Studenţii din linia întâi COVID. 8 sau 12 ore la spital, apoi la facultate

Diana Budescu şi Andra Badii sunt două dintre studentele de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi care, în timpul pandemiei, au trecut peste frica de a se infecta şi au intrat direct în lupta cu virusul SARS-CoV-2 pentru a sprijini şi ajuta pacienţii.

Astfel, şi-au depus cererile pentru a deveni studente voluntare într-un spital care tratează pacienţi COVID şi au aşteptat să fie sunate. "Vreau să văd că oamenii sunt bine şi că pot să le fac un bine – acesta este şi motivul pentru care am dat la Medicină", povesteşte hotărâtă Diana Budescu, studentă în anul V la Medicină Generală.

Deşi teama de a nu se infecta a existat în permanenţă până la momentul vaccinării, dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur a fost mai puternică. S-a înscris pentru voluntariat încă din luna martie a anului trecut, când era nevoie de studenţi voluntari la debutul pandemiei, însă atunci nu a primit niciun răspuns.

"Am aşteptat să tot sune telefonul pentru că îmi doream foarte tare să pot să fac ceva, mai ales că ştiam că persoanele tinere nu sunt foarte grav afectate de virus, dar şi pentru că sunt o persoană foarte activă. De ce să nu fac ceva dacă pot?", spune Diana.

Sentimentul care caracterizează pandemia – teama

La finalul lunii noiembrie, atunci când printr-o Ordonanţă de Urgenţă studenţii au putut să se înscrie la voluntariat pentru a ajuta personalul medical, Diana nu a ezitat nicio clipă. De data aceasta, telefonul a sunat, iar pentru că a fost printre primii studenţi înscrişi a fost repartizată imediat la triajul Spitalului Clinic "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi.

"Vin şi ajut personalul medical cu tot ce pot, în primul rând fac ceea ce sunt eu capabilă în acest moment – adică să fac un examen clinic pacienţilor, să vorbesc cu ei, să îi întreb cum se simt, să le iau tensiunea".

Diana este foarte recunoscătoare personalului medical de aici care încă de la început au făcut-o să se simtă parte din colectiv şi i-au răspuns la nelămuriri de fiecare dată când a fost cazul.

"Până acum nu am mai întâlnit medici rezidenţi care să îmi răspundă la orice întrebare, oricât de stupidă ar părea: ei au răbdare şi îmi explică. Toate cadrele medicale sunt foarte deschise, atunci când vine un pacient cu o patologie mai specială ţin să mă cheme, să vin să văd. Am apreciat foarte tare asta", mai povesteşte tânăra.

În lunile petrecute printre bolnavi şi cadre medicale, studenta a remarcat că cea mai mare problemă a pacienţilor care au ajuns în spital în perioada pandemiei a fost teama. Teama de a nu se infecta, de a nu ajunge într-o stare gravă, departe de cei dragi.

"Cred că partea aceasta de liniştire psihică lipseşte şi de asta au ei foarte mare nevoie. Am văzut oameni speriaţi, cărora li se putea citi teama de COVID în ochi, pacienţi care iniţial refuzau să fie internaţi în sectorul tampon pentru că ei credeau că se vor infecta acolo. Nu înţelegeau că acolo este un mediu sigur, izolat. Unii pacienţi ajung la spital cu o imagine foarte distorsionată a ce înseamnă COVID, măsuri de protecţie şi au nevoie să li se explice", a mai povestit Diana.

În zona roşie, alături de bolnavi

"Am ales zona COVID pentru că am vrut să învăţ cât mai multe despre această boală, mai ales că i-am avut şi pe ai mei pozitivi", povesteşte Andra Badii, studentă în anul III la Asistenţă Medicală Generală la UMF Iaşi.

În luna decembrie a anului trecut, toată familia ei s-a infectat, nici acum nu îşi explică de unde, iar ea a avut norocul să fie singura negativă. Chiar şi atunci a avut grijă de toţi din familie – intra la ei în cameră echipată cu mască şi mănuşi să îi monitorizeze, le verifica saturaţia, temperatura.

Spune că a vrut să vadă cum evoluează boala chiar în "zona roşie" a Spitalului „Parhon”, mai ales după ce toată familia ei a trecut prin această experienţă.

"De când a apărut virusul nu mi-a fost frică pentru mine cât mi-a fost pentru ai mei. În primele zile zici că eşti bine, nu ai nimic, iar apoi cazi foarte mult, tatăl meu a ajuns la spital în a zecea zi de boală", explică studenta.

Stă zi de zi între pacienţii confirmaţi cu COVID-19, însă nu îi este teamă pentru că ştie la ce trebuie să se aştepte, ştie că cei internaţi aici sunt infectaţi. Însă este conştientă că dacă poartă echipamentul de protecţie corespunzător este protejată.

"Îmi place ideea de a fi acolo lângă oameni, de a-i îngriji practic. În spital ne lasă să facem foarte multe – să administrăm medicamentaţia împreună cu asistentele, să intrăm la vizite, să îi monitorizăm pe pacienţi dacă e nevoie, luăm parametri vitali. Practic, când ţi se cere ajutorul eşti acolo să îi ajuţi. Te lasă să faci foarte multe şi e un moment foarte bun pentru noi să învăţăm", crede tânăra.

Andra şi-a dat seama în lunile petrecute alături de pacienţii COVID că cel mai greu pentru o persoană internată în acest context este faptul că se simte singură, departe de familie şi departe de normalitatea de zi cu zi.

"Sunt o fire foarte empatică, încerc să le transmit căldură pacienţilor, îi ajut să se simtă în largul lor. Se simt singuri, abandonaţi, iar atunci intervii tu, încerci să le ridici moralul".

Andra crede că cel mai dificil moment este atunci când pierde un pacient, pentru că se ataşează de ei şi e greu să ştie că nu a putut să facă ceva să îl salveze pe acel om. "E ceva ce te încarcă foarte tare."

Rectorul UMF: "Îşi iau laptopurile cu ei la Terapie Intensivă ca să intre la orele de la universitate?"

În luna noiembrie a anului trecut, când spitalele din România s-au văzut sufocate de numărul mare de bolnavi de COVID, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a reglementat activitatea de voluntariat, dar a şi dat drept de liberă practică medicilor rezidenţi care se aflau în prima linie.

Pentru studenţii medicinişti care sunt în anii de studiu 4, 5 sau 6 s-au prevăzut premii de 2.500 de lei pe lună dacă realizează cel puţin 120 de ore de voluntariat. Numărul mare de ore (în ture de 8 ore sau de 12 ore) care sunt petrecute de studenţi în spitale a atras nemulţumirea conducerii UMF Iaşi.

"Ce se va întâmpla cu ei, vor recupera, nu vor recupera orele? Şi chiar dacă sistemul de învăţământ ar fi exclusiv online, ce vor face, îşi iau laptopurile cu ei la Terapie Intensivă şi le pun pe un monitor ca să intre la ore?", se întreba atunci rectorul UMF, prof. dr. Viorel Scripcariu.