Un festival ca o vacanţă

De George PLEȘU

vineri, 02 septembrie 2022, 01:51

1 MIN

Nu ştiu dacă întâi am auzit sloganul „Summer Well, un festival ca o vacanţă”, sau dacă l-am descoperit după ce mi-am organizat plecările pentru a-l include aproape în fiecare vară în programul meu. Însă cum sunt oameni din toată ţara pe care-i întâlnesc mai mereu la genul acesta de concerte, sunt convins că suntem mulţi cei cărora ni se potriveşte ca o mănuşă.

În ultimii ani, îmi planific concediul la mare înainte sau după al doilea weekend din august. De ce? Pentru că atunci, cu ritmicitate de invidiat, are loc Summer Well, un festival ajuns anul acesta la cea de-a unsprezecea ediţie. Şi cum legăturile rutiere din Iaşi către litoralul românesc necesită minimum 6 ore de condus neîntrerupt, mă folosesc de acest „pretext” pentru a-l segmenta prin Bucureşti, de unde fac 3 ore pe autostradă până-n Vama Veche.

Summer Well are loc la superbul Domeniu Ştirbey din Buftea, care se întinde pe 24 de hectare şi conţine inclusiv un lac interior şi numeroşi arbori (printre care şi unii seculari), care oferă umbră şi un efect de ecou unic pentru concertele care au loc în faţa scenei principale. Pe domeniu se află şi câteva construcţii interesante, printre care Palatul Ştirbey, început în 1850 de către domnitorul cu acelaşi nume. Din păcate, de licitaţia recentă pentru vânzarea sa nu s-au arătat interesaţi nici Ministerul Culturii, nici Consiliul Judeţean Ilfov sau Consiliul Local Buftea, fiind cumpărat în cele din urmă de Dream Film Production.

Pentru un festival axat pe muzică indie, cum este Summer Well, Arctic Monkeys sunt un cap de afiş de nivelul celor de la Untold şi peste ce a adus Electric Castle anul acesta. Organizatorii au şi reuşit să vândă, pentru prima dată, toate abonamentele cu mai bine de o lună înainte de debutul festivalului. Iar din ce am văzut şi auzit, în public au fost numeroşi străini la concert, un bun indicator al atractivităţii line-up-ului.

Îi mai văzusem live de 2 ori până acum, de fiecare dată în Barcelona: într-un concert dedicat la Palau Sant Jordi, în februarie 2012, şi în cadrul Primavera Sound 2018, cu setlist de festival. Dacă în 2012 am simţit energia de trupă aflată în primii 10 ani de la înfiinţare, în 2018 reduseseră tempo-ul pieselor din concert, poate şi pentru a integra pe cele de pe albumul ce fusese lansat cu mai puţin de o lună înainte, Tranquility Base Hotel & Casino, scris de Alex Turner la un pian de la locuinţa sa din Los Angeles. La Bucureşti au cântat doar 2 piese de pe albumul respectiv, 8 cântece din 21 venind de pe cel mai cunoscut album al lor, AM. Per total, au fost aproape 2 ore de piese bine alese şi cântate.

Acum, cuvântul care ar deveni cel mai bine concertul ar fi „profesionist”. Cântate bine tehnic, dar destul de rece, fără a implica prea mult publicul. Alex Turner, care, în ciuda căldurii a rezistat tot concertul (spre mirarea unor domnişoare de lângă mine) într-un costum, a părut un star rock puţin plictisit, care ştie că prezenţa lui, pentru prima dată într-o ţară din estul Europei, e suficientă să extazieze publicul.

Aici trebuie să zic câteva cuvinte despre public: deşi aveam ceva temeri legate de cât de mult au apucat puştii să-i asculte, a fost cea mai bună experienţă din cele 3 show-uri cu Arctic Monkeys pe care le-am văzut, mult peste publicul spaniol. Cu jumătate de oră înainte de concert deja nu mai aveai cum să pătrunzi în zona din faţa scenei. Şi mi-a plăcut că publicul ştia nu doar versurilor pieselor celebre, date la radio, ci şi ale unor cântece peste care dai dacă pui mâna şi asculţi temeinic Arctic Monkeys. E drept, selecţia e excelentă la Summer Well, unde am descoperit trupe care au crescut în timp şi pe care acum le-am văzut deja a doua oară, tot acolo: Roosevelt, Jungle, Nothing But Thieves. Per total, un concert bun, corect, o experienţă memorabilă pentru mulţi în probabil cel mai frumos ambient de festival de muzică din România.

Spre deosebire de atitudinea de luceafăr eminescian a vocalistului Arctic Monkeys, compatrioţii săi de la Nothing But Thieves au electrizat publicul în seara următoare – dar probabil asta e diferenţa dintre o trupă aflată în primii 10 ani de existenţă şi una care anul acesta sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare. Drept urmare, în pofida ploii, densitatea din faţa scenei principale a rămas aceeaşi pe tot parcursul concertului.

Acum, trebuie spus că pe lângă concertele de la cele 3 scene, au existat o sumedenie de activităţi care mai de care mai interesante, pentru diverse categorii de public: tatuaje de festival cu hidrotransfer, roboţi care puteau fi controlaţi remote cu ajutorul telefonului, „selfie”-uri termice realizate cu ajutorul unui senzor de mişcare (în genul instalaţiei din cadrul RCW de pe Copou), PopUp Cinema, tot felul de activări ale diverselor branduri prezente ca sponsori, posibilitatea de a te răcori într-o piscină sau a traversa un pod construit peste lac. Până şi pentru cei foarte mici a existat o zonă (Sleep Well Baby) unde cântecele celebre ale formaţiilor de pe scenă erau interpretate într-o manieră care să-i îmbie la somn. De altfel, la fiecare ediţie am văzut foarte mulţi părinţi cu copii mai mici sau mai mari.

Am plecat de la Bucureşti spre mare pentru a-mi putea încheia vacanţa cu un alt festival, ajuns la a treia ediţie. Living Rock Tuzla are loc în nordul plajei sălbatice de la Tuzla, aproape de Eforie Sud, iar anul acesta a strâns un line-up şi o audienţă comparabile numeric şi calitativ cu cele de la rocanotherworld. Diferenţa notabilă a fost dată de capul de afiş: dacă la Iaşi a venit Nouvelle Vague, o formaţie franceză care nu a mai scos niciun material semnificativ în ultimii ani, la Tuzla au ajuns belgienii de la Balthazar, headlineri anul trecut la Summer Well.

Cu multe trupe aflate sub contract cu Overground, cea mai activă platformă de management şi booking pentru formaţii româneşti din zona alternativă (byron, the Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec, EMIL etc.), experienţele memorabile ca atmosferă şi trăire au fost tot cele ale unor veterani. În prima seara, Adrian Despot şi colegii de la Viţa de Vie au arătat ce înseamnă un concert gândit în cele mai mici detalii, ca o reţetă îmbunătăţită şi aplicată des, bazată mai ales pe charisma vocalistului. Însă pentru mine surpriza a venit în a doua zi, când COMA, o trupă care a apărut odată cu Atomic TV, a reuşit să electrizeze şi să angreneze absolut pe toţi cei din public prin autenticitate, spontaneitatea interacţiunii dintre vocalişti şi sound-ul puternic, percutant, care nu te lasă să stai locului.

Cu un set-up uşor mai rustic, cu baloţi de fân în loc de bean bags, dar şi cu zone de lounge, mâncare şi băutură bine gândite şi dozate cantitativ pentru o evita cozi prea lungi, Living Rock Tuzla e o opţiune de luat în seamă pentru cei aflaţi pe litoral la mijlocul lui august. În zonă e amenajată o parcare generoasă pentru rulote, iar cei care vin cu maşinile au şi ei loc suficient. Aş fi preferat ca scena să fie amplasată chiar pe plajă, aşa cum am prins acum mai mulţi ani câteva evenimente reuşite în Vama Veche, dar acesta e deja un moft.