Traficul din Podu Iloaiei, dirijat începând de luni. Plan pentru construcția unei pasarele

vineri, 09 august 2019, 02:02
3 MIN
 Traficul din Podu Iloaiei, dirijat începând de luni. Plan pentru construcția unei pasarele

Ce măsuri propun autorităţile începând chiar de luni pentru scurtarea cozilor infernale care se formează în fiecare luni dimineaţă şi în după-amiezele zilelor de vineri şi duminică.

Primele măsuri de reglementare a circulaţiei prin gâtuitura de pe DN 28 de la intrarea în Podu Iloaiei dinspre Iaşi vor fi puse în aplicare începând de luni. Începutul de săptămână, când fluxul de navetişti, turişti, dar şi de mărfuri spre Iaşi e maxim, este marcat şi de iarmarocul care are loc în fiecare zi de luni, chiar în apropierea sectorului de drum unde se circulă numai pe o bandă pe sens. Atelajele, dar şi animalele mari intră pe sectorul respectiv de drum, încetinind coloana de maşini care şi aşa circulă bară la bară.

„Echipajele Poliţiei Rutiere vor fi prezente în intervalul 6.30-10 în zona târgului. Împreună cu cei de la Locală, poliţiştii vor fluidiza traficul, recurgând inclusiv la amenzi“, a anunţat prefectul Marian Şerbescu.

El a fost de părere, la fel ca alte autorităţi cu care am stat de vorbă, că semaforizarea celor două treceri de pietoni din centrul oraşului nu ar fi cea mai bună măsură, pentru că ar fragmenta traficul şi ar duce astfel la formarea de cozi şi în afara perioadelor de vârf. 

Primarul Constantin Istrate ne-a confirmat, la rândul lui, că, de luni, se va trece la măsuri concrete. „Vom înştiinţa conducătorii de vehicule cu tracţiune animală că vor fi amendaţi dacă vor mai intra pe drumul naţional“, a afirmat el. „Căruţele nu vor ieşi din obor înainte de ora 10, iar după această oră vor fi lăsate doar câte două sau trei“, a spus Istrate.

Primarul oraşului a adăugat că, practic, nu sunt multe soluţii pentru fluidizarea traficului. Drumul care străbate micul oraş nu are alternativă – poate doar când va fi realizată Axa rutieră Iaşi Suceava sau, cu bătaie şi mai lungă, autostrada. O oră de stat la coadă pe DN 28 e de preferat decât de ocolit pe drumuri mai proaste şi, pentru cei care merg spre Iaşi, mult mai lungi.

Cele trei intervale de timp când cozile depăşesc un kilometru sunt luni dimineaţă, când traficul aglomerat spre Iaşi se suprapune cu târgul săptămânal, vineri după-amiază (14-18), când multă lume se refugiază la munte, şi duminică după-amiază, când acest val de turişti se întoarce în Iaşi. În plus, august e luna în care mii de ieşeni plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă, ne-a mai spus primarul.

Constantin Istrate ne-a vorbit şi de planul de a desfiinţa cele două treceri de pietoni de pe segmentul DN 28 din centru şi de a le înlocui cu o pasarelă. Ideea a fost menţionată şi de directorul Regionalei de drumuri naţionale, Ovidiu Laicu – căruia primarul din Podu Iloaiei i-a sugerat să trimită şi un cântar care să verifice camioanele mari la primele ore ale zilelor de luni.

Cât priveşte pasarela pietonală, „eu deja pregătesc documentaţia“, ne-a spus primarul, menţionând alte două proiecte, o casă de cultură şi o staţie de pompieri, ambele aflate deja în evaluare la Compania Naţională de Investiţii. „Noi trebuie să împăcăm şi pietonii, şi posesorii şi conducătorii auto“, a conchis edilul din Podu Iloaiei.

Totuşi, până la îmbunătăţirea situaţiei într-un fel sau altul, probabil că cea mai bună măsură rămâne evitarea celor trei intervale în care se formează dopurile de trafic.

Comentarii