Statul Islamic anunţă că a preluat controlul asupra oraşului Palma din Mozambic

luni, 29 martie 2021, 18:03
1 MIN
 Statul Islamic anunţă că a preluat controlul asupra oraşului Palma din Mozambic

Gruparea Statul Islamic (SI) a anunţat luni că a preluat controlul asupra oraşului Palma, în nordul Mozambicului, ţinta unui atac-surpriză lansat de către jihadişti miercuri, soldat potrivit Apărării mozambicane cu zeci de morţi, relatează AFP.

Într-un comunicat publicat pe unul dintre site-urile de propagandă SI, pe Telegram, gruparea jihadistă anunţă că a vizat ”cazărmi militare şi cartiere generale ale Guvernului”.

SI anunţă totodată că a preluat ”controlul oraşului” Palma şi că a ucis zeci de militari ”din armata mozambicană şi creştini, inclusiv cetăţeni ai unor state cruciate”.

 

Comentarii