De Sănătate

Punem punctul pe știi

Sezonul căpuşelor: zeci de ieşeni au ajuns deja la spital

vineri, 20 mai 2022, 01:58
3 MIN
 Sezonul căpuşelor: zeci de ieşeni au ajuns deja la spital

În urma testelor efectuate, niciunul dintre pacienţi nu a fost depistat cu boala Lyme.

De la începutul sezonului cald şi până acum, peste 35 de ieşeni au ajuns la spital din cauza muşcăturilor de căpuşă. Până acum, în urma testelor efectuate, niciunul dintre pacienţi nu a fost depistat cu boala Lyme. Medicii avertizează însă asupra faptului că, atunci când suntem muşcaţi de căpuşă, trebuie să o îndepărtăm cât mai repede, dar nu oricum.

“Atunci când suntem muşcaţi de o căpuşă, în primul rând nu intram în panică şi ne adresăm celui mai apropiat spital. Dacă acest lucru nu este posibil trebuie să reţinem următoarele aspecte: doar o mică parte dintre cei muşcaţi de căpuşe ajung să fie infectaţi cu borrelia şi să dezvolte boala Lyme, pentru că nu toate căpuşele sunt purtătoare de spirocheţi (bacterii – n.r.). Este important ca insecta să fie îndepărtată cât mai repede posibil. Se consideră că agenţii patogeni pot ajunge în organismul uman, şi care pot fi transmişi de o căpuşă, doar dacă respectiva insectă a stat ataşată de piele prin muşcătură timp de cel puţin 36-48 de ore”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Pentru îndepărtarea căpuşelor este contra-indicată metodele folclorice, precum aplicarea de căldură la locul muşcăturii, sau de ceară, acetonă, ulei, vaselină, benzină. Orice astfel de agresiune poate determina intrarea în organism a potenţialelor bacterii aflate din abdomenul insectei.

“Pentru a desprinde căpuşa, este nevoie de o pensetă care se fixează pe capul acesteia şi cât mai aproape de piele posibil. Ideal este să extragem căpuşa cu tot cu cleşti”, spune dr. Roşu.

Aceasta nu pentru că acei cleşti pot da borrelia, care trăieşte în abdomenul căpuşei, ci pentru că restanţa acesteia la nivelul tegumentului poate duce la inflamaţie locală şi infecţie.

“Mişcarea de extragere nu trebuie să fie bruscă sau prin răsucire. După extragere, se spală mâinile şi locul muşcat cu apă şi săpun şi apoi se aplică soluţie antiseptică. Se poate folosi local şi un unguent cu antibiotic”, a mai adăugat infecţionistul ieşean.

Boala Lyme, supranumită şi boala cu o mie de feţe, periclitează întregul organism şi este greu de depistat din cauză că simptomele sunt comune şi altor afecţiuni. Netratată, pune în pericol articulaţiile, vederea, inima, poate duce la boli neurologice cronice şi, în cel mai rău caz, la moarte. Pentru că sezonul cald înseamnă automat şi plimbări în natură, medicii recomandă echipament corespunzător, adică acoperirea mai ales a membrelor inferioare, precum şi control vizual complet la final.

Comentarii