Studenţi condamnaţi pentru trafic de ciuperci ciudate. Biscuiți copți la cuptor

joi, 29 iulie 2021, 01:53
3 MIN
 Studenţi condamnaţi pentru trafic de ciuperci ciudate. Biscuiți copți la cuptor

Instanţa a reţinut că unul din ei, prins şi cu ciuperci halucinogene, amesteca Nutella cu cannabis, punea crema între doi biscuiţi pe care îi cocea în cuptor. „E mai simplu”, a explicat el.

 

Doi studenţi au ajuns în faţa judecătorilor pentru trafic de droguri şi plante halucinogene. Primul a fost acuzat de procurori de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri pentru consum propriu. Al doilea, doar de trafic şi deţinere de droguri. Acuzaţiile îi făceau pasibili de pedepse de până la 25 de ani de închisoare. Magistraţii Tribunalului au apreciat însă că sunt suficiente pedepse cu suspendare, variantă cu care procurorii nu au fost de acord. Situaţia va fi tranşată de Curtea de Apel, la sfârşitul lunii septembrie.

Pe 15 decembrie 2019, Emanuel Irimia, masterand, se afla într-un bar din Erbiceni împreună cu nişte prieteni. Le-a spus că tocmai cumpărase cannabis, invitându-i să fumeze o ţigară cu el. S-au urcat tuspatru în maşină şi s-au dus la marginea satului. Abia terminaseră de confecţionat ţigara, când şi-au făcut apariţia poliţiştii. A fost incidentul care a declanşat ancheta. Procurorii DIICOT au stabilit că Irimia cumpărase cannabisul de la Ovidiu Barat, student la Facultatea de Arte Vizuale şi Design de Produs. Pentru documentarea activităţii infracţionale, investigatorii sub acoperire au cumpărat în patru rânduri cannabis de la acesta. În urma percheziţiei domiciliare făcute pe 10 octombrie 2020, în apartamentul din Iaşi în care locuia Barat au fost găsite 166,42 grame de cannabis şi 25,75 grame de ciuperci halucinogene. Îşi ţinea mugurii de cannabis în trei borcane, sub pat, iar ciupercile într-o cutie de telefon, în dulap. La momentul percheziţiei, tânărul tocmai pregătea o livrare, cannabisul fiind aşezat deja pe cântar. De altfel, Barat nu se ascundea de colegul său de cameră, acesta furnizând ulterior anchetatorilor detalii cu privire la acţiunile studentului. Tânărul a explicat că este consumator de cannabis de vreo 6 ani, din liceu. Cumpăra câte 100-200 de grame cu 35-40 de lei gramul, de la un clujean, care i le trimitea cu autocarul. Cea mai mare parte a drogurilor le consuma el, dar mai şi vindea, cu 60-70 de lei gramul, pentru a se putea reaproviziona. Băiatul a menţionat şi că de regulă nu fuma cannabisul, pentru că îi irita gâtul. În schimb, amesteca Nutella cu cannabis, punea crema între doi biscuiţi pe care îi cocea în cuptor. „Era mai simplu”, a spus acesta.

Magistraţii au considerat dovedite faptele, dar au apreciat că ele trebuie nuanţate. Cu o lună înainte să fie trimis în judecată, Barat înaintase o cerere Agenţiei Naţionale Antidrog în vederea parcticipării la consiliere de specialitate. De asemenea, şi-a recunoscut în faţa instanţei faptele, aşa cum fuseseră menţionate în rechizitoriu. Lipsa antecedentelor penale, mediul familial, faptul că era integrat din punct de vedere social, participând şi la activităţi de voluntariat şi la cursuri de formare profesională organizate de Asociaţia Salvaţi Copiii, ca şi recomandările făcute de profesorii săi, i-au determinat pe judecători să-l condamne la doar 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Irimia a fost condamnat la 9 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de încercare de 2 ani. Procurorii au renunţat să mai facă apel în cazul acestuia, dar au cerut modificarea sentinţei lui Barat.

Comentarii