Sistematizare draconică

Când colegul meu botanist, profesorul Cîrlan Lînă, a început să se prezinte prin Universitate drept Carolus Linnaeus şi a apărut pe coridoare cu perucă şi vestimentaţie din secolul al XVIII-lea, am ştiut că lucrurile scăpaseră complet de sub control. Fascinaţia lui pentru naturalistul suedez Carl Linné (alias Carolus Linnaeus) era cunoscută în mediul academic de decenii bune. Acest băiat de cioban din zona de munte a Moldovei (cioban cu nume predestinat, Lînă, care a ales să-şi boteze copilul Cîrlan, subliniind astfel, o dată în plus, pecetea îndeletnicirii pastorale asupra identităţii clanului său) pretindea că marele Linné îi schimbase cursul vieţii în copilărie. Trimis de părinţi, chiar din ciclul primar, cu mioarele la păşune, micuţul Cîrlan – fire studioasă – îşi lua, pentru lectură, cărţi împrumutate din biblioteca fetei învăţătorului comunal, colegă de clasă şi, de asemenea, cititoare împătimită. Între volumele respective se nimeri, la un moment dat, şi biografia romanţată (editată în România imediat după Primul Război Mondial) a botanistului suedez Carl Linné, care trăise, din perspectiva fiului de păstor, în timpuri imemoriale: 1707-1778. Viaţa şi cariera savantului l-au mesmerizat. S-a îndrăgostit de modul naturalistului de a-şi clasifica şi denumi plantele descoperite. Florile urâte şi toxice primeau numele duşmanilor şi rivalilor academici, cele frumoase şi benefice, pe ale prietenilor. Totul se clasifica riguros, după criterii sistemice imaginate de o minte genială, şi desigur, ulterior, se traducea în latină (deci în limba intelectuală, ştiinţifică, a epocii). Cîrlan decise să-l imite, din acea fază embrionară, pe cel care-i devenise model existenţial şi îşi clasifică, la rându-i, oile. Nu cunoştea nici o boabă de latină la vremea în cauză, însă, prin calchierea noţiunilor fixate de Linné, reuşi să vină cu unele categorii zoologic-pastorale interesante, respectând algoritmul impus de părintele fondator: oile cuminţi – nume afectuoase, oile bezmetice – nume răutăcioase. Aşa apărură la stâna tatălul său apelative precum mieluteus simpaticus, berbecus imensus, mioaracaea plapanda ori, pe latura semantică opusă, oiana cretiana, berbecatus tembelus, mielus nebunaeus.

Cert rămânea faptul că, din nevinovatul exerciţiu, s-a născut o carieră strălucită. Cîrlan Lînă a ajuns un eminent cercetător şi profesor în domeniul biologic. Savant el însuşi acum, nu a renunţat vreo clipă să se raporteze la idolul Linné. Toată opera lui ştiinţifică reprezenta un efort uriaş de clasificare şi sistematizare a plantelor noi după „ordin” şi „gen”. Linné nu fusese trădat nici măcar în mecanismul de denominare. Monstruosul floral „căpăta” identităţile celor antipatizaţi de Cîrlan, simetria, prin contrast, a celor simpatizaţi de harnicul profesor (care primise de altfel, în spaţiul universitar, o poreclă sugestivă: Clasificatorul). Numai că povestea a dezvoltat treptat – iniţial, la nivel de zvon, apoi, şi prin confirmări venite de la apropiaţii botanistului Lînă – nuanţe stranii. Se spunea că neobositul sistematician îşi clasifica, după algoritmuri complicate, doar de el înţelese şi asumate, studenţii şi colegii din Facultate. „Curba lui Gauss” se transformase, la Biologie, într-o „curbă a lui Lînă”, cu deosebirea că, dacă, în distribuţia probabilistică a matematicianului german, se găsea loc şi pentru vârfuri, în sistemul Clasificatorului autohton, nimeni (cu excepţia autorului „curbei”) nu putea depăşi o mediană draconic desenată. Sistemul referenţial se mula aşadar pe coordonatele „neglijabil”, „amator”, „submediocru” şi (în cazul fericit, adică de top, paradoxal vorbind) „mediocru”. Metoda de lucru a lui Cîrlan – reflectată şi în evaluarea discipolilor, şi în analiza critică a activităţii colegilor – a generat, se înţelege, numeroase contestaţii şi scandaluri, situaţii, ziceau unii pe la colţuri, încheiate cu palme răsunătoare. Palme încasate cu demnitate de profesorul Lînă. Dar nu asta a constituit bizareria comportamentală prin excelenţă! S-a auzit că, în procesul imitării modelului Linné, Cîrlan trecuse la sistematizări şi acasă. Istoria a consacrat deja amănuntul că botanistul suedez îşi teroriza nevasta, Sara-Luiza, clasificând hainele şi vesela de la domiciliul conjugal după ordin şi gen. Biologul Cîrlan a procedat aidoma, dând denumiri latineşti chiloţilor membrilor familiei. Ca şi idolul lui odinioară, a primit o corecţie fizică din partea soţiei ultragiate (Marinela Lînă, Blană după numele de domnişoară)… Deunăzi însă nebunia s-a sfârşit: Carolus Linnaeus a răsărit, iată, în carne şi oase, în Universitate!

Plimbarea sa printre studenţi şi cadre didactice nu a durat mult. A fost invitat să urce într-o ambulanţă cu semnalele sonore pornite. S-a conformat, dar, din uşă, a strigat eroic: „Vivat Systema Naturae!”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi