De Business

Punem punctul pe știi

Un programator a devenit cel mai bogat român. El l-a depăşit pe Ion Ţiriac

miercuri, 11 septembrie 2019, 21:25
1 MIN
 Un programator a devenit cel mai bogat român. El l-a depăşit pe Ion Ţiriac

Programatorul român Daniel Dines, fondator şi director general al firmei IT UiPath, este primul miliardar în dolari din afaceri cu roboţi software (bots), scrie, miercuri, ediţia americană a revistei de business Forbes, într-un articol cu titlul „De la comunism la coding”.

Potrivit Forbes, care i-a luat un interviu lui Dines la Bucureşti, omul de afaceri român mai deţine în prezent mai mult de 20% din UiPath, liderul mondial în tehnologie RPA – robot process automation, o companie evaluată la 7 miliarde de dolari după ultima rundă de finanţare obţinută. Asta înseamnă că lui Dines îi revine o avere de cel puţin 1,4 miliarde de dolari.

„În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath – n.r.), la o evaluare de 7 miliarde de dolari, făcând din Dines, care deţine mai mult de 20%, primul miliardar din boţi din lume” – aminteşte Forbes.

Dacă ne luăm după cel mai recent top al miliardarilor lumii publicat de Forbes, Ion Ţiriac are o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari (locul 1.818 mondial). Aceasta ar însemna că Ion Ţiriac (80 de ani) a fost detronat de Daniel Dines (47 de ani) în topul celor mai bogaţi români Totuşi, Ţiriac apărea cu o avere mai mare, de 1,8-2 miliarde de euro în anul 2018, în evaluările publicaţiei româneşti Top 300 Capital.

Citiţi materialul integral pe startupcafe.ro

Comentarii