Tragedie în Bucegi. Turist fără semne vitale după ce a căzut într-o prăpastie din zona Vârful Omu

duminică, 18 octombrie 2020, 13:59
1 MIN
 Tragedie în Bucegi. Turist fără semne vitale după ce a căzut într-o prăpastie din zona Vârful Omu

Salvamontiştii din Buşteni intervin duminică pentru a salva viaţa unui turist care s-a prăbuşit câteva zeci de metri în gol, într-o prăpastie din zona Vârful Omu. Prietenii bărbatului care au reuşit să coboare până la locul accidentului spun că omul nu mai prezintă semne vitale.

Accidentul s-a petrecut duminică la orele prânzului, pe un traseu din Bucegi. Potrivit salvamontiştilor, turistul care are în jur de 55 de ani, ar fi alunecat în prăpastie în timp cobora de la Vârful Omu prin  Creasta Bucşoiului. La un moment dat a alunecat şi a căzut spre Valea Bucşoiului aproximativ 60,70 de metri în gol. ”Colegii lui au ajuns primii la el şi au constatat că nu are semne compatibile cu viaţa”, a precizat Claudiu Vasilescu, şef Salvamont Buşteni, potrivit adevarul.ro.

O echipă de salvamontişti se află acum pe traseu şi încearcă să ajungă cât mai repede în zona în care s-a prăbuşit turistul, în speranţa că bărbatul va putea fi resuscitat.

Comentarii