De Sănătate

Punem punctul pe știi

Vaccinul anti-COVID îşi face efectul în rândul celor care au nevoie de dializă

Un prim efect important al vaccinării: scădere cu 90% a infecțiilor la pacienții dializați

joi, 18 februarie 2021, 03:00
3 MIN
 Un prim efect important al vaccinării: scădere cu 90% a infecțiilor la pacienții dializați

Efectele vaccinării în rândul pacienţilor dializaţi din Iaşi deja încep să se vadă: a scăzut numărul celor depistaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, şi implicit a scăzut numărul cazurilor grave de boală precum şi al deceselor. Concluziile au fost trase de specialiştii ieşeni după finalizarea imunizării acestora, care a fost demarată odată cu vaccinarea persoanelor din etapa II.

La centrul de vaccinare de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ s-au vaccinat 265 din aproximativ 500 de pacienţi care fac dializă la cele trei centre din Iaşi. În rândul celor vaccinaţi nu s-a înregistrat niciun efect advers major, doar zece pacienţi acuzând frisoane sau alte simptome asemnătoare cu ale gripei după imunizare.

Pe perioada pandemiei, încă din luna aprilie, toţi pacienţii care fac dializă au fost testaţi din două în două săptămâni înainte de efectuarea şedinţelor. Dacă în lunile octombrie – noiembrie ale anului trecut la fiecare testare erau identificaţi 20 – 25 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, numărul lor a scăzut considerabil odată cu începerea imunizării. La testarea de acum două săptămâni a fost depistat un singur pacient, iar la testarea realizată zilele trecute s-au pozitivat doar doi pacienţi.

„Testarea este doar o parte a cheii închiderii acestei pandemii. Sunt speranţe ca această pandemie să se oprească în rândul cohortei de pacienţi dializaţi atunci când a început să fie disponibilă vaccinarea. Putem spune deja că apare o imunizare de grup în rândul acestei populaţii de pacienţi, existând o combinaţie de elemente protective“, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al spitalului.

Medicii au explicat că pacienţii dializaţi au nevoie de protecţie suplimentară fiindcă sunt nevoiţi să se depla­seze pentru şedinţele de dializă şi să stea cu alte persoane în acest timp în salon, fiind mult mai predispuşi să se infecteze.

Mulţi încă se luptă cu sechele grave

Specialiştii au explicat că vaccinarea în cazul persoanelor dializate este importantă, având în vedere mortalitatea foarte mare, de aproximativ 25%, în cazul celor ce sunt infectaţi. Astfel, aceştia consideră că scăderea cazurilor noi depistate poate fi pusă pe seama unui cumul de factori: imunizarea prin vaccinare în combinaţie cu cea dată de trecerea prin boală şi cu testarea periodică.

„Acest model ar putea fi aplicat şi pentru alte grupuri, ar putea fi continuat până la imunizarea completă a acestei populaţii de risc. De asemenea, ar putea fi continuat pe grupuri ţintă şi în alte rândul altor persoane cu risc crescut de mortalitate, de exemplu cei din centrele medico-sociale, pacienţii cu diabet zaharat şi cu obezitate, cu boli oncologie sau boli respiratorii cronice“, a mai precizat medicul Ionuţ Nistor.

Un alt efect al vaccinării este că în ultimele două săptămâni nu s-au mai înregistrat decese în rândul pacienţilor dializaţi care au fost diagnosticaţi recent cu COVID-19. Însă aproximativ 30-40% dintre pacienţii dializaţi care s-au infectat şi care au făcut o formă medie sau chiar severă a bolii au rămas cu sechele şi au avut ulterior nevoie să revină în spital.

„Numărul de reinternări în cazul acestor pacienţi este mare, iar recuperarea lor va fi un proces îndelungat. Cei mai mulţi se internează din cauza sechelelor respiratorii sau din cauza complicaţiilor cardiovasculare, fiind posibil să necesite spitalizări prelungite“, a completat medicul ieşean.

Comentarii