Tichetele sociale de grădiniţă îşi vor dubla valoarea şi se vor obţine mai uşor

vineri, 08 mai 2020, 01:50
2 MIN
 Tichetele sociale de grădiniţă îşi vor dubla valoarea şi se vor obţine mai uşor

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit, la începutul acestei luni, perioada de înscriere şi reînscriere a copiilor cu vârsta între 3 şi 6 ani în învăţământul preşcolar, şi tot la începutul acestei luni, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 49/2020 pentru completarea şi modificarea legii tichetelor sociale pentru grădiniţă, astfel încât vor beneficia de acestea orice familie cu un venit sub 530 de lei per membru, nu 284 de lei ca până în prezent. 

Totodată, suma se va dubla, de la 50 de lei pe lună urmând să se majoreze, de la 1 ianuarie 2021, la 100 de lei. Prin aceste decizii se doreşte încurajarea înscrierii şi reînscrierilor în învăţământul preşcolar, reînscrierile urmând să aibă loc în acest an în perioada 25 mai – 5 iunie, iar înscrierile propriuzise se vor desfăşura în două etape, între 8 iunie – 3 iulie şi 20 iulie – 10 august. Pe lângă aceste perioade, în intervalul 11 – 31 august vor fi clarificate, în două etape, cazurile nerezolvate.

Grupa mare, parte a învăţământului obligatoriu

Având în vedere situaţia actuală, a răspândirii COVID-19, Ministerul Educaţiei a anunţat faptul că reînscrierile se vor putea efectua şi prin poştă electronică, telefonic sau fax toate datele necesare pentru a fi introduse în aplicaţia specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădinţă 2020-2021. În ceea ce priveşte modul de ocupare a locurilor, ministerul a anunţat că se va avea în vedere înscrierea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, acestă grupă fiind cuprinsă, conform prevederilor Legii nr. 56/2019, ca parte a învăţământului general obligatoriu. De asemenea, ca şi în anii precedenţi, în cazul în care o unitate de învăţământ înregistrază un număr mai mare de cereri comparativ cu numărul de locuri vor fi introduse o serie de criterii de departajare, având întâietate copiii orfani de unul sau de ambii părinţi, copiii care au deja un frate înscris la acea unitate şcolară sau existenţa unui certificat care atestă un anumit grad de handicap al copilului.

Tichetele vor fi condiţionate de prezenţă

De la 1 ianuarie 2021, de când va intra în vigoare Legea 49/2020 care aduce modificări Legii 248/2015 privind stimularea prezenţei la grădiniţă a copiilor din familii defavorizate, sprijinul financiar pentru copiii de grădiniţă va fi oferit doar dacă acesta participă la lecţii. Astfel, potrivit estimărilor, vor beneficia de acest sprijin financiar aproximativ 100.000 de preşcolari, mărindu-se pragul de venit pe familie. Mai exact, vor primi sprijin nu doar copiii din familii care primesc venit minim garantat, ci toţi copiii din familii care primesc alocaţia pentru susţinerea familiei. De asemenea, se elimină necesitatea realizării unei cereri de către părinţi, primarii şi directorii de şcoală fiind obligaţi prin lege să informeze tutorii legali cu privire la importanţa participării la activităţile şcolare şi criteriile prin care se acordă sprijinul financiar. Noua lege a fost votată în Camera Deputaţilor pe 3 aprilie 2020, cu 326 de voturi pentru şi unul împotrivă.

 

 

Comentarii