Simirad: Sunt mulți politicieni cu facultatea la Spiru Haret și doctoratul în Basarabia

Constantin Simirad a vrut să iasă de trei ori din politică. Prima dată i-a spus doctorul că nu-l ține inima să termine al treilea mandat, și a plecat trei ani în Cuba să se recupereze. A doua oară spune că l-a convins să se întoarcă Gabriel Oprea, ca să accepte să mute o unitate militară din zona aeroportului. A treia oară a făcut-o pentru Mihai Chirica, al cărui consilier este și astăzi, pe care spune că-l respectă pentru că a terminat șef de promoție. Regretă și astăzi venirea lui Nichita la conducerea Primăriei și e de acord cu ieșenii care-l acuză de trădare atunci când a plecat în Cuba. Astăzi, Constantin Simirad spune că s-a lăsat pradă uitării istoriei, că e retras din viața publică și că nu se mai simte mânat de niciunul dintre sentimentele care l-au făcut să renunțe la cariera de matematician din 1992 pentru conducerea primăriei Iași, mânat în spate de un Partid al Moldovenilor, format din intelectuali, despre care Simirad crede că nu ar mai putea prinde viață astăzi, fiindcă oamenii buni nu vor mai intra în politică. „Politica îți creează o stare de repulsie în contact cu anumiți oameni. Nu poți suporta compania. Atunci când tu ești foarte deștept și te afli într-un colectiv de proști, dar toți cu ifose de oameni importanți, îți vine așa un soi de vomă”.

Tata a fost persecutat extraordinar din cauza unui tractor și a unei batoze

– Simțiți că ați intrat în politică, în administrația publică, din vreun sentiment de datorie?

Am fost convins că e nevoie de altfel de oameni.

– Altfel față de ce?

Față de cei care au fost educați timp de decenii într-un anumit spirit. Iar eu am fost educat, dacă vrei, în spirit alternativ față de cel comunist. Tatăl meu a fost un gospodar bun, un mecanic strălucit, și și-a luat un tractor, o batoză, era un mecanic arhicunoscut în zona respectivă. De pildă, la Cernăuți erau directori de spitale care aveau câte două mașini și la tata găseau salvarea, chiar dacă de la Cernăuți până unde stăteam eu era distanță mare. Apelau la el ca să le repare mașinile, le punea la punct. Avea și relații foarte bune, de aceea, cu ei. Am avut o educație încă de acasă făcută în alt spirit decât cel instaurat după 23 august. Dar am avut și foarte mult de suferit din cauza regimului. Poate că nu mai par așa de oribile pățaniile pe care le-am tras când eram copil, dar m-au marcat. Să îți dau un exemplu, copiilor din sat li se dădea câte o lingură de ulei de balenă, fiindcă era mult rahitism. Vitamine multe, era caloric, și li se dădea în fiecare dimineață, cu aceeași lingură, bineînțeles, la toți. Fiind și eu copil am stat și eu la coadă, nu știam ce se dădea acolo, și am căscat un guroi mare să primesc și eu lingura aia. La care femeia mi-a spus „nu, nu, că ești fiu de chiabur, vouă nu vi se dă”. Și îți dai seama că lucrurile astea afectează foarte mult un copil, atunci când te izolează de restul lumii. Mai ales că tata nu avea cine știe ce avere, un hectar jumătate de pământ, dar a fost persecutat extraordinar din mult din cauza unui tractor și a unei batoze.

– În mintea copilului de atunci, i-ați reproșat tatălui vreodată ce vi se întâmpla?

