Truditorii din arene şi funcţionarii cu cotiere

La Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000, sportul românesc a suferit o înfrângere cruntă. Gimnasta Andreea Răducan a fost deposedată de titlul de campioană olimpică la individual compus – al doilea după cel al Nadiei de la Montreal 1976 – dintr-un motiv stupid. Andreea a răcit înainte de concursul liber, iar medicul lotului i-a administrat un nurofen. Care nurofen conţine o substanţă numită efedrină. Care efedrină se afla pe lista substanţelor interzise. Ceea ce înseamnă, schematic vorbind, că Andreea Răducan s-a dopat. Medicul lotului s-a apărat, copilăreşte, susţinând că habar n-avea că efedrina este interzisă, sau că nurofenul conţine efedrină, ceea ce este acelaşi lucru. Numai că medicul Ioachim Oană nu era un neica-nimeni promovat acolo pe criterii politice, ci un profesionist care se ocupa cu succes de sănătatea gimnastelor de la lot de vreo două decenii. În plus, la un asemenea nivel, nu s-a mai auzit de gimnastă de performanţă dopată, ceea ce nu înseamnă că nu au mai existat fete răcite înaintea concursului. Neglijenţa medicului a fost plătită de Andreea Răducan, chiar dacă medalia de aur a individual compus a rămas în România, la gâtul Simonei Amânar. Însă Andreea a fost nevoită să-şi încheie cariera olimpică, din cauza unei reguli dure impuse de Ion Ţiriac, preşedintele Comitetului Olimpic Român. Ţiriac a înţeles drama Andreei,a compătimit-o părinteşte, dar a trebuit să fie principial, aşa cum îi şade bine unui adevărat vânător. În ceea ce-l priveşte de dr. Oană, el a fost destituit, ceea ce a însemnat pentru el o injecţie la un picior de lemn.

Un an mai târziu, la Belfast, un boxer român, Marian Velicu, a fost oprit să lupte în finala categoriei 48 de kilograme de la Campionatele Mondiale întrucât a fost descoperit pozitiv. S-a aflat că şefii federaţiei ştiau de problema lui Marian, dar au scăpat ca prin minune de un control şi au continuat la fel: “poate merge şi aşa”. N-a mers. În toată istoria Campionatelor Mondiale de box, au existat trei cazuri de pugilişti dopaţi în finală: doi cubanezi şi Marian. Frumoasă asociere…

Mai trecem oleacă cumpăna anilor şi ajungem în anul de graţie 2018. Calificarea rugbiştilor la Cupa Mondială. Obţinută cu greu, neaşteptat de greu, de către o echipă care nu a lipsit niciodată de la competiţia supremă. Ca de obicei, scandalurile n-au lipsit. Cel mai mediatizat a fost cu meciul Belgia – Spania, arbitrat (inadmisibil) de un oficial român, numit de comisia independentă a Rugby Europe, organism condus de un român. Se pare că prestaţia controversată (la propriu!) a oficialului Vlad Iordăchescu nu va afecta calificarea stejarilor la Cupa Mondială. Uraaa, am scăpat! Nu acelaşi lucru se poate spune, însă, despre cazul unui jucător naturalizat folosit în naţionala României fără drept de joc. Toate indiciile conduc spre faptul că oficialii FRR nu ştiau situaţia samoanului, deşi nu este exclus ca ei să fi ştiut, dar să fi tăcut mâlc pe motivul “poate merge”. Dacă nu merge, nu numai cei plătiţi din bani publici pentru ca să ştie trebuie să părăsească postul, ci întreaga conducere a Federaţiei.

Şi uite aşa, în timp ce unii sportivi români de valoare ne umplu sufletele de bucurie, alţi ajutori de băgători de seamă trag vârtos cu buretele peste performanţe făcând de râs România în lume. Este şi cazul recent de la Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe În secolul nostru, al internetului, al reţelelor de socializare, al telefoniei inteligente, s-a considerat că publicarea unei decizii pe site-ul oficial este suficientă pentru a se aduce la cunoştinţă tuturor celor competenţi. Nici nu a fost nevoie de altceva pentru ca echipele prezente la Halmstad trăitoare în mileniul al treilea să ştie de hotărârea privitoare la anunţarea grilei de componenţă a echipelor înainte de meciuri. Cu excepţia României, care aştepta, probabil, o adresă oficială “către X spre ştiinţă Y” (indiferent dacă X şi Y alcătuiesc o familie). Ce-i drept, oamenii cu adevărat valoroşi din sportul românesc, sportivii şi antrenorii, au făcut ca această gafă să nu aibă efecte. Echipa feminină a României s-a calificat în sferturi, dovedindu-se cea mai bună naţională din Europa. Echipa masculină a fost aproape de o performanţă istorică, iar diriguitorii Federaţiei au început deja să se laude cu performanţele sportivilor, deşi singura realizare a oficialilor este un protest adresat organizatorilor prin care au cerut “reperarea onoarei” la masa verde.

În ciuda unei situaţii financiare precare, în ciuda unei căderi libere accentuate, sportul românesc dovedeşte în multe situaţii că mai contează în lume. Din păcate, rezultatele celor din arene sunt serios pătate de funcţionarii cu cotiere şi mânecuţe, cei care le administrează activitatea şi sunt la mare distanţă de rezultatele lor!