Turbulenţe geopolitice ruseşti, Geo-economie a la Chinese (II)

Aceasta este partea a doua a unui articol apărut anterior în Ziarul de Iași: Turbulențe geopolitice ruseăti, Geo-economioe a la Chinese (I)

Dan Coats, fostul director al Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite, remarca de altfel cu îngrijorare că relaţiile dintre Rusia şi China sunt cele mai strânse de la ruptura dintre cele două ţări de la mijlocul anilor 1950. Ceea ce aduce aminte de un avertisment lansat în decembrie 2016, la Oslo, de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru Securitate Naţională a Statelor Unite (decedat în anul următor): "Washington-ul trebuie să fie extrem de îngrijorat de pericolul reprezentat de alianţa strategică dintre China şi Rusia, în parte ca urmare a unui context politic şi ideologic intern, în parte ca urmare a unor politici eronate promovate de către Statele Unite. Ar fi cea mai mare ameninţare pentru interesele vitale de securitate ale Statelor Unite".

Cele două puteri revizioniste reprezintă, după cum releva şi un raport de cercetare RAND Corporation¹, provocări diferite pentru Statele Unite, în general pentru Occident, însă tocmai de aceea acţiunea lor globală corelată, la care se asociază şi alte puteri regionale ostile ca Iranul şi în tot mai mare măsură Turcia, reprezintă o ameninţare majoră. Concluziile acestuia oferă o fotografie relevantă a modificărilor tectonice în curs la nivel global al cărui impact îl vom resimţi din plin în anii care vor urma, din toate punctele de vedere: în materie de prosperitate, securitate, chiar model de societate.

În domeniul militar, Rusia poate fi indiguită, dar nu şi China (nn: opinie împărtăşită şi de alţi experţi, precum profesorul Graham Allison de la Harvard). Predominanţa sa militară în Asia de est va creşte în timp, obligând Statele Unite să accepte costuri şi riscuri mai mari doar pentru a asigura menţinerea angajamentelor de securitate existente. Însă competiţia pentru dominaţia globală se va juca în principal în plan geoeconomic mai degrabă decât într-unul geopolitic. Or, exact în acest domeniu balanţa competiţiei pentru influenţa globală dintre Statele Unite şi China a început să se schimbe în favoarea Chinei".

Pe fondul războiului comercial dintre Statele Unite şi China, unii vorbesc deja despre un nou Război Rece. Însă o astfel de descriere poate fi înşelătoare pentru că noua competiţie geopolitică este foarte diferită de cea din epoca sovietică. Există, desigur, nu doar în relaţia cu China, ci şi în cea cu Rusia, chiar într-o mai mare măsură, o dimensiune militară. Există şi o componentă ideologică. Kremlinul, de pildă, critică "decadenţa" Vestului, în timp ce Beijingul susţine că modelul său de guvernanţă s-a dovedit superior prin performanţa sa economică democraţiei liberale dintr-un Occident măcinat de crize politice tot mai accentuate şi de războaie identitare la nivelul societăţii. Cu toate astea însă dimensiunea cea mai importantă este cea geo-economică, pomenită şi în raportul RAND Corporation. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire în perioada Războiului Rece când cele două tabere, Occidentul şi Blocul Sovietic erau practic complet decuplate în plan economic.

Conceptul de Geo-economie a fost introdus în 1990 de Edward Luttwak în The National Interest pentru a descrie competiţia geopolitică dintre state-naţiune transpusă în "gramatica comerţului". Altfel spus, abordarea geo-economică presupune utilizarea pârghiilor economice, comerciale, pentru promovarea intereselor naţionale şi pentru a obţine beneficii geopolitice. Sancţiunile economice aplicate de Washington Iranului sau blocarea în trecut a unor importuri din Republica Moldova de către Moscova intră în această categorie. Însă China, care timp de decenii a practicat acest tip de diplomaţie economică ("jingji waijiao") este cea care excelează cu adevărat în acest domeniu. Un exemplu este maniera în care Beijingul ameninţând cu represalii sau, din contra, oferind stimulente financiare, ca în cazul celor $300 milioane investite în obligaţiuni emise de Costa Rica, a determinat o serie de state să înceteze legăturile diplomatice cu Taiwanul. Giganticul proiect "Belt and Road Initiative" ("Drumul Mătăsii") este cea mai spectaculoasă manifestare a acestui demers de dominaţie globală, de "de-americanizare" a lumii.