Nu, niciodată, eu l-am văzut pe tata ca un om extraordinar de deștept pentru că era chiar foarte deștept. Uneori mai deștept decât noi, care citiserăm și făcuserăm și școală multă. Îmi amintesc că a venit la Iași, când eram cu fratele meu studenți la Facultatea de Matematică, și dormeam câte șase în cameră, căminele din „30 Decembrie”. Și l-am luat și pe tata să doarmă cu noi. Eram președintele Cercului de Astronomie la Universitate pe atunci. Vorbeam cu tata despre câte în lună și în stele, și tata îmi spunea că el a citit că planetele astea sunt aranjate după o anumită regulă în jurul soarelui, dar într-un loc unde trebuia să fie o planetă nu mai exista, ci era un roi de meteoriți. Că el a auzit că acolo se crede că trebuia să fie o planetă și nu e, a explodat. Fiind pasionat de astronomie l-am contrazis și toți colegii mei au auzit discuția. Tata tot spunea – „măi, dacă eu am citit așa, de ce nu ascultați ce spun?” S-a amărât foarte tare când el știa și eu l-am repezit, dar și restul din cameră – „omul ăsta e președinte de cerc, are carte, de ce te bagi mata?” Și săracul a cedat. După două zile am făcut un curs de astronomie cu profesorul Victor Nadolschi și ne-a spus de legea Tițius-Bode, care spune exact ce ne explica tata. Toți colegii mei s-au întors la mine și mi-au spus atunci – „Costică, n-ai obraz. L-ai supărat pa tatăl tău”. El era citit, documentat în multe privințe. Din cauza asta a reușit să lunece, să nu-l ia la pușcărie care era la ordinea zilei fiindcă toți oamenii înstăriți erau duși la canal. Nicio clipă nu am fost un om care să nu fie de partea tatei tot timpul. Am avut probleme mari din cauza asta, nu reușeam să intru la școală. În clasa a V-a nu m-au primit că eram fiu de chiabur și tata a vorbit cu doi directori din două comune vecine, iar unul dintre ei a acceptat să vin la școală spunându-i că o să se facă că mă trimit acasă, dar că eu trebuia să mă întorc la școală. Tata nu mi-a spus de scena asta și când mă vedea directorul prin clasă striga la mine „fiu de chiabur, ce cauți aici, ia-ți cărțile și pleacă acasă!”. Eu începeam să plâng și ieșeam din clasă, dar venea dirigintele după mine și mă aducea înapoi. Abia din clasa a VII-a nu m-au mai dat afară din clasă. Mai mult, profesoara de limba română mă iubea foarte mult pentru că citisem și citeam mult. Eu citeam Jules Verne, dar ea îmi dădea Iliada, Odissea, dar ce să citesc din ele atunci, că mi se împleticea limba în gură. Dar ținea mult la mine, iar într-o zi, eram în clasa a VII-a, le-am arătat colegilor o teoremă de matematică pe care o făcusem de unul singur, iar dracii, când a venit profesoara de română, i-au spus. Fiindcă ea nu se pricepea, m-a dus la bărbatul ei, care era profesor de matematică și student la Facultatea de Matematică din Iași. Era cancelaria plină de profesori și când am auzit că trebuie să mă duc acolo eram transpirat din cap până în picioare. Ăla era un miștocar, un bărbat drăguț cu mustața în furculiță, și m-a îndemnat să spun de față cu toată lumea. După ce i-am povestit teorema mea mi-a spus că-s idiot – „e o consecință, nu o teoremă.” Dom’le, și când a sărit directorul pe dânsul… „Domnule profesor, cum poți să spui așa ceva, e un copil în clasa a VII-a. E corect ce spune?” „E corect, dar nu e teoremă.” „Dar e corect!” Și când au sărit toți pe el cu huiduieli a ieșit cu colbul în fund din cancelarie. Iar directorul a venit la mine și m-a mângâiat pe creștet – sunt unele lucruri care te marchează pe viață.

– V-au marcat și v-au împins spre o carieră pe care ați urmat-o apoi la Iași, de matematician.

În afară de mine nu mai aveam încredere în nimeni, chiar și când am venit la liceu la Iași am avut profesori care chiar erau de mare calitate. Au ținut la mine, m-au stimulat.

Predam niște ecuații integro-diferențiale de-ți strâmbai gura numai când te uitai la ele

– Ați fost încă din tinerețe un apropiat al clanului Corduneanu. L-a amuzat pe academician această asociere cu lumea infracțională, ați vorbit despre asta?

Nu prea, însă el a ținut foarte mult la mine în studenție, un alt profesor pe care l-am avut aproape.

– Știu, păi ați fost primul lui doctorand.

Și acum corespondăm și vorbim la telefon frecvent. El m-a făcut vara trecută membru al Academiei Româno-Americane. Pentru că literatura pe care am scris-o i-am trimis-o și lui și îmi spune că o ține pe noptieră, iar când are o pauză de câteva minute citește o tabletă de acolo. Lui i-a plăcut extraordinar de mult și de asta a vrut să mă primească în Academie, pe bază literaturii, chiar dacă am și lucrări de matematică destule.

– Păi ați fost în unul dintre cele mai puternice cercuri de matematice din România. Ați studiat alături de oameni care l-au avut mentor pe profesorul Myller și totuși ați plecat dintr-un domeniu în care, la momentul respectiv, toată lumea se bătea să ajungă, ca să intrați în politică.

Eu am crezut că am să pot să-mi țin și orele și să fiu și primar. Asta a fost o greșeală de calcul a mea. În primul mandat, am ținut toate cursurile pe care le aveam la Politehnică. Pe toate! Dar mi-am dat seama că nu mai am timp să actualizez cursul, să vin cu noutăți. Fiindcă era deja unul foarte greu, trebuia să studiezi ceva mai mult dacă voiai să înțelegi integral. Mi-am dat seama că doza pentru studenți era deja prea mare, foarte mulți nu puteau asimila chestiunile cele mai dificile. Predam, spre exemplu, infiltrarea într-un baraj a apei, erau niște ecuații integro-diferențiale că-ți strâmbai gura numai când te uitai la ele. Dacă o să întâlnești vreun student de-al meu vreodată o să îți spună însă că nu am avut niciodată la curs vreo fițuică, totul era prezentat liber, absolut toate cursurile. Umpleam tablele cu o viteză extraordinară, dar aveam grijă ca după 15 minute în care îi țineam tensionați să fac o mică glumă, o poantă, și un minut se relaxau, ca pe urmă să începem din nou. Ei țineau foarte mult la felul cum făceau eu cursul, dar eram și uman, îmi dădeam seama că unele lucruri sunt inutile pentru ei – cei care vor fi în cercetare le vor folosi, dar pentru ceilalți nu avea sens să le audă doar ca să am eu ce le preda în plus.

– Este o discuție și acum despre curricula și lucrurile pe care îi învățăm pe copii în școli. Nu doar la nivel universitar, ci și preuniversitar. Este dilema – mergi pe o cultură generală, care să le asigure cunoștințe din toate domeniile, sau pe ceva ultra-specializat pe fiecare domeniu în parte?

Eu mă gândesc că trebuie să fie o îmbinare fericită între toate, pentru că eu cred că copiii trebuie să facă și exerciții de minte ascuțită. Dacă îi dai ce e ușor, ce este accesibil minții lui, rămâne la același nivel. În creier sunt atâtea zone neutilizate, dacă îi dai de lucru greu se dezvoltă centre de înalt raționament. Atunci e mai deștept chiar dacă ajunge apoi măturător de stradă, are o inteligență pe care o poate folosi.

– Să nu lași copiii să citească numai Jules Verne, să le mai dai Odiseea, Iliada.

Trebuie neapărat, pentru că centrele astea nervoase se inhibă și apoi nu le mai folosește.

Sunt mulți politicieni cu facultatea la Spiru Haret și doctoratul în Basarabia

– De ce credeți că evită acum cei cu studii superioare să intre în politică? Mă rog, alții decât cei care au studiile la Academia Națională de Informații.

Politica îți creează o stare de repulsie în contact cu anumiți oameni. Sunt foarte mulți absolvenți de facultăți de cartier și nu au limită în ceea ce privește bunul simț. Ei au făcut o facultate la un moment dat, nici nu au trecut pe la școală, mai ales dacă e vorba de Spiru Haret. Pe acolo nu se trece deloc, toți șoferii mei de la Consiliul Județean și-au făcut facultățile acolo, dar nu știu nimic concret. Odată obținând diploma respectivă ei au foarte mult tupeu, iar tupeul ăsta poluează lumea politică. Și din păcate sunt mulți, sunt mult mai mulți din ăștia cu facultățile la Spiru Haret și doctoratele prin Basarabia.

