Universităţile şi-au programat mare parte dintre profesori pentru vaccinare

sâmbătă, 27 februarie 2021, 02:54
2 MIN
 Universităţile şi-au programat mare parte dintre profesori pentru vaccinare

Deschiderea centrelor de vaccinare pentru cadrele didactice şi personalul din învăţământ a încurajat şi universităţile să îşi programeze aproape integral persoanele care şi-au dat deja acordul pentru a se imuniza în platforma naţională.

 Spre exemplu, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, toate cele 882 de persoane, atât cadre didactice, cât şi personal administrativ, au fost introduse în platforma naţională de vaccinare, iar 74% dintre acestea s-au vaccinat sau au fost programate în săptămânile următoare pentru imunizare. Nu a fost însă un proces lipsit de dificultate. „Noi ne-am ocupat chiar de la început, de la primele solicitări ale Ministerului, de introducerea pe platformă. Procesul nu a fost deloc uşor pentru că, cel puţin în primele zile de când s-a luat iniţiativa ca universităţile să-şi introducă angajaţii pe platformă, aceasta nu era chiar bine pusă la punct şi câteva zile a fost blocată. Ceea ce a fost mai dificil, şi sper că acum am reuşit să rezolvăm acest lucru, este faptul că o parte dintre colegii noştri deja se programaseră şi apăreau suprapuneri şi, de asemenea, o parte dintre ei au avut opţiuni privind locul în care să se vaccineze şi vaccinul respectiv”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

Aceste probleme, subliniază rectorul Politehnicii ieşene, s-au rezolvat între timp. Majoritatea cadrelor didactice de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi au fost programate pentru vaccinare, potrivit rectorului, la centrul de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. În acelaşi timp, şi reprezentanţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu” de la Brad au reuşit, la rândul lor, să îi introducă în platformă şi să faciliteze programările pentru toţi cei care şi-au declarat interesul de a se vaccina.

O situaţie aparte este la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. În momentul de faţă, 1.350 din totalul de 1.450 de cadre didactice, personal didactic-auxiliar sau din domeniul administrativ fie s-au vaccinat, fie sunt programaţi până la data de 15 martie. Mai mult decât atât, UMF a început să îşi înscrie şi studenţii în platforma de vaccinare, până acum fiind trecuţi aproximativ 4.000 din totalul de circa 9.000, a precizat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF, pentru „Ziarul de Iaşi”. 

 

Comentarii