Teatrul pandemiei

Teama de singurătate, relaţiile toxice, dezamăgirile din dragoste, dragostea necondiţionată sunt tot atâtea posibile subiecte şi modalităţi de integrare a protagoniştilor unui spectacol preponderent vizual, poematic într-o zonă de echilibru dintre exterioritatea şi interioritatea unui spectacol de teatru. Cu toate că tematica este una grea şi există riscul de a cădea în melodramă, acest risc e asumat şi depăşit prin scene şi mişcări de teatru fizic, o arhivă de filme clasice care au ca temă dragostea simbolizată în cultura occidentală prin sărut, introducerea unor pasaje de ironie la adresa personajului masculin, pe ritmuri de colecţie.

Tranziţia spre teatrul online, deşi nu pe deplin asumată – spectacolul se presupune că se va juca pentru publicul fizic, atunci când va fi posibil -, ar putea urmări tocmai mecanismul prin care se jonglează între interioritate şi exterioritate. Ca punct de plecare, am putea considera câteva replici – în general replicile se repetă, atât de la un personaj la altul, cât şi pe parcursul spectacolului, dând impresia de laitmotive – despre cum ceva exterior există, dar totodată în interiorul nostru, despre cum lumea se reflectă în lumea noastră, astfel încât nu putem renunţa la lume decât renunţând la noi înşine şi nu o putem adopta decât atunci când ne acceptăm pe noi înşine.

Pe de o parte, ne referim la un teatru coregrafic, cu elemente de teatru fizic, dar pe de altă parte, spectacolul de teatru coregrafic e transformat într-un poem al însingurării în doi, al corpurilor/sufletelor care se caută, se pierd şi se regăsesc. Pe de o parte sunt folosite efecte vizuale (proiecţii care uneori par să invadeze întreaga scenă) şi speciale în general (fumul care încorporează ideile din proiecţii), iar pe de altă parte lirismul mişcărilor şi al replicilor sunt în strânsă armonie cu efectele vizuale. Pe de o parte coregrafie, pe de alta poezie a mişcării scenice.

Tendinţa generală e de a face trecerea dinspre spectacolele-poveste spre spectacolele care trec dincolo de posibilităţile poveştii de a exprima/ camufla emoţiile prin cuvinte, dincolo de limbaj ca sistem de comunicare. Noi posibilităţi de semnificare, alte limbaje devin posibile, atât pe axa exteriorităţii – noi limbaje corporale, coregrafice, vizuale, cât şi pe aceea a interiorităţii – sunt inventariate noi moduri de expresie la graniţa dintre vizual şi tactil, pe modelul bogăţiei de semnificaţie pe care o pot transmite sunetul valurilor sau al vântului, dar şi liniştea însăşi sau sunetul pe care îl face o geană atunci când loveşte pleoapa ochiului care clipeşte.

Dinspre ceea ce se petrece cu protagoniştii în timpul poveştii rostite de mişcarea scenică, într-un sens dinspre exterior spre interior, dar şi dinspre interior spre exterior, dinspre ceea ce simt/ gândesc protagoniştii spre expunerea unor idei despre noul teatru al pandemiei reprezintă unul dintre sensurile jocului. Cei doi tineri actori (Paula Trifu şi Dragoş Maxim) sunt deopotrivă expresivi într-un sens psihologic, al profunzimii de caracter, dar şi în ceea ce priveşte abilităţile de mişcare scenică. În acelaşi timp, cei doi regizori şi profesori (Raluca Lupan şi Cristian Grosu) s-au gândit la nevoia de a profesa a tinerilor lor studenţi. Teatrul online oferă, în contextul actual al pandemiei, prilejuri favorabile în acest sens.

Teatrul pandemiei nu e doar unul al diverselor posibilităţi cu privire la viitor, ci şi unul al încercărilor artiştilor claustraţi de a transmite emoţii încărcate de sensuri şi nevoia de a împărtăşi valori. Unii au reuşit acest lucru prin intermediul spectacolelor online, alţii prin intermediul site-urilor proprii. Putem spune că artistul devine la fel de dependent de publicul său pe cât de dependent e de teatru sau pe cât de dependent de teatru este publicul său. Dacă anterior relaţia părea mai curând unidirecţionată, astăzi raportul de reciprocitate, plurivocul sensurilor, nevoia artistului de publicul spectator devin constante.

(Toxic, regia: Cristian Grosu, Raluca Lupan, cu Paula Trifu şi Dragoş Maxim, video: Cătălina Gherda, sound & lights: Victor Lup, Insula Creative Hub, vizionare online)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)