Utopiile (sunt) realizabile?

În secolul patru înainte de Hristos, Platon visa la cetatea ideală cârmuită de filozofi regi, filozofarea fiind, după el, singura activitate aducătoare de fericire. Peste opt sute de ani, sfântul Augustin aduce în cetate ajutorul divin, înlocuindu-i pe filozofii regi cu teologii regi. Peste încă o mie două sute de ani Thomas Morus imaginează Utopia, cetatea armoniei, fără discriminări, bizuită pe bunătatea cetăţenilor. Din acest moment imaginarul urban este invadat de utopii, în greceşte ou topos-uri, locuri care nu există.

Captivanta aventură a utopiilor exprimate în formele cetăţii şi în organizarea comunităţilor a ajuns la un capăt previzibil. Tehnologiile mereu mai performante permit transformarea eşecurilor istorice în realizări uimitoare. Turnul până la cer, oraşul ideal sunt astăzi la îndemâna comunităţilor înzestrate cu voinţa de a face.

Cele mai înalte clădiri din lume

Masdar City – energie complet verde, Emiratele Arabe Unite

În schimb viaţa comunităţilor pe principii morale este un eşec iremediabil devreme ce însăşi comunitatea, ca structură funcţională a oraşului, este în curs de dispariţie. Societatea ideală rămâne un loc care nu există şi la care nimeni nu se mai gândeşte!

În ciuda eşecului, un Lewis Mumford a putut spune că utopiile comunităţii indică simbolic începutul evoluţiei spre concretizarea unui viitor mai bun. Iar Oscar Wilde afirma că „o hartă a lumii care nu include utopia nu merită nici măcar o privire, deoarece lasă afară una dintre ţările la ţărmul căreia umanitatea ancorează mereu”. Alftel spus Wilde consideră proiectul utopic vital pentru sănătatea unei comunităţi.

După al doilea război mondial, arhitectul G.M. Cantacuzino a previzionat un proiect pentru Iaşi. În condiţiile din România, a fost şi rămâne o utopie. În tabloul acestei viziuni oraşul şi-ar fi păstrat intacte structura şi peisajul urban istoric, cu o dezvoltare modernă cu clădiri înalte pe platoul Breazu, şi-ar fi păstrat şi dezvoltat caracterul de cetate universitară pentru a deveni cea mai importantă din România şi importantă în lume, aşa cum Heidelberg, oraş cu 150000 de locuitori, este în Germania.

Îl reamintesc pe Cantacuzino întrucât în ultimii treizeci de ani în oraşul nostru, centru universitar important al ţării, au dispărut viziunile, proiectele capabile să configureze un ideal de urbanitate, la împlinirea căruia să contribuie mai multe generaţii de primari. Pare-se că elitele Iaşului de azi şi-au pierdut interesul pentru viziunile comunitare închipuite în funcţie de profilul intelectual al fiecăruia, după modelul peren, viu, al cetăţeanului Platon din Atena. Comparaţia pare forţată. Dar unde sunt, în ce constau potenţele oraşului cultural, cu aspiraţii de capitală culturală a României, dacă nu în proiectele culturale de anvengură, între care cele de urbanism sunt esenţiale pentru imaginea comunităţii?

Un exemplu al necesităţii conversaţiei continue despre viitor îl găsim în oraşul nostru. La 1870 s-a inaugurat gara, disproporţionată în raport cu nevoile unei populaţii de circa 60000 de locuitori. Ea a fost construită în câmp, la o distanţă respectabilă de centru. Peste 100 de ani, gara este extinsă cu un corp nou. Prin creşterea oraşului la peste 250000 de locuitori a ajuns să se situeze în centrul oraşului.

Gara din Iași, în context vechi și nou

Astăzi oraşul are peste 450000 de locuitori, iar gara împreună cu întreaga infrastructură feroviară de pe teritoriul oraşului, întinsă pe multe sute de hectare, s-a transformat într-o plagă întrucât rolul transportului de mărfuri şi persoane pe calea ferată a scăzut dramatic, ireversibil. Ce este de făcut, trăim cu oraşul secţionat inutil în trei, de zona căilor ferate în degradare continuă unde ambrozia se desfăşoară netulburată?

În România a imagina şi a realiza un proiect de dezvoltare urbană pe terenurile din oraş ocupate ineficient de infrastructura căilor ferate este o utopie. Totuşi, în oraşele din lume, creşterea intensivă şi extensivă a impus optimizarea structurilor funcţionale învechite.

Este evidentă importanţa proiectului de dezvoltare pe zona căilor ferate. El ar lega cele trei zone ale oraşului prin intermediul unor terenuri de mare valoare, subutilizate, vitale pentru nevoile oraşului de astăzi, dar, mai ales ale celui de mâine, aflat în criză majoră de terenuri. În mod normal un proiect de optimizare a infrastructurii căilor ferate ar trebui realizat de administratorul ei, dar nici propunerea pornită de la nivel local nu este de lepădat. Motivul este simplu, este temeiul dialogului între instituţii. Facilitatea cea mai importantă a unui asemenea proiect o reprezintă potenţialul de finanţare prin valorificarea terenului. Astfel, o parte din necesarul de resurse pentru modernizarea infrastructurii căilor ferate şi a dezvoltării oraşului este asigurată.

Cum ar putea arăta proiectul, utopic la noi, dar realizabil în alte părţi de lume? Să ne imaginăm posibilitatea construirii în subteran a căii ferate dublată de circulaţie rutieră cu mai multe benzi pe sens. Pe lângă funcţiunile ei normale, calea ferată ar putea prelua transportul de persoane pentru zona metropolitană în forma unor curse urbane de tipul metroului.

La suprafaţă devine posibilă reconectarea reţelei stradale ale celor trei părţi de oraş, cu impact major în eficienţa traficului rutier. Dar, ceea ce este la fel de important, sau mult mai important este coerenţa câştigată a oraşului prin eliminarea zonelor insalubre şi degradate şi înlocuirea lor cu spaţii preponderent verzi împreună cu funcţiunile cerute de dezvoltarea oraşului, birouri, servicii, cultură, sport şi altele.

Putem acum să zâmbim ironic în faţa acestei utopii. Este însă o certitudine că viitorul o va transforma în realitate. Rămâne de văzut cine vrea şi când poate să proiecteze acest viitor.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului