Un omagiu: profesorul Carol Stanciu, la 84 de ani

Profesorul Stanciu le-a avut pe amândouă. Plecat ”din câmp, de-acasă de la plug”, din Nădăștia  lui de Jos, din inima românismului (căci ce poate fi mai frumos în istoria noastră decât Sarmisegetuza) unde vede lumina zilei, se instruiește la un liceu din Alba Iulia, un alt loc cu reverberație românească inegalabilă cu profesori de elită. Sunt sigur că această instruire a avut o înrâurire decisivă asupra tânărului devenit ulterior savant. Și ce savant! Ce glorie științifică! Ce recunoaștere mondială!!. Cred că aici se aplică cel mai bine faptul că mentorii, profesorii trebuie să fie înainte de toate modele profesionale care îmbracă zeci de fațete, modele pe care orice discipol dorește să le atingă. Nu există realizare  fără recunoaștere, iar când te gândești la ce reprezintă din acest punct de vedere, opera omului Carol Stanciu, nu poți să nu exclami: -Doamne ce mare!simți o emoție internă, o vibrație sufletească greu  de explicat și de stăpânit. O trăire sufletească de admirație la superlativ. Un proverb franțuzesc spune că ”Perseverența primește mai devreme sau mai târziu răsplata” (La persévérancereҫoitplutôt ou plutard sa récompense).

Așa se face că pregătirea profesională la clinica profesorului Strat Constantin, i-a adus un mare succes, când începând specializarea la un centru vestit de gastroenterologie din Anglia, la dezbaterea unui caz de durere abdominală, i-a permis să pună un diagnostic rar de porfirie; el spunea că a fost norocul sau inspirația sau inspirația, dar eu spun că a fost transpirație, transpirație, transpirație și un dram de talent. Un factor decisiv în viață pentru formarea profesională, și cu atât mai mult în medicină este șansa de a întâlni la începutul instruirii  oameni care vor să-ți spună, care au disponibilitatea să te învețe ceva; de exemplu în chirurgie, dacă maistrul nu te lasă să lucrezi sau nu-ți arată, este puțin probabil să progresezi, iar dacă ajungi într-o zi să iei decizii, sigur vei fi șchiop. Nu cred că este domeniu ( mă refer la implicațiile actului medical), unde predarea deprinderilor să aibă un rol mai mare ca în medicină. Aici, chiar e vorba de șansă sau noroc, adică dacă dai peste cine trebuie.

Profesorul Stanciu a avut și șansa și norocul. Întâmplarea de mai sus, l-a adus în grațiile profesorului Bennett șeful unui serviciu de gastroenterologie din Anglia, unde ajunsese așa cum am spus, pentru specializare. Devine  specialist în endoscopie digestivă, dar nu oricum, ci unul experimentat și recunoscut. Publică ca prim autor sau împreună cu mentorul său lucrări fundamentale, unele priorități mondiale în domeniul gastroenterologiei în reviste medicale, cu mare factor de impact: Lancet, British Medical Journal, American Journal of Gastroenterology. Se bucură de apreciere și respect la toate congresele de gastroenterologie unde participă și ține lucrări.

Disciplina cercetării, perseverența în abordarea temelor de cercetare l-au făcut cunoscut pe tot globul. Este ales chairman la Organizația Mondială de Gastroenterologie, iar apoi la Congresul Mondial desfășurat la Los Angeles  unde este ales prin vot secret de reprezentanții a 101 țări, chairman al Comitetului de Etică, poziția cea mai înaltă ocupată de un medic roman într-o astfel de organizație.

Când te uiți la așa o recunoaștere mondială, la acest triumf extraordinar, pur și simplu amețești. Un roman de lângă noi, pe care îl vedem toată ziua la clinică sau pe stradă, în vârful elitelor științifice mondiale!! Ne întrebăm (dar parcă din egoism) de ce nu a rămas în străinătate unde avea recunoașterea profesională și toate onorurile pe tavă? Am mai văzut un caz de acest gen (deși nu este vorba de comparație) și anume Victor Babeș despre care marele Pasteur spunea că este cel mai mare microbiolog al lumii. A renunțat la toate posturile universitare la universități de renume din Europa și a venit acasă la românii lui. Oare cum se poate descrie acest patriotism, această dragoste de glie care  în ultima vreme cade în desuetudine?. Am scris acest articol despre o mare personalitate medicală pentru ca lumea să știe cine este el, iar cei de rând să ne plecăm fruntea în fața lui Carol Stanciu care ne-a făcut și ne face așa o mare cinste. Cred că merită din plin aforismul ”Ecce homo”.

