Universul Marvel va avea primul supererou musulman – o fată de 18 ani

joi, 01 octombrie 2020, 11:32
1 MIN
 Universul Marvel va avea primul supererou musulman – o fată de 18 ani

Marvel Studios a anunţat lansarea unui nou serial pe Disney+, care o va avea în prim-plan pe supereroina cu origini musulmane Ms. Marvel.

Kamala Khan, sau Ms. Marvel, este un personaj cu care fanii Marvel s-au familiarizat deja, aceasta fiind protagonista noului joc Avengers, lansat în acest an, după ce a fost introdusă în benzile desenate în 2013. Deşi jocul a fost primit cu reacţii mixte, personajul Kamala Khan a fost extrem de apreciat, iar cei de la Marvel Studios s-au gândit că aceasta este o oportunitate excelentă pentru a o aduce şi pe micul ecran pe supereroină.

Astfel, Kamala Khan va avea un serial intitulat Ms. Marvel pe Disney+, în 2021, iar rolul principal va fi interpretat de Iman Vellani, o tânără de 18 ani, cu origini pakistaneze. Acesta va fi primul rol într-o producţie mare pentru Iman Vellani, care va scrie istorie, devenind primul supererou musulman din universul Marvel care apare pe micul (şi în viitor şi marele) ecran.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii