Ucraina: 377 copii au murit de la începutul războiului. Peste 700 de copii au fost răniţi

sâmbătă, 27 august 2022, 15:35
1 MIN
 Ucraina: 377 copii au murit de la începutul războiului. Peste 700 de copii au fost răniţi

Biroul Procurorului General din Ucraina au anunţat, sâmbătă, că de la începutul ofensivei militare a Rusiei, în Ucraina au murit 377 de copii şi au fost răniţi peste 733.

“Peste 1.100 de copii au fost afectaţi în Ucraina de agresiunea armată în toată regula a Federaţiei Ruse. Până în dimineaţa zilei de 27 august, numărul oficial al copiilor ucişi este 377, neschimbat în ultima zi. Numărul copiilor răniţi a crescut – peste 733”, se arată într-un mesaj al Biroului Procurorului General, postat pe Telegram.

Regiunea cu cei mai mulţi copii care au murit sau au fost răniţi din cauza războiului este Doneţk – 388. Urmează regiunea Harkiv – 202 copii, regiunea Kiev – 116, Cernihiv – 68, Mikolaiv – 67, Luhansk – 61, Herson –  55 şi Zaporojie – 42.

În total, au fost distruse în urma atacurilor ruşilor 2.328 de clădiri în care se aflau şcoli şi facultăţi.

Comentarii