Nu știu ce o să fie din punct de vedere a libertății de a prezenta o serie de date personale ale profesorului Carol Stanciu, pentru că nu i-am cerut permisiunea pentru acest demers, dar nu m-am putut abține să nu fac acest lucru, pentru că lumea trebuie să știe că cel care vine zilnic la clinică este o personalitate de excepție, să știe că se bucură de recunoașterea și aprecierile modeste a concetățenilor săi. Mă iertați că am să spun un lucru care poate nu-și are locul aici. Dar, atât la noi cât și aiurea, este obiceiul prost și fără rost de a aduce laude pentru realizările din timpul vieții lor în situația  postumă, când pentru cel lăudat nu mai au nici o valoare. M-am bucurat când conducerea actuală a UMF Iași, l-a omagiat într-o ședință solemnă pe Academicianul Carol Stanciu, cu ocazia împlinirii vârstei de 84 de ani. Redau din aprecierile prezentate cu ocazia înmânării plachetei comemorative: ”Acad. Carol Stanciu a dezvoltat la Iași o școală de gastroenterologie recunoscută la nivel național și internațional și a creat primul institut de profil din țară. A fost rector al UMF Iași (1992 – 2004) și decan al Facultății de Medicină (2004 – 2008).

De asemenea, a fost președinte al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie și al Societății Române de Endoscopie Digestivă, președinte al Societății de Medici șiNaturaliști din Iași, reprezentant pentru Europa de Est în International Society for Disease of theEsophagus, președinte al Comitetului de Etică pentru două mandate succesive al Organizației Mondiale de Gastroenterologie. -Studiile sale au marcat profund evoluția conceptuală în patologia funcțională a esofagului și în principal în domeniul bolii de reflux gastroesofagian", A fost un gest nobil, o datorie, ca o manifestare de recunoștință din partea elitei academice ieșene, bine meritată. Profesorul Stanciu a avut o serie de funcții de conducere în cadrul UMF Iași; a fost ales Rector al UMF Iași prin vot universal, primul de acest fel din țară după 89. A fost o onoare și un triumf poate cel mai mare din viața Domniei Sale. N-aș putea să mă apropii de sfârșit fără a aminti de mizeria morală care i-au făcut-o profesorului Stanciu, unii reprezentanți ai așa zisei lumi academice.

Ca să vă imaginați, oameni care nu sunt profesional nici la unghia cea mică de la picior, i-au închis cabinetul și au încercat să-l scoată afară din cabinet și din clinică pe care el a înființat-o și pe care a adus-o la un nivel profesional de excepție. Dar nimic nu-i mai adevărat ca proverbul ”Apa trece, pietrele rămân”, dar mă gândesc ce-o fi fost în capul lor, cum s-or fi gândit ei că ar putea să  dărâme o stâncă, lucru care-i oricum greu, darămite un munte?! Dar,  știți cum se spune: ”să te ferească Dumnezeu de mintea prostului hodinit”.
Profesorul Stanciu a manifestat o mare generozitate și altruism sprijinind promovarea unui mare număr de profesori, iar în clinica pe care o conducea a promovat nu mai puțin de patru profesori universitari, trei conferențiari și numeroși șefi de lucrări!! Împreună cu prof. Florin Topoliceanu, a muncit pentru înființarea  Facultății de Bioinginerie Medicală, facultate nouă, hulită atunci, astăzi devenită una de succes. Aș aminti în treacăt că la acreditarea acestei facultăți un rol important, l-a avut concetățeanul nostru Vasile Lupu, pe atunci, Vicepreședinte al Parlamentului României. Multe sunt de spus despre această personalitate fascinantă. În semn de recunoaștere a primit multe distincții și premii: Diploma Legiunii de Onoare acordată de  Guvernul Francez și primirea la Papa Ioan Paul al Doilea. Și închei parafrazând  ”dacă recunoaștere nu e,  nimic nu e”. Profesorul Stanciu s-a bucurat din plin, se bucură și se va bucuramai departe  de cea mai deplină recunoaștere și încă odată, cu toate scuzele că am intrat în viața Domniei Sale fără  încuviințare, rugăm Pronia Cerească să se îndure și să-l țină cât mai mult sănătos printre noi.

Conf.  dr.Ch. Zanoschi