– Bun, dar oamenii buni de ce nu intră în politică? Cei care au facultăți adevărate.

Nu pot suporta compania. Ascultă-mă ce îți spun, nu pot suporta compania. Atunci când tu ești foarte deștept și te afli într-un colectiv de proști, dar toți cu ifose de oameni importanți, îți vine așa un soi de vomă.

– Și ce facem atunci, lăsam țara pe mâna lor, nu pe mâna celor inteligenți?

Deocamdată așa stau lucrurile. Păi uitați-vă și dumneavoastră, hai să-l luăm pe Orban. Ce valoare poate avea un om ca ăsta? Niciuna.

– Mă uit și la premier.

Uită-te și la ea, ce valoare poate să aibă? Pentru că pericolul este că un diletant din ăsta ajunge într-un post important și se înconjoară numai de alții mai proști ca dânsul. Și pentru că nu există acea ambiție de pe timpul lui Ceaușescu, când omul dacă era deștept, aducea oameni deștepți în jurul lui, sau chiar mai deștepți. Era mândru dacă reușea să atragă în colectivul lui oameni deștepți. Dar ăștia care ajung într-un post important azi vor să aducă doar oameni mai proști în jurul lor, că ei trebuie să strălucească.

– Și până unde ajungem?

Greșeala s-a făcut că s-a dat drumul la facultățile astea private. Tu ești absolvent de facultate, dar și el e. Tu ești doctor în științe, e și el. Și atunci s-a amestecat glodul cu aurul și nu mai poți face o selecție între unii și alții. Iar ăia care au un pic de minte ori ajung să se prostitueze și să facă aceleași tâmpenii ca ceilalți, ori pleacă. Uite, eu am făcut Partidul Moldovenilor. Aveam 4.000 de absolvenți de facultate în partid. Era rectorul Universității din Iași, Gelu Popa, rectorul Institutului Politehnic, era și profesorul Zbranca, scriitorul Horia Zilieru etc. Am avut o mulțime de profesori universitari care au sprijinit acest partid. Era greu de acceptat ca un partid înființat atunci să câștige primăria și totuși am câștigat detașat, pentru că erau extraordinar de mulți profesori universitari, scriitori, era o valoare mare strânsă laolaltă.

– Și ce s-a întâmplat cu susținerea aceasta considerabilă? De ce nu a rămas un grup de intelectuali în elita unui partid?

Când formezi un partid nou ești bucuros că vin și se înscriu oameni, nu faci o selecție la sânge. Și atunci au venit niște hahalere care tot timpul m-au înăbușit și au fost pe lângă mine. După ce au ajuns consilieri locali au venit să îmi dea lecții de politică, dar erau de o bădărănie ieșită din comun. Eu nu aveam de unde să am bani ca să plătesc personalul care să asigure serviciile partidului. Să avem măcar un secretar, să fie o gestiune, iar filialele din țară îmi cereau bani și nu se organizau să încaseze cotizații. Când am mai și văzut că sunt puși și ei pe căpătuială… În afară de asta, teama mea mare era următoarea – eram într-o perioadă când eram destul de bolnav cu inima și profesorul Georgescu care a murit tocmai el, săracul, de inimă, mi-a spus că trebuie să las primăria, că dacă nu mă lasă pe mine inima.

– Dar n-ați lăsat-o.

Am făcut planul să o las. Având în vedere că doctorul mi-a zis că dacă rămân și duc până la capăt și al treilea mandat s-ar putea să am un accident destul de grav, am socotit așa: îl iau pe Gelu Popa, fost rector al Universității, îl fac viceprimar, și când trebuie să plec ca ambasador îl fac primar șase luni de zile. Dacă stă șase luni primar, cum e un profesor universitar strălucit, cum fusese un rector strălucit, sigur câștigă alegerile și o să fie la primărie totuși un aer universitar în continuare. Numai că profesorul Popa a primit o bursă de doi ani de zile în Japonia.

