The Pandemia must go on!

Cred că va urma un Bine incurabil, totul se va sfârşi într-un potop de lapte şi miere de proporţii universale. Pandemia va naşte noua democraţie, se zvârcoleşte deja neştiut în pântecele lumii, dacă nu cumva a şi văzut lumina zilei. Noua democraţie universală. Unica şi obligatoria. Un vaccin unic şi obligatoriu. O mass-media unică şi obligatorie. O solidaritate unică şi obligatorie. Şi americanizată, trebuie spus (dar acesta este subiectul altui articol). Vechile mentalităţi, concepţii filosofice sau politice, religii vor fi scoase încet-încet din uz. De cine? Chiar de mulţimea triumfătoare. De politicienii care, ca de obicei, se vor ralia „noului”, de vedetele porno, de „specialiştii” câtă frunză şi iarbă, de oamenii bisericii universale, în general, de „oamenii de bine”. Îndoiala unora asupra efectelor vaccinării va fi catalogată drept boală. Scepticii vor tăcea mâlc şi, oricum, nu vor avea acces nicăieri să-şi prezinte opiniile. Însăşi moartea va ajunge pipernicită, n-o va mai duce prea bine sub Soarele triumfător al Pandemiei universale. Eh, câteva sute de morţi acolo!

Deja cetăţenii entuziaşti, luaţi pesemne de entuziasmul mass-mediei, îşi postează pe facebook poze sub care scrie: „M-am vaccinat”. E o victorie, care-l ridică pe ins pe un piedestal (mă rog, piedestălaş) faţă de ceilalţi, căci asta dorim cu toţii în subconştientul nostru: să fim „peste” ceilalţi. E noua mândrie planetară, cum altădată cavalerul îşi făcea un titlul de glorie din a ucide un număr cât mai mare de aşa-zişi păgâni.

Deja certificatul de vaccinat se poartă azi asemenea chiloţeilor imaculaţi pentru demoazele. „M-am vaccinat”, exclamă inoţent câte-o vedetă. Sistemul instaurat de pandemie nu admite nici o replică. Poate doar în nişte comentarii neroade, pe care, oricum, oamenii de bine nu le iau în seamă. „Tu nu te-ai vaccinat?” Şi întrebarea e repetată până la pisălogeală, până ce vor auzi şi babele toacă de surde. Sloganurile abundă: „Vaccinaţi-vă! Spălaţi-vă pe mâini”. Spălaţi-vă creierii, nu se spune. E implicit. Şi iarăşi: VACCINAŢI-VĂ! VACCINAŢI-VĂ! Ascultaţi sfatul medicilor. Alegeţi să vă vaccinaţi acum!

Sistemul îşi face treaba. Toate antagonismele sunt eliminate odată cu pandemia. Toţi într-un ison, toţi într-o unire şi cât mai corecţi politic. Iar negativiştii – la mititica cu ei. Care măcar scânceşte să se dea la fund ca peştii abisali. Toată lumea să fie vaccinată. Nu vă mai daţi după corcoduş, nu vă mai sclifosiţi. Mai este vreunul care latră împotriva vaccinării?

În lumea aceasta e musai ca oamenii să ajungă asemenea manechinelor din vitrinele intens luminate: cu ţâţe false şi fără falusuri. Şi toţi îmbrăcaţi mereu după dorinţă, machiaţi şi remachiaţi. Trebuie ca publicul să fie convins că lupta cu pandemia se poartă spre binele lui. De aici neîncetata campanie de acoperire cu perdele de fum cu tot felul de zăhărele mediatice: că medicul cutare a zis, că numărul morţilor creşte, că noua formă de covid e atroce etc. Şi oamenii se înfricoşează, devin şi ei ca şi manechinele: nişte hominizi de plastic fără creieri. Iar medicii „fără frontiere” şi vedetele-ţaţe, care foşgăie seară de seară „pă sticlă”, capătă credibilitate pentru hominizii cu capete de plastic din faţa televizoarelor. Creierele de plastic înghit tot. Căci astăzi trăim sfârşitul erei analizei, iar viziunea critică asupra lumii a sucombat. Începe (a şi început de ceva vreme) o nouă eră: a gurăcăscării mediatice. Ce zice seară de seară câte o ţaţă travestită în prezentatoare-vedetă e sfânt. Sfinţii adevăraţi şi-au dat duhul. Iar basmul pandemic e noua religie ce a luat faţa realităţii. Adevărul s-a scămoşat. Mai sunt doar nişte nebuni, care se ascund, diavolii, sub tot felul de măşti antipandemice.

Şi gata, pandemia vine să ne transforme siropul ultimilor ani plicticoşi. Altădată mai era un Ceauşescu, un Saddam, o cădere a Zidului Berlinului. Mai înainte era un Freud, care ne sugera că suntem nişte zerouri împărţite în patru cu inconştientul şi subconştientul nostru. Acum nu mai era nici un strop de oţet în salata asta cotidiană fără gust. Şi a venit pandemia: Uraaa! Avem cu ce ne lupta! Putem remachia totul. Putem reînvia suspansul planetar necesar.

Pe de altă parte, pandemia ne aduce Consensul mult visat al corectitudinii politice. Nepandemicii sau, vai, antipandemicii vor fi daţi afară ca nişte măsele stricate, lichidaţi, în cel mai bun caz ignoraţi. Să le iasă pe nas!

În concluzie, pandemia este acel eveniment mult visat, care, de n-ar fi fost, ar fi trebuit inventat. Dacă nu cumva chiar aşa a fost: o fantoşă trasă de sfori. Poate am vorbit cam dezlânat. Însă pandemia oare cum e? Nu la fel de haotică ca şi frazele mele învălmăşite? Să alungăm norii de ploaie învălmăşiţi de pe cer? Vom putea opri ploaia?

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist