Studentul care şi-a ameninţat cu moartea profesorul nu poate fi ușor exmatriculat

vineri, 05 iunie 2020, 01:59
3 MIN
 Studentul care şi-a ameninţat cu moartea profesorul nu poate fi ușor exmatriculat

Comunitatea academică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi aşteaptă un verdict în cazul studentului de anul I Cristi-Mădălin Cerbu, de la Facultatea de Informatică, care a realizat un filmuleţ în care l-a ameninţat pe unul dintre profesorii săi cu moartea fiindcă nu i-a luat în considerare una dintre teme.

Conflictul, care a pornit ca o glumă conform studentului, a luat amploare după ce colegii săi au distribuit un videoclip în care acesta s-a filmat cu un cuţit în mână ameninţându-l şi înjurându-l pe profesorul său, solicitându-i să îi ia tema în considerare. Problema cea mai mare la nivelul universităţii în acest moment este că declaraţiile decanului, conf.dr. Adrian Iftene, care a spus că doreşte exmatricularea cât mai rapidă a studentului, nu sunt validate şi de procedurile interne ale instituţiei de învăţământ superior.

„Ziarul de Iaşi“ a discutat cu specialişti în legislaţie şi cu persoane din conducerea universităţii, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, care au explicat că, deşi posibilă, dacă exmatricularea se face conform procedurilor interne, este un proces laborios care sigur nu va fi încheiat până la finalizarea acestui an universitar.

Practic, Legea Educaţiei Naţionale specifică faptul că exmatricularea în învăţământul universitar este o sancţiune care intră în sarcina Comisiei de etică universitară, în sensul că propunerea pentru exmatriculare trebuie să vină din partea acesteia. Mai departe, Carta şi regulamentele interne ale universităţii menţionează că un student poate fi propus pentru exmatriculare „ca sancţiune pentru abateri grave de la disciplina universitară, conform Codului de etică şi deontologie universitară“.

Carta mai precizează şi că decanul poate propunere exmatricularea studenţilor facultăţii, fiindcă intră în atribuţiile funcţiei de decan, cum intră şi exmatricularea lor propriu-zisă în baza atribuţiilor rectorului.

„Ar fi înţelept ca acest caz să fie trimis la judecare în cadrul Comisiei de Etică pentru că este o chestiune de încălcare a eticii universitare, nu e o chestiune administrativă. Nu poţi spune că exmatriculezi un student că nu a semnat contractul de studii sau că nu şi-a plătit taxele, este o chestiune de interpretare şi are nevoie de girul Comisiei de Etică“, au precizat surse din Biroul Executiv al universităţii pentru „Ziarul de Iaşi“.

În Codul de Etică şi Deontologie Universitară al UAIC se precizează, la articolul 100, faptul că ţine de atribuţiile Comisiei de Etică să „analizeze şi să soluţioneze abaterile de la etică universitară pe baza sesizărilor sau prin autosesizare“.

În acelaşi document, la articolul 14, găsim şi două capitole sub care s-ar putea decide exmatricularea studentului de anul I de la Facultatea de Informatică: pentru folosirea unui limbaj contrar spiritului academic în orice relaţie profesională din cadrul UAIC sau pentru „practicarea unor atitudini şi comportamente indecente, insultătoare sau obscene“.

Prin urmare, procesul administrativ ar trebui să fie următorul: Consiliul Facultăţii de Informatică, sau chiar decanul, realizează un referat la Comisia de Etică în care cere analizarea acestui caz, comisia se întruneşte, ia act de toate documentele depuse, îi audiază pe toţi cei implicaţi şi emite o recomandare către conducerea executivă, în speţă către rector, de exmatriculare, dacă se impune. Fiindcă în analiza cazului Comisia poate dispune şi ca tânărul să nu fie sancţionat sau să primească un avertisment.

„E ca în cazul unui proces – studentul trebuie să poată să îşi spună punctul de vedere în faţa comisiei. Altfel, poate da cu adevărat în judecată universitatea dacă este exmatriculat doar pentru că a vrut decanul şi a semnat rectorul, şi are şanse reale de a câştiga. Nu degeaba există aceste proceduri, sper doar să fie şi respectate“, au precizat aceleaşi surse.

Iar Comisia de Etică lucrează cu anumite termene, are proceduri interne, o astfel de decizie poate dura şi luni de zile. În cazul acuzaţiilor de plagiat în cazul doctoratului lui Codruţ Olaru, coordonat de rectorul universităţii, Tudorel Toader, dezbaterile interne au durat mai bine de un an şi jumătate. Contactat telefonic, decanul facultăţii nu a dorit să comenteze suplimentar cazul, iar Tudorel Toader, aşa cum ne-a obişnuit, nu a răspuns apelurilor „Ziarului de Iaşi“.

Comentarii