Școala informală de IT sărbătorește la Iași în octombrie 9 ani de activitate in România

miercuri, 21 septembrie 2022, 20:25
4 MIN
 Școala informală de IT sărbătorește la Iași în octombrie 9 ani de activitate in România

Comunitatea IT din Iași e chemată la școală. La Școala Informală, mai exact, instituție care și-a propus să aducă împreună și să le dea șansa să se cunoască celor care sunt interesați de cursuri în IT, absolvenților sau mentorilor, persoanelor care au rămas fără job și vor să opteze pentru o carieră în domeniul cu cele mai mari salarii din România, precum și companiilor din IT. Școala Informală va marca astfel, la Fab Lab Iasi, pe 6 octombrie, de la ora 18, împlinirea a nouă ani de la lansare. Participarea la Community Day este gratuită. Cei interesați, trebuie doar să completeze un formular, disponibil pe site-ul Școlii Informale.

 

Până în prezent, în cei nouă ani de activitate, Școala Informală de IT, liderul în domeniul educației alternative din sectorul IT din România, a deschis opt puncte în cele mai mari hub-uri tehnologice din România (Iași, Cluj-Napoca, București, Brașov, Craiova, Sibiu, Timișoara), dar și în Republica Moldova, și peste 6.000 de persoane au absolvit cursurile Școlii informale de IT la nivel național.

Startul evenimentului Community Day se va da la Iași, în 6 octombrie, însă evenimentul va avea loc în toată țara. “La Community Day, toți cei care vor să afle mai multe din culisele Școlii informale de IT sunt invitați să ne pună direct orice întrebare, să discute cu absolvenții, cu mentorii, cu partenerii și prietenii noștri. Suntem bucuroși să remarcăm că interesul pentru cursurile de IT este extrem de mare în Regiunea Moldovei, nu doar în Iași, ci și în județele vecine: Bacău, Neamț, Suceava, Galați și așa mai departe. Le oferim pasionaților de IT șansa de a se înscrie de oriunde și de a urma cursurile noastre 100% online”, a declarat Dan Zaharia, site managerul Școlii Informale IT la Iași, subliniind: “Cursurile țin pasul cu nevoia angajatorilor din IT și oferă acces la joburi bine plătite”. Iar cine vrea să își rezerve un loc la Community Day, o poate face accesând pagina https://scoalainformala.ro/community-day-iasi-2022/.

Școala oferă cursuri de programare, testare software, analiză de business, UX design, administrare baze de date sau RPA development. În plus, cursanții învață să își facă CV-urile și să se pregătească pentru interviurile de angajare, astfel încât să atragă atenția recrutorilor.

Inițiativa Școlii Informale de IT creează o punte de legătură între sistemul educațional și piața muncii din industria software. Unul din obiectivele Uniunii Europene este ca, până în anul 2030, 10% din populația activă pe piața europeană a muncii să fie angajată în sectorul IT. Adică cel puțin 20 de milioane de persoane, față de 8,9 milioane de IT-iști (4,5 % din forța de muncă) cât numără în prezent UE. Potrivit statisticilor oficiale, în România 2,6 % dintre angajați provin din sectorul IT. Prin cursurile sale, Școala Informală se înscrie astfel în direcția propusă atât de România, cât și de UE, în ce privește formarea de noi specialiști în IT, domeniu care va oferi tot mai multe locuri de muncă, în perioada următoare și în care salariul mediu net este de luni bune, cel mai mare din țară (peste 9.000 de lei).

 

Comisia Europeană monitorizează progresele înregistrate de statele membre în domeniul digital și publică anual, începând din 2014, rapoarte privind Indicele economiei și societății digitale (DESI). Rapoartele includ profiluri de țară, care ajută statele membre să identifice domeniile de acțiune prioritară. Dintre indicatorii DESI 2022, 11 măsoară obiectivele stabilite în deceniul digital, iar România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE în ediția din 2022 a Indicelui economiei și societății digitale (DESI).

Țara a rămas în urmă în ceea ce privește o serie de indicatori ai dimensiunii capitalului uman, cu un nivel foarte scăzut de competențe digitale de bază în comparație cu media UE, ponderea IMM-urilor care au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (22 %) și procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informații (17 %) sunt cele mai scăzute din UE. Iar statisticile IT-ului care plasează România la coada Uniunii Europene continuă și în ce privește digitalizarea sectorului public, securitatea cibernetică, integrarea tehnologiei digitale, inteligența artificială, inovațiile în IT, etc.

Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede ca din bugetele alocate fiecărei țări, cel puțin 20% să fie dedicate transformării digitale. România, cu un buget pentru dimensiunea digitală de 5,97 miliarde euro, și-a propus să abordeze majoritatea deficiențelor din domeniul digital ale țării. “O schimbare semnificativă a ritmului de pregătire a României în ceea ce privește competențele digitale este esențială pentru ca UE să atingă obiectivul deceniului digital privind competențele digitale de bază și specialiștii în domeniul TIC”, se arată în profilul de țară al României privind digitalizarea.

Într-o perioadă în care Uniunea Europeană are ca strategie dezvoltarea puternică a domeniului IT, România va fi forțată ca, de pe locurile codașe din clasamentul digitalizării, să se dezvolte puternic. Iar inițiativele din IT, precum Școala Informală de IT pot doar să creeze noi oportunități.

Comentarii