– Și-ați luat un subinginer ca viceprimar.

Nu mai aveam ce! Nu mai aveam rezervă. I-am spus, „domnule rector, rămâneți acolo doi ani, vă țin locul și când veniți rămâneți la conducerea primăriei”. Nu a vrut, mi-a zis, „ce-o să zică lumea Costică, o să mă facă oportunist”. I-am spus că eu îmi asum responsabilitatea și mi-a răspuns că nu poate și „să renunț la bursa aia e păcat de la Dumnezeu”. Așa că a plecat și am rămas descoperit. Nu am avut pe cine să mai pun vice ca să fie tot un universitar, un om bun.

– Cum spuneam, ați pus un subinginer.

Când am văzut că n-am încotro… Și nu îți dai seama cum era în situația asta, că el era un om de casă. Făcea lucruri din astea pe care nu i le ceream, încerca să se facă util, îmi e și rușine și nu vreau să vorbesc despre asta. A venit la un moment dat la mine și a văzut că am un grătar mare făcut din fier beton și a spus că nu se poate, că trebuie din inox, și mi-am trezit cu grătarul de inox făcut. M-am gândit că nu o să iasă în următoarea tură de alegeri, că nu are cum, ci o să iasă tot un profesor universitar.

Într-un fel, plecarea mea în Cuba a fost o trădare, așa este

– Politicienii de astăzi fug în Madagascar și în Costa Rica. Dumneavoastră ați plecat în Cuba și, la vremea respectivă, foarte mulți ieșeni au spus că au văzut retragerea dumneavoastră o trădare. Că ați plecat și i-ați lăsat.

Într-un fel da, sigur că da, așa este. Îmi plângea sufletul când vedeam că îi las. Eu aveam în audiență 35 de persoane zilnic, toți aveau acces, chiar dacă nu ieșeau toți mulțumiți. Poate de asta m-am și deteriorat ca sănătate, că a fost prea multă lume, nu mâncam la timp, nu mă odihneam cum trebuie. Am fost 12 ani într-un ritm infernal, mă și mir că am rezistat. Dar în trei ani de zile în Cuba am avut o viață extraordinar de plăcută și liniștită și m-am refăcut.

– Și în loc să profitați de asta, tot în politică v-ați întors.

Eu optam pentru parlamentar la Bruxelles. Dar au venit și m-au convins să candidez ca președinte de Consiliu Județean.

– La finalul mandatelor, sunt oameni care au spus că Nichita, indiferent cât de tare îl huliți, a făcut mai multe lucruri decât dumneavoastră.

Sigur că da, dar nu uita că am intrat în UE și au venit fondurile europene. Când eram noi, bugetul îl făcea județul și pe mine nu mă iubeau la județ. Eu socotesc că mult mai greu și mai dificil am fost ce am făcut pentru că a fost din veniturile proprii și nu au venit de la Uniunea Europeană sumele astea colosale. Dar după ce am intrat în UE, sigur că au venit bani serioși. Și eu când am fost la Consiliul Județean am avut proiecte de 640 de milioane de euro.

– „Primarul Gheorghe Nichita este un exemplu de risipă inutilă şi prostească. El face activităţi tip Marian Vanghelie sau Radu Mazăre. Face nişte lucruri care nu vor fi vizibile peste ani. Tot ce a făcut s-a dus pe apa sâmbetei. Nepăsarea cu care cheltuie banul public este condamnabilă, iar risipa se vede peste tot. Dacă te uiţi la felul cum se cheltuie banul public, îţi pui mâinile în cap. Dacă te mai uiţi şi vezi cum arată oraşul îţi vine să te spânzuri”, ați declarat într-un interviu în 2009 pentru Adevărul. Cum arată orașul acum, după atâția ani?

Eu zic că arată bine față de mandatul meu pentru că s-au pompat foarte mulți bani europeni. Nu mai știți cum arăta Iașul când am ajuns eu primar… era bombardat, străzile erau o nenorocire. Toate piețele pe care le-am modernizat, spre exemplu, le-am modernizat din venituri proprii, din sărăcia pe care am avut-o, pentru că erau cumplite, ceva de speriat. Tot ce s-a făcut, că e mult sau puțin, s-a făcut cu un efort extraordinar, fiindcă, v-am spus, banii erau repartizați de Consiliul Județean și acolo eram persecutat pe cât se putea.

