Sfinxul, un simbol al Bucegilor, interzis turiștilor. Educație cu forța împotriva escaladărilor și a scrijeliturilor în piatră

luni, 21 octombrie 2019, 14:10
2 MIN
 Sfinxul, un simbol al Bucegilor, interzis turiștilor. Educație cu forța împotriva escaladărilor și a scrijeliturilor în piatră

Avem o mulţime de monumente ale naturii, dar nu ştim să le preţuim. S-a ajuns astfel că Sfinxul, un simbol al Bucegilor, să fie împrejmuit.

Stânca a fost deseori scrijelită şi escaladată de tot felul de turişti în goană după aventură sau după un selfie. Se întâmplă chiar şi accidente. Ideea montării unui cordon în jurul stâncii aparţine unor activişti pentru mediu care, împreună cu administraţia Parcului Natural Bucegi, au lansat o campanie pentru bun simţ turistic.

Deşi în zonă existau de multă vreme panouri care interzic escaladarea Sfinxului, turiştii şi-au făcut un obicei în a le ignora. Aşa s-a ajuns la varianta montării unui cordon de jur împrejur.

Cristina Predoiu, iniţiatoare Campania Bun Simţ Turistic: Dacă eşti totuşi certat cu bunul simţ şi treci de sfoară, poate totuşi te simţi cumva prost dacă eşti văzut dincolo de gard. Nu ştiu, e mai mult simbolic decât o piedică până la urmă.

Recent, un băieţel care s-a urcat pe Sfinx a căzut şi s-a rănit.

Răzvan Bajan, şef de post Platoul Bucegi: Când nu aveam patrulă în zonă, până sus se urcau pe Sfinx, de multe ori i-am găsit scrijelind. Au fost atenţionaţi, s-au luat măsuri în acest sens.

Tot pe platoul Bucegilor se afla şi Babele. Acolo există un gard care împrejmuieşte stâncile, dar se întâmplă des că turiştii să treacă de el.

Mai multe, pe stirileprotv

Comentarii