Caută 
1 MIN
Se spune că vorbim precum gândim, dar aici e deja ceva diferit. Aşa cum un cunoscător al codului Morse reuşeşte să trimită şi să înţeleagă mesaje întregi doar din liniuţe şi punctuleţe puse într-o anumită ordine, la fel şi un „user” de smartphone sau tabletă foloseşte, cel puţin în mediul lui, un limbaj care la „prm vdr” este intraductibil.
Limbajul articulat a fost cel care a împins omul într-un salt uriaş al civilizaţiei. Fără această „unealtă” specializată genială ar fi rămas la stadiul de vânător culegător, între el şi celelalte animale nefiind nicio diferenţă.
În ultima perioadă se pare că reuşim să depăşim chiar şi acest nivel de limbaj articulat şi să trecem în altă eră, cea a telepatiei, a comunicării simbolice nonverbale, sincretice.
Pentru un vorbitor de română de acum 20 de ani un mesaj pe mobil al unui elev de liceu sau student de azi ar fi, cel puţin pe jumătate, indescifrabil. Ar spune precum Eminescu: „Deşi vorbeşti pe înţeles,/ Eu nu te pot pricepe”. Pentru acel român, limba respectivă ar fi una care sună familiar, dar care e aproape străină.
Aşa cum stilurile ştiinţific sau juridico-administrativ sunt pentru cei nespecialişti străine, la fel limba română comună folosită acum în scris de către generaţiile tinere în mediul virtual sau pe telefon este o adevărată blasfemie pentru un vorbitor clasic, izolat în bula lui „academică”, neplimbat prin ţară, care recunoaşte doar ce a învăţat la şcoală. Şi varianta inversă e valabilă. Un tânăr adept al limbii române vulgare actuale s-ar găsi în mare impas când va încerca să înţeleagă ce spune sau scrie de fapt noul profesor de română cu doctorat. De aici falsa etichetă ce i s-ar da de „analfabet funcţional”. El săracul ştie să scrie şi să citească, dar nu înţelege sensul alambicat al cuvintelor. Transformă un comentariu stufos şi cu multe neologisme la o poezie de-a lui Ion Barbu în limbaj de sms cu emoticoane şi englezisme şi ai să vezi că discipolul va înţelege perfect. Simplificarea acum e totul.
Eu aş propune în acest sens chiar recunoaşterea unui nou stil funcţional. E deja folosit de prea mulţi cetăţeni din toate mediile şi de toate nivelurile culturale ca să nu fie luat în serios. E o nouă limbă ce foloseşte coduri lingvistice derivate din arhaicele cuvinte şi care peste câţiva ani vor fi recunoscute ca atare drept normă şi vor contribui esenţial la simplificarea, simbolizarea limbajului uman în general.
Detaliile din limbaj sunt astăzi din ce în ce mai puţin importante, mesajul principal contează. De exemplu, avem următorul sms: „St in ft sc.Vrb cd vii. C u!” = „Sunt în faţa şcolii. Vorbim când vii. See you!” Se vede clar aici diferenţa uriaşă dintre cele două versiuni: primul e mult mai practic. Ce rost are la viteza cu care ne trăim azi viaţa să ne mai complicăm cu varianta clasică şi greoaie dacă mesajul oricum se înţelege? Forma de transmitere nu mai are importanţă, scopul doar contează.