– Apoi s-au schimbat rolurile și ați ajuns dumneavoastră președinte la Consiliul Județean și ați strâns în bugetul CJ un sold de vreo 50 de milioane de euro.

Aveam 63 de milioane de euro, aveam cu ce să fac aeroportul.

– Dar nu l-ați făcut. Și sunt foarte mulți oameni care vă arată și astăzi cu degetul că ați blocat dezvoltarea aeroportului și că nu ați început lucrările, deși aveați bani de două aeroporturi, bani folosiți, spre exemplu, de liberali. V-a sunat Cristian Adomniței să vă spună mulțumesc că i-ați pus banii deoparte?

Nu, nu, dar văd că i-au împărțit frățește cu firma cu care au vrut ei. De asta nici nu au vrut să voteze modernizarea aeroportului cât am fost eu la CJ. Și PSD și PNL, că erau mână în mână.

– Spuneți că voiați să începeți lucrările la pistă și v-au blocat? Că, repet, banii îi aveați.

Dar gândiți-vă câte lucruri am făcut eu ca să se poată face aeroportul și alea nu le-au băgat de seamă. De pildă, am mutat Institutul Meteorologic, i-am făcut o clădire nouă, și SRI-ul la fel, că aici a ieșit și scandal. Am mutat de acolo o unitate militară și pentru asta i-am adus cablu de forță cinci kilometri. Voiau să le pun și izolare fonică cu bambus din Ghana…

– Deci nu se pune problema că v-ar fi fost frică să dați drumul la lucrări, așa cum ați fost acuzat.

Nu, drept dovadă că am și expropriat ce a fost de expropriat acolo. Am avut o groază de lucruri de pregătit și, spre exemplu, Gabriel Oprea nu îmi dădea terenul de la Armată dacă nu acceptam să candidez pentru ei la UNPR.

– Și ați acceptat? I-ați spus „dă-mi terenul și candidez pentru voi”?

Da, da. Nu am avut încotro, dar măcar am satisfacția că nu au cererea mea de înscriere în partid. Când a trebuit să mă pună să candidez, trebuia să depun o cerere acolo, dar am trimis o copie și originalul l-am ținut la mine și apoi l-am rupt și l-am aruncat. Nu am mai vrut să candidez la 70 și ceva de ani, aveam cancer de colon, dar trebuia să mă țin de cuvântul dat. Dovadă că nici nu am făcut campanie electorală, am fost doar în câteva comune.

Pe Chirica îl consiliez în roluri de cultură, nu mă bag în treburi politice

– Ați spus că voiați să vă retrageți din politică, mai întâi că v-a spus doctorul, dar ați revenit la CJ, apoi că v-a rugat Oprea, și ați candidat iar, însă acum, când vă puteați retrage în sfârșit, ați ales să fiți consilierul primarului Mihai Chirica, v-ați întors a treia oară. Îl vedeți ca pe un fel de elev, ce relație aveți cu el?

Nu, dar l-am sprijinit în campania electorală. Ce m-a atras la el a fost faptul că a fost șef de promoție. Și e greu să fii șef de promoție. Eu de pildă am terminat cu 10 diploma, tot cu 10 și definitivatul, dar a fost un profesor, Craioveanu, tatăl lui era comandantul Școlii Militare din Sibiu, și el a fost șef de promoție. Deci am avut o admirație deosebită pentru cineva care a fost șef de promoție. Vă dați seama că e totuși cineva care a terminat cu 10.

– E totuși acesta singurul motiv? Totuși veniți zilnic pe aici, îl consiliați doar pentru că a terminat cu 10?

În general sunt roluri de cultură, nu mă bag în treburile politice.

– Ați empatizat cu el când a fost dat afară din partid? Că a avut cumva soarta dumneavoastră.

