Un parastas pentru curaj

Un alt înţelept a consemnat cu majuscule pe zidurile Parlamentului: „CURAJUL A MURIT!“ Poţi să-l contrazici? Răzvrătiţii s-au împuţinat şi s-au făcut filosofi la rândul lor. Aud şi ei că singura soluţie a rămas protestul. Păi n-am mai fost ?! Ba da! Dar e şi mai rău!  Suntem forţe inegale. Ei sar la jugulara democraţiei şi noi ne străduim să rămânem zen. Nu prea e clar ce vrem să demonstrăm. Că putem fi emulii lui Gandhi?

Se pare că pe ei avertismentele nu-i opresc, iar presiunile externe nu-i impresionează. Asalturile continuă în reprize pentru edificarea regimului autocrat. Vizează cât mai mult control: sclavie pentru noi, impunitate completă pentru ei. Ei pregătesc colonizarea parchetelor cu oameni servili, rotiţe ale mafiei, inventând sisteme de justiţie paralele, neconstituţionale. Magistraţi onorabili sunt ameninţaţi cu puşcăria, iar procurorilor li se fac dosare construite pe baza plângerilor infractorilor fugari. Infractorii dau sugestii în achetarea procurorilor şi judecătorilor, legiferează în Parlament sau proiectează bugete în Guvern. Completurile de la Înalta Curte sunt trase la sorţi până când convin infractorilor. Scenariul e complet suprarealist, iar noi rămânem contem­plativi şi părem analişti cu dublă personalitate. Discutăm despre noi la persoana a III-a, iar ei ne îngenunchează la persoana a I-a.

Ei vin cu ordonanţe de urgenţă făcute noaptea, fără avize, fără dezbateri publice, şi rad totul în câteva zile, iar noi aşteptăm nişte rezoluţii ani de zile de la Comisia de la Veneţia ori de la Curtea Europeană de Justiţie. Credeţi că vom recupera vreodată în faţa furiei lor distructive? Ei îşi propun să sustragă dosarul TelDrum de la DNA, îi deschid demonstrativ dosar penal lui Frans Timmermans şi comisarului european pe Justiţie, Vera Jourova, iar oficialii europeni se întreabă perplecşi: de ce România? Chiar aşa, de ce? Europa e încă la faza mirării. Înţelegeţi de ce suntem pe cont propriu?

Şi, din când în când, uneori în miez de noapte, acelaşi deznădăjduit „România, Trezeşte-te!“. În fapt, de ce ar ieşi lumea în stradă pentru justiţie, dacă procurorii şi judecătorii sunt, la rândul lor, contemplativi? Desigur, nu complet inerţi. Scriu comunicate. Dar nu credeţi că-i foarte puţin ca să scape din lesa şi de sub biciul lui Liviu Dragnea? Ce mai caută acolo, în funcţii, pe viitor? Poate doar să-i facă pe plac.

În concluzie, ei dau atacuri cu arme nucleare şi noi stăm cuminţi, blocaţi în schema protestelor de duminică, civilizate. Unii, în privat, se mai consolează că vor veni patru rânduri de alegeri. Că ne vom lua atunci revanşa, prin vot, democratic. Ei bine, ceilalţi ştiu asta. Sunt deja cu câţiva paşi în faţa noastră. Ei îşi iau măsuri de prevedere că nu vor pierde, în timpul vieţii lor, controlul asupra Parchetelor, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale. Că niciodată „accidente“ precum DNA nu se vor întâmpla.

Soluţii? Altceva decât „România, Trezeş­te-te!?“ Cum poţi, de fapt, să preîntâmpini instaurarea unui dictaturi? Nu există decât o singură opoziţie pe care a inventat-o istoria. Şi nu înseamnă, din câte se vede, o soluţie paşnică. Dar asta nu se mai spune, doar se sugerează vag. Unii, raţionali, vor să-i îndemne pe alţii (iraţionali) să se sacrifice pentru libertate şi lege. Să înfrunte represiunea. Să încaseze pulane, să înghită gaze, să plătească amenzi. Foarte puţini, se observă, îşi doresc să ajungă eroi de serviciu. Trăim într-o cultură a laşităţii. Curajul a murit. Măcar la parastasul lui de am fi prezenţi şi tot i-am pune la respect.