Se caută preoţi în Arhiepiscopia Iaşilor care să lucreze la Maternitatea din Botoşani

miercuri, 23 martie 2022, 02:50
1 MIN
 Se caută preoţi în Arhiepiscopia Iaşilor care să lucreze la Maternitatea din Botoşani

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei încurajează preoţii care au disponibilitatea necesară şi care îndeplinesc condiţiile să se înscrie la un concurs de a activa ca preoţi grad II în cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţe „Mavromati” din Botoşani. Secţia funcţionează ca singura maternitate din zonă şi a rămas anul trecut fără preot slujitor. 

Candidaţii trebuie să fie licenţiaţi în teologie, să aibă cel puţin patru ani de activitate bisericească după definitivarea în funcţie, dar şi o recomandare a ierarhului din eparhia în care activează. Printre actele standard solicitate se numără şi certificat de cazier judiciar, certificat de integritate, dar şi o adeverinţă din care să rezulte vechimea în muncă. Astăzi este ultima zi în care pot fi depuse dosarele, probele de concurs urmând a avea loc în luna aprilie. Se va da o probă scrisă de două ore, o probă practică şi va fi acordat un interviu comisie de la unitatea medicală.

Comentarii