Dragă, să nu crezi că el îmi cere mie sfaturi. Eu l-am simpatizat de când a candidat și de când l-am angajat în Primărie. Eu am vrut să am un om foarte bun care să cunoască orașul, Onofrei ieșea la pensie, și atunci trebuia să am un înlocuitor. Am adus atunci un om foarte deștept care să poate asimila. Și, într-adevăr, în șase luni de zile cunoștea orașul mai bine decât Onofrei. A învățat foarte repede.

– Nu mi-ați răspuns dacă ați fost de partea lui când a fost dat afară din partid.

În orice situație simpatizez cu el pentru că este un om de certă calitate față de ceea ce este acum în politică. Atunci când ai un om de valoare în politică, trebuie să îl iubești, să îl simpatizezi, indiferent de ce influențe negative îți vin asupra minții tale să nu faci treaba asta.

Eu i-am inoculat ideea lui Băsescu să candideze la președinție

– Așa l-ați simpatizat și l-ați susținut și pe Traian Băsescu. Chiar l-ați susținut și în pofida partidului din care făceați parte. Uitându-vă acum la el regretați că l-ați sprijinit în 2009?

Cu el am avut o relație înainte de a ajunge primar, când era ministru. Am avut o relație de prietenie foarte bună cu el, eu i-am inoculat ideea de a fi primar și apoi să tragă la președinție. Am remarcat la el faptul că vorbește corect românește, ceea ce e rar la noi. Vorbea corect românește, avea un timbru plăcut la voce și era spontan. Putea să ia o decizie într-un timp foarte scurt. Și un politician bun așa trebuie să fie; dacă se gândește acasă ce trebuie să răspundă, nu mai are prilejul să o facă de față cu oamenii.

– Dar văd că nu vorbiți de lucruri mai importante – moralitate, onestitate, integritate, caracter. Asta ați văzut la Băsescu?

Atunci nu am văzut probleme de moralitate, chiar dacă poate erau. El dacă a fost căpitan de vas îți dai seama că trebuia să fi cochetat olecuță și cu Secu. Pe de altă parte, aș fi preferat să fie președinte un om deștept. El deștept a fost, dar pe vremea lui s-a făcut răul lumii de care abia acum începem să ne descotorosim. El nu a făcut rău, a devenit victimă, dar nu a fost destul de deștept ca să-i domine pe păpușarii lui, care au fost mai deștepți ca dânsul.

– Cum vi se pare mandatul lui Băsescu față de conducerea de acum a țării?

Avea măcar o calitate – mima că este un om care respectă legea, spre deosebire de astăzi, când legea pare facultativă de la un anumit rang încolo. Că a manipulat lucrurile, că i-a reușit, asta e altceva. Eu știu că actualul președinte este mai încet, și ca vorbă, și spontaneitate.

– Ce credeți că are Iașul mai valoros și de ce resurse ar mai avea nevoie?

Iașul este un malaxor unic la noi în țară, care șlefuiește diamante. Se vede că unele nu-s diamante și ies nisip, dar câteva pietre sunt de mare valoare și ies de acolo șlefuite, impecabile din toate punctele din vedere. În malaxorul ăsta a lui se zidesc geniile României, măcar o parte din ele. Școlile înalte pe care le are, universitățile înalte, oamenii care se califică aici și sunt străluciți, sunt diamante foarte rare în România. N-ai să găsești la Craiova, la Timișoara cu zgârcenie, poate prin Cluj și București câte ceva, dar asta e calitatea numărul 1 al orașului Iași. De ce am reținerea asta de a aprecia ce se întâmplă la noi în țară? Sunt foarte multe nulități în posturi de care depinde existența României. Foarte multe răgălii au ajuns în posturi cruciale, nu fac față, nu au capacitatea și sunt foarte puțin atașați României. Ăștia nu au cum să fie stâlpii pe scheletul cărora se va construi o Românie modernă. Râdem acum cu 20-20 și porcării de genul ăsta. Bineînțeles că e de râs. Am și spus, o răgălie din asta care ajunge într-un post de conducere se înconjoară doar de răgălii.

Interviu realizat de Cătălin HOPULELE