Se critică şi se ironizează mereu aceste „deraieri” de către vorbitorii corecţi de limbă. Dar ironicii nu înţeleg că de fapt e vorba despre un nou stil pe care ei nu sunt destul de deschişi să îl accepte ori să îl înveţe. Cere şi asta un efort de acceptare, înţelegere şi memorare, exact ca oricare alt lucru. Aş vrea să văd un ilustru academician că reuşeşte să înveţe să vorbească precum un „incult”. E greu, chiar foarte greu. E o licenţă de a vorbi într-un anume fel, într-un anume grup, despre anumite lucruri, exact cum se întâmplă cu amintiţii intelectuali în propriile lor anturaje elitiste. Dacă explici unor fizicieni cu limbaj obişnuit, fără termeni ştiinţifici, anumite fenomene fizice, nu vei fi recunoscut ca un membru al grupului, ci ca un diletant, un fals specialist. La fel se întâmplă şi cu noul stil funcţional. Dacă vorbeşti corect, vei fi catalogat drept „loser”, trebuie să înveţi să vorbeşti „stricat” ca să fii cu adevărat înţeles şi acceptat. Cu abrevieri din română sau engleză: „Cmf, bn, ms, lma, lol, brb, dnd, ptc; dc; rpd; plm; vrb; trb; BTW; ASAP; IDK; AKA; 4ever” etc. Apoi, pentru a adăuga emoţii învaţă să inserezi emoticoane ori gif-uri: 🙂 😀 :-O 😛 😉 🙁 8o| :-@ 😎 :’(:-S :-$ 😐 :-*. Sau greşeli gramaticale care sunt nu doar acceptate, dar şi căutate, apreciate ca parte a stilului. Ia încearcă să corectezi astea să vezi ce critici îţi iei: Mie dor, uitamă, dute, vin-o, iartămă, sunămă, cheamăl, mâncaţaş, măta etc.
Cuvintele din alte limbi, devenite universale, vor intra în vocabularul tuturor generaţiilor viitoare. Fără ele exprimarea are de suferit. Deja poţi constata adevărate blocaje la unii care, forţaţi de împrejurări ori din dorinţa de a se exprima neapărat în limba natală fără a folosi alte cuvinte din alte limbi, se aventurează în „traduceri” ad hoc. Pentru că termenul găsit fie nu transmite niciodată exact ce simte persoana în acel moment, fie nu sună la fel de bine: „o situaţie atât de lame”, „un tip atât de genuine”, „o gagică atât de hot”, „What’s up!”, „Fuck you!” sau inevitabilul „cool” etc. Ancorarea în globalism este din ce în ce mai profundă, ireversibilă. Scoaterea fie şi forţată din vocabular sau din manifestare a termenilor sau gesturilor universal recunoscute este imposibilă sau lasă goluri de neînlocuit, chiar regretabile.
Hieroglifele egiptene exprimau mai mult emoţii, întâmplări concrete decât idei abstracte, tot astfel e şi cu noua limbă. Deci nu e adevărat că sms-urile ucid comunicarea, ba din contra, o îmbogăţesc.
Se spune că vorbim precum gândim, dar aici e deja ceva diferit. Aşa cum un cunoscător al codului Morse reuşeşte să trimită şi să înţeleagă mesaje întregi doar din liniuţe şi punctuleţe puse într-o anumită ordine, la fel şi un „user” de smartphone sau tabletă foloseşte, cel puţin în mediul lui, un limbaj care la „prm vdr” este intraductibil. Asta nu înseamnă însă că omul de la aparatul de transmisie chiar gândeşte în linii şi puncte, ori celălalt în prescurtări ori emoticoane. Procesul gândirii e mult mai complex decât pot exprima cuvintele, de aceea simbolurile vor ajunge într-o zi să reprezinte gândurile. Figurile de om formate din semne de punctuaţie vor fi trecute în dicţionar la capitolul „Sentimente”.
E foarte posibil să fie ca o întoarcere în clasica spirală istorică la limbajul corpului, cel articulat clasic să rămână doar o formă rudimentară de comunicare, prea greoaie, care consumă prea mult timp şi nu reuşeşte să exprime în timp real cursul gândirii şi al sentimentelor. Pe viitor ideile şi sentimentele vot fi transmise într-o formă mixtă de cuvinte şi semne. Economia de timp e totul. Ea ne împinge la prescurtări, la găsirea şi exprimarea esenţei. Nu mai contează nuanţele decât dacă sunt strict necesare, în rest acestea sunt de prisos, vor rămâne undeva în trecut la fel ca romanele cu descrieri kilometrice şi cărţile la kilogram. Totul e scurt şi la obiect.
Briscan Zara este scriitor şi publicist
