Se închid clase de liceu la Iaşi? Precizările Inspectoratului Şcolar Judeţean

duminică, 22 septembrie 2019, 10:24
2 MIN
 Se închid clase de liceu la Iaşi? Precizările Inspectoratului Şcolar Judeţean

Liceele care au avut promovare zero la bacalaureatul din 2019 nu vor mai putea organiza clase de a IX-a în 2020.

Prevederea apare într-un ordin de ministru privind metodologia privind cifrele de şcolarizare aprobată Ministerul Educaţiei, care arată că aceste licee nu vor putea trimite anul acesta la minister propuneri pentru cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a.

Inspectorul Şcolar Judeţean a făcut precizări astăzi despre cum va afecta ordinul liceele din Iaşi.

“Singura unitate de învățământ de stat asupra căreia se răsfrânge ordinul M.E.N. este Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Târgu Frumos. In prezent liceul școlarizează un număr de 33 de elevi în clasa a IX-a, învățământ de zi. Conform ordinului, liceul nu mai poate propune pentru anul școlar 2020-2021 clase a IX-a, învățământ zi, ci doar clase a IX-a, învățământ profesional. Este cu siguranță un moment în care echipa manageriala a liceului trebuie sa își regandesca prioritățile și sa își reconfigureze politicile și abordările.

In mod evident ordinul nu afectează unitățile de învățământ cu un număr mare de clase pe nivel, întrucât este greu de crezut ca din 4 sau 5 clase terminale care se prezintă la bacalaureat, niciun elev nu promovează examenul.

Întrucât este vorba de o singura clasa, nu se poate spune ca vor fi afectate normele profesorilor, iar elevii ce s-ar fi îndreptat spre acest liceu – în număr destul de mic, după cum se vede din datele pe care le înregistrăm în acest an școlar – se pot orienta către alte unități de învățământ din zona”, se arată în adresa ISJ Iaşi.

 

Comentarii