Dimensiunea geo-economică nu a dispărut niciodată din peisajul internaţional, a fost dintotdeauna prezentă, numai că acum maniera în care China joacă această carte a readus discuţia asupra ei în prim plan, scrie Mark Beeson². El vorbeşte despre Planul Marshall şi cadrul instituţional reprezentat de instituţiile Bretton Woods ca exemple al manierei în Statele Unite au acţionat în plan economic în acord cu interesele lor promovând o ordine economică liberală preponderent deschisă, bazată pe piaţa liberă, între altele şi ca o replica mult mai atractivă la sistemul socialist rigid şi închis. În fond, crede el, pe această dimensiune a fost câştigat în principal Războiul Rece. Pe această filosofie s-a bazat şi modelul de dezvoltare promovat în afara spaţiului occidental, inclusiv după 1990 în fostele state comuniste din Europa de Est. Un model care, cu toate minusurile sale s-a dovedit, prin rezultate, net superior economiei comuniste planificate. Sigur că printre marii beneficiari s-au numărat marile corporaţii americane care au avut un teren global de acţiune. Însă în interiorul acestui aranjament global de sorginte americană s-au dezvoltat economii extrem de performante, precum cele din Japonia, Coreea de Sud, Taiwan sau Germania care au intrat în directă competiţie cu cea americană.

Apoi, spre deosebire de chinezi, americanii nu i-au obligat pe europeni să lucreze doar cu companii americane, de pildă la marile proiecte de infrastructură post-belice, aşa cum face Beijing-ul şi în Africa, şi în Asia. Şi nici nu a limitat, aşa cum fac chinezii, accesul celorlalţi competitori pe enorma piaţă americană. Din contra, tocmai pentru a sprijini refacerea economică a aliaţilor nu doar din Europa, ci şi din Asia le-a permis acestora accesul pe piaţa americană în condiţii extrem de favorabile, privilegiate, chiar asimetrice în raport cu cele existente de cealaltă parte. Nemaivorbind de faptul nu i-au pus pe europeni să garanteze împrumuturile acordate cu mine sau porturi, pe care să le preia apoi când aceştia au dificultăţi la returnarea acestora aşa cum procedează chinezii în Africa sau Asia. Asta după ce au încurajat ţări ca Malaiezia, Pakistan, Sri Lanka, Kenya sau Muntenegru, în Balcani, să se lanseze în proiecte de infrastructură nerealiste, excesiv de scumpe, pe care în realitate nu şi le puteau permite. O astfel de abordare, pe care secretarul de stat Mike Pompeo o descrie drept "investiţii maligne" ("debt-trap diplomacy") este unul dintre instrumentele utilizate frecvent de chinezi pentru a-şi extinde dominaţia globală. Or, dacă ignori astfel de lucruri rişti să dai impresia că o lume dominată de China nu ar arăta foarte diferit de una dominată de Statele Unite, ceea ce este destul de departe de adevăr. E suficient să ne uităm la neo-colonialismul economic practicat de Beijing pe scară largă în Africa.

¹ James Dobbins, Howard J. Shatz, Ali Wyne – Russia Is a Rogue, Not a Peer; China Is a Peer, Not a Rogue, RAND Corporation, 2019

² Mark Beeson – Geoeconomics isn’t back – it never went away, The Interpreter, Lowy Institute, August, 22, 2018