De Sănătate

Punem punctul pe știi

Sute de diagnosticaţi cu cancer pot spera la o nouă şansă la viaţă

Ieri, la IRO Iaşi, primul transplant de celule stem din Moldova.

miercuri, 06 decembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Sute de diagnosticaţi cu cancer pot spera la o nouă şansă la viaţă

Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) a intrat în rândul centrelor me­dicale care efectuează transplant medular. IRO a devenit al cincilea spital din ţară în care se efectuează transplant de celule stem hematopoietice – după Institutul Fundeni şi Spitalul Colţea, ambele din Bucureşti, Spitalul de Copii Timişoara şi Spitalul Judeţean Târgu Mureş – întrucât ieri a efectuat primele două astfel de proceduri. Oncologii au realizat două autotransplanturi, la doi pacienţi de la care au recoltat celule stem hematopoietice în luna noiembrie. Procedurile medicale au fost efectuate în prima parte a zilei, starea bolnavilor fi­ind stabilă, după cum au afirmat repre­zentanţii IRO.

„Pacienţii s-au internat pe 28 noiembrie, au fost izolaţi în compartimentul specific transplantului medular, au fost pregătiţi pentru procedură, iar ieri-dimineaţă s-au realizat autotransplanturile, adică transfuzia celulelor prelucrate. Acum urmează o perioadă de supraveghere de două-trei săptămâni în care bolnavii rămân internaţi în acest compartiment de transplant medular“, a arătat ec. Mirela Grosu, managerul IRO. Pe 13 şi pe 20 noiembrie, medicii de la IRO au recoltat celule stem de la doi pacienţi. Prima recoltare de celule stem hematopoietice prin afereză din sângele periferic s-a efectuat la un pacient de 47 de ani, diagnosticat cu mielom multiplu. A doua recoltare s-a realizat la un pacient de 63 de ani, diagnosticat tot cu mielom multiplu, un cancer rar cunoscut şi cu numele de Boala Kahler.

Procedurile medicale au fost efectuate în Serviciul de afereză al Com­partimentului de Transplant celule stem hematopoietice din cadrul IRO. Celulele stem recoltate de la ambii pacienţi au fost transportate cu o firmă specializată către banca de celule stem hematopoie­tice de la Institutul Fundeni din Bucu­reşti. Acolo au fost testate, prelucrate şi îngheţate, iar la începutul săptămânii curente au fost transportate la Iaşi pentru efectuarea autotransplanturilor. Potrivit medicilor, începerea activităţii în compartimentul de transplant medular în­seamnă şanse la viaţă pentru sute de pacienţi oncologici diagnosticaţi cu mielom multiplu, limfom non-Hodgkin, boala Hodgkin sau alte afecţiuni. Trans­plantul de celule stem hematopoietice este de două tipuri: autotransplant, atunci când celule medulare se recoltează de la un bolnav şi i se administrează după un tratament specific, şi alotransplant, atunci când celulele stem se recoltează de la un donator sănătos, compatibil cu pacientul, fiindu-i administrate acestuia după un tratament specific de condi­ţionare.

 

 

Comentarii