Un vasluian și-a incendiat ambele case după ce l-a părăsit soția și a rămas cu 4 copii

joi, 24 septembrie 2020, 07:26
2 MIN
 Un vasluian și-a incendiat ambele case după ce l-a părăsit soția și a rămas cu 4 copii

Gest extrem făcut de un bărbat din judeţul Vaslui. Acesta şi-ar fi incendiat cele două case pe care le avea, în numai câteva ore. Pompierii din Huşi au fost nevoiţi să intervină de două ori la aceeaşi adresă.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, este cunoscut drept un mare consumator de alcool, dar şi ca fiind agresiv, motiv pentru care ar fi fost părăsit de soţie luna trecută. A rămas cu cei patru copii, pe care îi creştea alături de mama sa, o femeie în vârstă de 91 de ani.

Vecină: “I-a plecat nevasta, poate de supărare. A rămas singur, cu patru copii acasă”.

Miercuri dimineaţă, individul şi-a trimis fiica de 14 ani la fântână, timp în care ar fi dat foc casei de vară. Pentru a opri valvătaia, la faţa locului au ajuns pompierii.

Vasilică Chirica, şeful SVSU Tătărani: “Era flacăra imensă, nu puteai sta de temperatura ce era.”

În câteva ore, incendiul a fost stins, însă locuinţa familiei a fost distrusă.

Nepoata: “Noi am venit din jos, stăm departe, am văzut foc”.

Spre seară, bărbatul a incendiat şi a doua casă din curte.

Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui: “După câteva ore, pompierii huşeni au revenit la aceeaşi adresă, pentru că o a doua locuinţă din curte fusese incendiată”.

Poliţiştii l-au imobilizat pe piroman, care ulterior a fost internat în secţia psihiatrie. Cei patru copii au ajuns în grija statului. A fost deschis un dosar penal şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a petrecut totul.

Sursa: StirilePROTV

Comentarii