă de echipa care – vrem ori ba – poartă numele „România”. Chiar şi în mass-media care dă ora exactă se simte lucrul acesta, iar nimic nu influenţează mai mult fanii decât ora exactă. În săptămâna premergătoare dublei Irlanda de Nord-Austria, Steaua Talpană din Liga a III-a, ca să nu mai vorbim de FCSB, a avut parte de mai multă atenţie la deschidere decât pregătirile tricolorilor lui Rădoi. Iar la secţiunile „comments” (barometru al interesului suporterilor), se numărau câţi fcesebişti-craiovişti etc. erau în lot (măcar ca rampă de lansare) lansate în peroraţii încheiate mai mereu cu „ M*** X”. Iar după meci, se discuta mai mult de disputa sterilă dintre Ahile şi broască (Marica-Alibec) decât despre jocurile naţionalei. Că Gigi Becali (şi alţii) strâmbă din nas când jucătorii de pe moşia lui sunt chemaţi la loturi, de parcă ar veni convocările astea din Kârgâzstan sau Fiji, e, aproximativ, o variaţiune pe aceeaşi temă. Mai e nevoie de argumente că naţionala ajunsese o marfă expirată şi deloc trendy?

Fie că suntem dinamovişti sau stelişti, fie că pe paşaportul nostru imaginar scrie „cetăţenie ieşeană (vasluiană, botoşăneană)”, realitatea este că doar naţionala noastră se cheamă România. Fără a cădea într-o fanfaronadă pseudo-naţionalistă, deoarece la competiţii se înalţă un anumit steag şi se intonează un anumit imn. Iar dacă tricolorii vor continua pe drumul început, dacă vor învinge Islanda şi Ungaria (Bulgaria) şi vor juca la EURO, poate că vor reuşi să recâştige şi inimile suporterilor CONDIŢIONAŢI la echipa naţională. Şi nu va fi nevoie să se strige iar „Hagi for president”, dar măcar, la răstimpurile de meciuri, să-şi recapete locul prim în atenţia noastră.

NA: Deşi nu sunt fan FCSB, nu pot decât să felicit echipa bucureşteană pentru victoria din Serbia obţinută în condiţii mai mult decât vitrege. Asta pentru că pe site-ul UEFA scrie: „FCSB (Rou)”!