Simona Halep, în turul al treilea al Australian Open. A învins-o pe Harriet Dart

joi, 23 ianuarie 2020, 11:39
1 MIN
 Simona Halep, în turul al treilea al Australian Open. A învins-o pe Harriet Dart

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al Australian Open.

Diferenţa de valoare dintre cele două jucătoare a fost evidentă, astfel că sportiva română a trecut, nu fără ceva emoţii, de probabil cel mai uşor meci pe care l-a avut şi pe care îl va avea la această ediţie a Australian Open.

Fostul lider WTA va evolua a şasea oară în turul al treilea la Melbourne cu americanca Danielle Collins, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 26, sau cu Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 38 WTA.

news.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii