Un monument uitat

La  3 ianuarie 1859, în sediul Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi,  unioniştii au desemnat drept candidat la tronul Moldovei pe Al. I. Cuza, care va fi ales domnitor pe 5 ianuarie 1859 în Moldova, şi pe 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Aşa s-a născut la Iaşi – România. În 1830, la 11 ianuarie, se înfiinţase la Iaşi Cercul de cetire medicală de către dr. Mihail Zotta şi dr. Iacob Czihac, care în 1833 se transformă în Societatea de medici şi naturalişti (SMN) din Principatul Moldovei, prima societate ştiinţifică modernă de tip european din ţările române.

N. A. Bogdan relatează în volumul ”Societatea medico-naturalistă şi muzeul istorico-natural din Iaşi, 1883 -1919”: "Era în preajma alegerei, care trebuea să se facă în ziua de 5 Ianuar 1859; o mare parte din deputaţii ce urmau să aleagă pe Domnitor, se întruniseră cu două seri înainte, la 3 ale acelei luni, în sala de şedinţe a Muzeului Istorico – Natural. Se făcură discuţiuni tumultoase, fiind propuşi mulţi candidaţi la domnie, între cari Lascar Catargi, Vasile Alexandri, Costaki Negri, Scarlat Roset, din partea liberalilor, iar pe de altă parte Mihai Sturza, fostul Domn al Moldovei şi unul din fiii săi, Grigore Sturza. Tîrziu pe la 11 ore de noapte, Mihail Cogâlniceanu supărat că nu se poate hotărî o majoritate asupra unei persoane agreată de toţi, plecă acasă la el, şi după el voiră să plece mai mulţi; atunci însă, deputatul Pisoschi se puse în uşă şi cu un pistol în mînă, ameninţă că se va sinucide acolo, dacă deputaţii nu se vor înţelege în acea noapte, pentru alegerea unei persoane, căreia să se jure toţi a-i da voturile în ziua alegerii oficiale, spre a se evita mai ales reuşita lui Mihai Sturza, ce nu era agreat de nici unul din deputaţii tineri ai Moldovei. După un răstimp, Pisoschi emise ideia de a se da la o parte toţi candidaţii propuşi, spre a nu jigni prea mult pe unii partizani în folosul altora şi să se aleagă de candidat pe Colonelul Alexandru Cuza. Pronunţarea acestui nume, în lipsa persoanei sale, produse un efect neaşteptat asupra întregei asistenţe, şi în cîteva clipe toţi aprobară şi se uniră în idea de a se alege ca Domn al Moldovei pe Cuza, ce era cunoscut de toată lumea ca un om de o perfectă onestitate şi de o rară inteligenţă. Se făcu imediat o cercare, prin votare cu bile secrete, a tuturor celor de faţă şi se constată că toţi cei 32 membri ce erau în sală admiteau candidatura lui Cuza, renunţînd la candidaturile fie personale, fie ale favoriţilor lor. Faptul fu adus în aceiaşi noapte la cunoştinţa şi a lui Cogălniceanu, care aprobă numai decît alegerea, şi a lui Cuza, care fu uimit de o veste atît de negîndită şi neaşteptată. Lumea locală aflînd apoi faptul petrecut în casa Muzeului (Cabinetul Elefantului) a pătrat o vie amintire acestuia”.

Acest martor sacru al Unirii, monument istoric, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi riscă să se autodemoleze aşteptând epuizată ajutorul autorităţilor, care ar trebui să preţuiască aceste simboluri, măcar acum în anul CENTENAR. Nu este surprinzător acest fapt; la sărbătorirea Unirii Principatelor de la Iaşi, din acest an (neelectoral) n-a participat nimeni din conducerea României. Cum ar fi comentat Gigore T. Popa, patronal Universităţii de Medicină şi  Farmacie  din Iaşi, acest ruşinos dezinteres,  cu spiritual lui civic recunoscut: ”Numeroase considerente care aveau o atenţie particulară pentru Iaşi au fost trecute cu vederea de lumea politică actuală. Felul cum a fost tratat Iaşul constituie cel mai crud caz de ingratitudine. Iaşul a fost dărâmat, ruinat pe jumătate din ruina lui actuală de către război, când el a fost refugiul întregului românism. şi totuşi nimeni nu s-a mai gândit că tot poporul datoreşte reparaţie acestui oraş, aşa cum îi datoreşte şi momentele de supremă rezistenţă în faţa atacului duşman. Odată războiul trecut, Iaşul a fost aruncat la lada de vechituri istorice şi rolul lui întreg a fost uitat”… ”totul este deplin centralizat în capitală şi, atunci când se face o încercare de aşa-zisă descentralizare, toată grija celor care fac încercările este să micşoreze cât mai mult influenţa Iaşului. Parcă există o aversiune creată anume împotrivă Iaşului şi a Moldovei…” (Starea trecută şi actuală a Iaşului, conferinţă ţinută de Gr. T. Popa la 29 noiembrie 1931, în Aula Universităţii din Iaşi).

Revenind la monumentul istoric uitat, merită de menţionat: vila Roset a fost construită între anii 1801- 1811, pe locul unei case mai vechi care a aparţinut cronicarului Ion Neculce. I. Neculce a vândut-o lui Ştefan Gane care o lasă moştenire lui Lupu Gane. Safta Roset, soţia logofătului Vasile Roset, o cumpără de la acesta în 1760 şi o dă ca zestre fiicei sale, Agripina, cu ocazia căsătoriei acesteia la 10 noiembrie 1824 cu vornicului Costache Sturza. Aceasta o vinde, în 1844, cu 3000 de galbeni, Societăţii de Medici şi Naturalişti care îşi instalează aici sediul şi mută totodată şi Cabinetul de Istorie Naturală. Clădirea, situată pe fosta uliţă a Hagioaiei (azi Bd. Independenţei nr. 16) a fost construită în stil neoclasic, cu boltă pentru trăsuri, având o structură a parterului de bolţi pe arce. La 1844 clădirea era compusă, conform zapisul de vâzare, din: sus – 9 odăi, jos – 7 odăi, pivniţă cu două uşi, gherghir în casă cu uşă de fier, apoi o lemnărie, fînărie, o ghiholărie şi nişte odăi în rîndul cuhnei. Un grajd, o şură şi un hambar, o poartă veche fără încuietoare. În faţa clădirii a funcţionat între 1844-1872 o piaţă publică pentru vânzarea produselor agricole. Veniturile provenite din taxele încasate aici erau vărsate Societăţii şi Muzeului. Ulterior, pe acest teren se organizează, din iniţiativa lui Grigore Cobălcescu şi Anastasie Fătu, o mică grădină botanică în care Dimitrie Brândză, conservatorul Muzeului, plantează mai mulţi arbori dintre care se mai păstrează astăzi doi stejari seculari declaraţi Monumente ale Naturii în 1973. (Wikipedia).

Rezistenţa acestei clădiri, bombardată în ultimul război, demonstrează că rostul istoric al Iaşului va fi etern, atât timp cât eternitatea poate fi legată de oameni, şi că vorbele lui I. C. Brătianu sunt de actualitate: ”Pe aceste ziduri bătrâne e scrisă toată istoria Neamului Românesc”. Nu mai sunt oameni mari de stat care să o citească şi să o iubească.

Prof. dr. Eugen Târcoveanu este şeful Clinicii I de Chirurgie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” din Iaşi