Taxa „GAFA” şi vinurile franţuzeşti

La mijlocul lunii iulie, Adunarea Generală a Franţei a aprobat instituirea unei aşa numite taxe digitale, care a devenit lege după ce decretul a fost semnat de preşedintele Emmanuel Macron. Taxa, în valoare de 3 procente, se aplică firmelor cu vânzări de minimum €25 milioane în Franţa şi minimum €750 de milioane pe plan global. Cifrele sunt astfel alese încât să vizeze aproape exclusiv marile companii digitale americane şi să le excludă cu grijă pe cele franţuzeşti. De aceea mai este denumită şi Taxa GAFA (de la Google, Apple, Facebook, Amazon). După cum scrie Wall Street Journal, intenţia Parisului este atât de transparentă, încât puteau înlocui pragurile introduse în lege cu o prevedere de genul că taxa se va aplica tuturor companiilor cu nume care rimează cu "moogle" sau "hamazon".

Motivaţia oficială a Franţei este aceea că sistemul fiscal tradiţional, în baza căruia este taxat profitul pe care o companie îl realizează în ţara de origine, este depăşit în era digitală. Însă realitatea este că la luarea deciziei au contribuit şi alţi factori: o combinaţie de anti-americanism şi de frustrare faţă de rămânerea în urmă a Europei în acest domeniu vital al economiei viitorului. Cu bună probabilitate, dacă francezii ar fi stat bine la acest capitol nu ar mai fi existat o astfel taxă. În fapt, Parisul încearcă de mai multă vreme să implice întreaga Uniune Europeană în această ofensivă GAFA însă, se plânge Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe, Suedia, Danemarca şi Irlanda se opun iniţativei. Şi probabil nu este deloc întâmplător că ţările în cauză stau mai bine în acest domeniu decât altele din UE. De pildă Spotify este o companie suedeză. La fel, Skype, o altă foarte cunoscută companie suedeză pe care Microsoft a achiziţionat-o în 2011 plătind $8,5 miliarde.

Frustrările Franţei sunt de lungă durată. Mai întâi reţeaua Minitel, de care era foarte mândră, a fost trimisă în derizoriu de Internet. Iar ulterior a văzut cum principalii actori în noua economie digitală veneau toţi de peste Ocean. La un moment dat, fostul preşedinte Jacques Chirac era atât de iritat de dominaţia Google, încât în 2006 a încercat să determine Berlinul să i se alăture în demersul de a construi un "Google european". Proiectul a primit chiar şi un nume, Quaero, dar până la urmă germanii au renunţat să se implice înţelegând, înţelept, că o astfel de soluţie primordial birocratică avea şanse minimale de succes.

Lucrurile nu au mers bine pentru UE nici în continuare, deşi au fost lansate două ambiţioase strategii digitale, Agenda Lisabona, în 2000, şi apoi Agenda 2020, în 2010. După obiceiul bine încetăţenit la Bruxelles, ambele strategii erau pline de obiective grandioase, şi îşi propuneau ca Europa să devină cea mai avansată economie bazată pe cunoaştere de pe planetă, dar să şi fie incluzivă, să răspundă nevoilor tinerilor, categoriilor defavorizate etc. Acest mix de obiective economice şi sociale gestionate birocratic nu a dus până la urmă nicăieri. Europa a rămas semnificativ în urma nu doar a Americii, ci şi a Chinei. Iar noile norme de protecţie a spaţiului privat, incluse în reglementările GDPR, excesive după părerea multor experţi, nu vor face decât să introducă bariere suplimentare în calea firmelor europene de profil.

Este aici şi o chestiune de atitudine. În spatele multor decizii din UE există o pregnantă agendă ideologică. Există şi o reticenţă culturală. Într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel profesorul american Pedro Domingos, unul dintre experţii de prim rang în analiza impactului global, pe toate dimensiunile, al Inteligenţei Artificiale şi autorul unei cărţi de referinţă în domeniu, "The Master Algorithm", făcea trimitere la scepticismul şi reticenţa existente în Franţa şi Germania faţă de aceste tehnologii, două dintre ţările majore în care cartea sa nu este disponibilă, deşi în China (este una dintre cărţile de referinţă ale lui Xi Jinping) şi în Rusia, de exemplu, a fost tradusă şi a avut un mare succes. Şi asta se vede. În loc să identifice motivele care au dus la acest decalaj, oficialii de la Bruxelles par mult mai preocupaţi să caute motive să aplice amenzi substanţiale corporaţiilor americane. Ultima a fost aplicată lui Google, iar în prezent are loc o investigaţie la adresa Amazon.

Iniţiativa legislativă franceză a provocat deja reacţii peste Ocean. Este posibil ca Parisul să fi sperat că datorită faptului că există destulă iritare şi acolo, şi printre democraţi şi printre republicani, faţă de giganţii digitali (Facebook tocmai a fost amendat de FTC cu $5 miliarde!) nu vor exista replici semnificative, deşi Departamentul Comerţului anunţase deja că a deschis o investigaţie pentru a determina dacă companiile americane sunt taxate discriminatoriu. De asemenea, Bruno Le Maire era probabil încurajat şi de relativa deschidere a omologului său american, Steven Mnuchin, faţă de ideea de a discuta impunerea unei astfel de taxe la nivel global. Se pare că s-a înşelat. O postare pe Twitter a preşedintelui Trump anunţă că foarte probabil vor fi vizate vinurile franţuzeşti vândute în Statele Unite, dar el nu a exclus represalii fiscale şi pe alte domenii. De pildă Franţa a exportat în 2017 în America servicii în valoare de $17 miliarde. În mod concret se aşteaptă ca exporturilor franceze de vin, pentru care America este cea mai mare piaţă, în valoare de $3,2 miliarde anual, să li se aplice o taxă de 100 de procente, eventualitate care a stârnit deja îngrijorare printre viticultorii francezi. Guvernul de la Paris este vulnerabil pe această direcţie pentru că lobby-ul agricol este foarte influent. A mai fost într-o situaţie oarecum asemănătoare atunci când, reacţionând la o anchetă UE care viza practicile de dumping chineze pentru panourile solare, Beijingul a ameninţat că va taxa suplimentar exportul de vinuri europene, în valoare de circa $700 milioane, din care $500 milioane sunt vinuri franţuzeşti. În cele din urmă s-a ajuns la negocieri şi europenii au fost nevoiţi să facă concesii.

În trecut Donald Trump a fost acuzat, justificat, că a utilizat o motivaţie artificială, făcând trimitere la interese de securitate naţională, pentru a institui tarife pe importurile de oţel din Europa şi Canada. Iată însă că acum Franţa face acelaşi lucru ridicându-i la fileu preşedintelui american care, după ce a criticat în repetate rânduri asimetria tarifelor aplicate produselor agricole, cele aplicate în Europa sunt mai mari decât taxele din Statele Unite, are acum un motiv solid să aducă în discuţie acest aspect şi tratamentul ostil aplicat unor corporaţii americane.

Însă, dincolo de aceste detalii tehnice, problema de fond e aceea că rezultatul final va fi o deteriorare suplimentară a relaţiilor transatlantice. Franţa va presa probabil alte state europene şi Comisia Europeană să accepte ca taxa digitală să fie extinsă la nivelul întregii Uniunii sau să vină cu contrareacţii la taxarea vinurilor în America. Şi de aici lucrurile pot escalada. Iar asta se întâmplă într-o perioadă în care ar fi nevoie de un front occidental unit pentru a putea face faţă unor provocări geopolitice majore.