Ţara în pradă – limbaj de prădători

„Mi-e jenă mie, mă, când vă văz mucii pă scări”, ne spunea manierat tovarăşul maior în armată, dovedind că ne este superior şi în rafinament.

„E jenant să joci aşa de prost când eşti numărul 1 mondial, că poate să apare şi surprize”, comentează cineva. Se referă la Simona Halep. Există o mulţime de inşi care nu se pot apleca din cauza burţii să se încheie la pantofi (asta ca urmare a înclinării planetelor, cum ne avertizează Hawking), dar la tenis sunt aşi. Bag de seamă că aici „jenant” se ridică la înălţimea nobilului „incalificabil” („Comportarea dumneavoastră, sir, este incalificabilă, vă provoc la duel!” – citat aproximativ dintr-un roman cu preţioşi ridicoli britanici).

„Aşa nu se face, mă. Eşti jenibil rău”, scrie un prostea sclivisit pe alt „forum”. Piatra vocabulărească „jenibil”, aruncată de numitul prostea, se vrea un amestec de „jenă” şi „penibil”. Mixtura de cuvinte a intrat în limbajul adolescenţilor, de unde se vede că triumful şlefuiţilor sclifosiţi este pe cale să se înfăptuiască. „Jenibil” s-ar vrea un pleonasm ironic, probabil că tinerii aceştia au sesizat, totuşi, folosirea abuzivă a vocabulelor sus-numite, de aceea le-au ironizat cu noul cuvânt.

La Chişinău am auzit nişte dansatori subţiri de la un teatru de revistă din România: „S-au prezentat jenant, neamule. Au fost penibili”. Bănuiesc că pentru românii din Basarabia „jenant” şi „penibil” erau similare cu furculisionul şi fripturisionul lui Guliţă. Iar Salam-ul manelist se adresează cu miştocăreală de bovideu cult „gagioalei”: „Ai vrut să şochezi, eşti penibilă.”

Însă „jena”, „penibilul” sau „jenibilul” transcend dicţionarele şi sensurile împământenite (îndicţionărite, dacă permiteţi), când vine vorba de clasa de politicieni români. Simpla eroare gramaticală dă la iveală, dacă privim mai atent, marea hibă morală. Politicienii români turnaţi în matriţe de delincvenţi au exclus ruşinea din inima omenească, îi spun „jenă” şi „penibil”, fără ca aceste cuvinte să mai aibă de-a face cu ruşine şi morala. Escamotarea absenţei ruşinii este, de fapt, principalul scop. Iată doar câteva exemple din presă. Maria Grapini a declarat că se întoarce "cu mare jenă" în Parlamentul European, după condamnarea la zece ani de închisoare a lui Dan Voiculescu. Este aceeaşi atitudine cu a lui Mircea Badea. „Băiat de traseu”, cum se zice, dacă nu ar fi neruşinat sadea, acesta apelează mereu la vorbele „jenă” şi penibil”, dar lui nu-i este niciodată jenă să apere un infractor. Precum la Badea, şi la alţii sensurile celor două cuvinte se extind şi devin mai cuprinzătoare decât turbinca lui Ivan şi au de-a face tot mai puţin cu ruşinea sau stinghereala. Cele două vocabule devin arme cu ajutorul cărora se condamnă ironic şi flegmatic inferioritatea celorlalţi şi se proclamă superioritatea proprie – penibilul ăla, e jenant, jenibil, pe când eu… eu…

Mda, hoţii şi apărătorii lor sunt grozav de „jenaţi” când sunt prinşi cu raţa-n gură! Hoţi sclivisiţi cu jena manglitorului în gură avem şi în afacerea Hexi Pharma. Iată un scurt dialog de hoţi interceptat telefonic: „DINU FLORI: Mi-e jenă, au avut controale peste controale, ştii? DOAMNA X (Procuratura ţine deocamdată numele ei la secret): Exact! DINU FLORI: Şi pe partea de curăţenie, şi pe partea de… deci au fost f…  ăia pe toate găurile. DOAMNA X: Da, da. DINU FLORI: Şşi mi-e şi jenă să…”

La ex-premierul Tudose „penibil” nu mai înseamnă „neplăcut, supărător, care e ruşinos”, ci îşi extinde anapoda sensul până la „iresponsabil”: „Opoziţia care vine cu mesaje penibile şi aruncă ţara în aer mi se pare iresponsabilă.” Tăriceanu: „Nu ştiu în ALDE persoane cu probleme penale pe liste, mi-e jenă să spun dacă mai candidez”. Apoi, în aceeaşi declaraţie, revine şi precizează că a fost ironic când a spus „îi e jenă să răspundă acum”. Şi exemplele pot fi înmiite, cazuri care demonstrează că ironizarea şi aruncarea în derizoriu a jenei, a penibilului şi, în fapt, a ruşinii sunt mărcile acestor oameni, ne vorbesc despre iresponsabilitatea lor morală. Pentru ei jena şi penibilul sunt decât vorbe, cum ar spune Tăriceanu şi atâţia alţii, vorbe vidate de sens moral.

Iată o replică rostită de Chris în Solaris-ul lui Tarkovski, o coda a acestui film: "Ruşinea va salva omenirea". Oare? Pare-se că azi îngerul ruşinii nu mai coboară în jungla autohtonă. Lui moş Ioan Roată nu mai are cine să-i şteargă ruşinea, căci ţara e-n pradă, iar prăduitorii sunt fără de ruşine. Surogatul ruşinii numit jenă pare a fi nechezolul otrăvit al vremurilor noastre.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist