Universitatea Cuza a dat 1 milion de euro să repare acoperişul Corpului A

sâmbătă, 03 august 2019, 01:50
1 MIN
 Universitatea Cuza a dat 1 milion de euro să repare acoperişul Corpului A

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a finalizat proiectul demarat în urmă cu mai bine de doi ani de zile, de reabilitare a acoperişului care acoperă Corpul A, porţiunea deţinută de instituţia de învăţământ superior. 

Valoarea totală de investiţiei a fost de aproape 5 milioane de lei, iar la debutul lucrărilor, prorectorul Corneliu Iaţu declara că în structura acoperişului vechi era o lucrare bazată pe stuf, prin care erau foarte multe infilatraţii care ajungeau să afecteze etajele superioare ale universităţii, unde în trecut au fost efectuate lucrări de reabilitare şi modernizare.

„Lucrările de reabilitare au fost efectuate în baza unui contract semnat în data de 29 martie 2017 şi au demarat pe 26 aprilie 2017. Astfel, s-au executat lucrări de rezistenţă (consolidarea şar­pan­tei pe 40% din suprafaţă şi înlocuirea asterealei), lucrări de arhitectură (schimbarea învelitorii din tablă, montarea de jgheaburi şi burlane, restaurarea elementelor arhitecturale ale învelitorii, ig­nifugarea şarpantei şi asterealei şi repa­ra­ţii ale cornişelor) şi lucrări de instalaţii (montarea unui sistem de degivrare şi montarea paratrăsnetului şi a prizelor de pământ)“, au precizat reprezentanţii universităţii. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii