Un sfârâiac cu spioni

O fantomă bântuie HBO-ul românesc şi internaţional: avatarul generalului de Securitate care l-a trădat în 1978 pe Ceauşescu şi care a reprezentat, de-a lungul anilor, cea mai importantă dezertare în Statele Unite a unui înalt funcţionar din spionajul lagărului comunist. Povestea fascinantă şi încă plină de nebuloase a generalului Ion Mihai Pacepa a fost rescrisă ca o telenovelă pentru uzul spectatorului mediu, lejer alfabetizat, sensibil la mistere şi dramolete digerabile postprandial, fără a suscita cine ştie ce eforturi intelectuale. Povestaşa care a creat această istorioară dialogată sumar şi cu o intrigă debilă e Adina Sădeanu, absolventă de Finanţe/Bănci, fostă jurnalistă la Adevărul, specializată pe investigarea escrocheriilor bancare ale anilor 90 (care au întărit puterea economică a reţelei securiste care a jefuit ţara), anchete care i-au adus Premiul Freedom House şi posibilitatea de a pleca la studii în America. Născută (ca toţi moftangii elitişti ardeleni!) nu în România cea soioasă, ci în „ţinutul mirific şi plin de mistere al Transilvaniei”, Adina Sădeanu a petrecut aproape un deceniu în S.U.A. şi Marea Britanie făcând studii de jurnalism şi master în arte la Chicago şi Boston, de unde s-a întors consultant freelancer specializat în „highly-sensitive & confidential corporate-intelligence assignments” pentru clienţi din România şi Slovenia. Iar după o scurtă tranziţie de „content creator” a dat curs pasiunii sale pentru scris poveşti, scenarii şi producător de filme înfiinţând, în 2013, Axis Media Production prin care a dezvoltat diverse proiecte cinematografice.

Untouchable („De neatins”) este un subiect finalizat cu sprijinul unei scenariste germane (Kirsten Peters) pentru că o bună parte a acţiunii se petrece în Germania Federală a anului 1978, care e rodul pasiunii sale pentru „intelligence” şi poveşti cu spioni şi care a fost scris pentru un concurs de scenarii finanţat de Cinemascope şi HBO România. Cum a câştigat concursul şi a obţinut finanţarea, iar două companii (Proton Cinema şi Mobra Films) au decis să producă această miniserie TV pentru HBO, avem astăzi pe ecranele HBO Max, deocamdată, primele trei episoade din coproducţia internaţională numită, pentru ca spectatorul obişnuit să poată fi agăţat, Spy/Master, deşi însăilarea narativă şi dialogurile artificiale şi fade sunt departe de John Le Carré, maestrul declarat al scenaristei.

Cu toate că filmul nu este un documentar despre fuga lui Pacepa, ci o rescriere liberă a unei poveşti pe placul ronţăitorilor de pop-corn, sunt, totuşi, multe lucruri de comentat şi nu e nici o surpriză că au apărut imediat criticile. „Am studiat arhiva CNSAS şi am citit mai multe cărţi nu doar despre fuga lui Pacepa, ci şi despre ce s-a întâmplat în acele zile în România, şi despre cum funcţionau serviciile de informaţii din România acelor ani, despre legătura dintre spionajul şi contraspionajul românesc din acea perioadă”, spune autoarea într-un interviu dat Roxanei Călinescu pentru Dilema. Nu am motive să pun la îndoială studiul autoarei, dar, din nefericire, aici e principala hibă a acestui miniserial. Nu faptul că dă peste cap datele istorice, ştiute, concrete, ale întregii afaceri, ci că pare că nu a înţeles mare lucru din atmosfera sumbră, ameninţătoare a acelei lumi. În afară de asemănarea Godeanu/Podeanu (numele conspirativ al lui Pacepa) şi de nişte jaloane foarte laxe ale fugii acestuia, nimic nu stă cu adevărat în picioare din această poveste, nu din perspectiva adevărului istoric, ci din cea asumată, esenţială pentru orice ficţiune, a veridicităţii. Putem, la rigoare, accepta că eroul nu putea fi, ca în realitate, un bondoc urât cu spume, „aragaz cu patru ochiuri”, interiorizat şi, graţie bătăilor din copilărie când tatăl îl punea să memoreze cartea de telefon, cu o memorie prodigioasă – care s-a dovedit extrem de utilă la debriefing. Când însă îl vezi pe Dichiseanu cu favoriţi, compostând în viteză agente STASI infiltrate în Ministerul de Interne vest-german (really?) şi asasinate rocamboleşti făcute pe străzile Bonn-ului de kaghebişti vioi, cu agenţi din C.I.A. care-şi fentează superiorul pentru o cauză dreaptă aşteptând la nesfârşit, pe sub masă, avizul preşedintelui pentru a-l duce pe cel mai important defector estic la Washington, parcă ni se strepezesc uşor dinţii. Adina Sădeanu e un om tânăr, care nu a simţit adierea poliţiei politice şi pentru care documentarea istorică e una neutră, ca şi cum ar scrie despre Ion Vodă cel Cumplit. Cuplul Ceauşeştilor e hilar, dictatorul fiind prezentat ca un agamiţă debusolat, iar Tovarăşa ca un fel de gospodină lacomă şi hachiţoasă mai să crezi că îl simpatiza în secret pe tinerelul (de 50 de ani!) din subordine. Nimic din viclenia nemiloasă şi manipulatoare a dictatorului sau din ţopenia veninoasă şi acidă a „savantei” nu transpare pe ecran. Ceauşeştii, personaje cheie în intrigă, par nişte fantoşe de desene animate şi asta e, fără discuţie, vina scenaristei. Nu mai spun de tristele compromisuri cu ideologia dominantă de azi, între care cea mai amuzantă e neînfricata agentă, mare vânătoare de spioni, şefă în Ministerul de Interne într-o lume care atunci era dominată de ţărănoi misogini, unde damele de partid erau promovate doar pe trambuline de alcov, iar ministresele, baborniţe proaste cu coc, erau alese dintre partenerele de şeptic ale Elenei Ceauşescu. Suntem de acord că e o rescriere, nu o frescă istorică, dar premisa de la care pleacă e una ce merită discutată.

Toată intriga acestui filmuleţ e bazată pe ipoteza că personajul principal care defectează în America e, de fapt, agent dublu, fiind racolat de KGB. Oare? Într-o postare nimicitoare de pe Facebook, Mădălin Hodor, specialistul SRI-ului în securism, face praf această ipoteză care, în opinia sa, e un construct pe placul deţinătorilor de pensii „speciale” dedulciţi astăzi la NATO şi capitalism. După ce un deceniu Pacepa a fost considerat agent american implantat de CIA lângă Ceauşescu, aflăm acum, insidios, prin ricoşeu, că „Rusia cea demnă de admirat” de legiuni de cretini şi „tovarăşi de drum” a jucat de fapt o farsă sinistră imperialismului american. Sigur că realitatea a fost alta, iar o analiză serioasă, complet credibilă, este aceea făcută de istoricul britanic Dennis Deletant, excelent cunoscător al ceauşismului, care a avut acces la transcrierea dezvăluirilor făcute de Pacepa, pe parcursul câtorva ani, pentru serviciul de informaţii american. „Orizonturile Roşii” ca şi acest simpatic, dar rudimentar policier cu spioni nu sunt decât praf în ochi, un ghiveci de lucruri spuse cu jumătate de gură, croşetate abil în canavaua unor prostioare neverosimile pe care publicul larg le înghite cu aviditate, dar fără discernământ. Deh, un sfârâiac! În realitate, Pacepa nu a fost agent dublu şi profesorul Deletant explică convingător de ce, în recent apăruta lui carte de memorii despre România, ci a fost arhitectul maşinăriei prin care Securitatea făcea bani negri şi contrabandă cu care îşi cumpăra atunci favorurile nomenclaturii de vârf. O putere organic invidiată de duşmanii care complotau să-l convingă pe Ceauşescu să-l mazilească. O maşinărie pe care supravieţuitorii Sistemului de după 1989 (care, în sfârşit!, scăpaseră de „dictator şi odioasa lui soţie”) au pus-o să lucreze la turaţie maximă jefuind tot şi controlând, în beneficiu propriu, toate fluxurile de bani. Poate despre asta ar fi trebuit să facă un scenariu Adina Sădeanu, specialista în „storytelling” recomandată de Peter S. Green.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor