Caută 
3 MIN
Despre Dacian Cioloş se puteau spune multe: că s-a dovedit un competent ministru al Agriculturii în Cabinetul Tăriceanu, că a fost un bun comisar european (tot pe Agricultură), că în puţinele sale apariţii publice demonstra echilibru şi bun simţ, calităţi foarte rare la politicenii noştri etc. Aşa că numirea sa în funcţia de premier în 2015 – după demisia lui Ponta – mi se părea de bun augur pentru România.
Ca prim-ministru însă, Dacian Cioloş a dat chix, iar episodul „Cuminţenia Pământului“ (sculptură de Bâncuşi menită a fi achizionată de stat în urma unui proces de subscripţie publică) a reprezentat cel mai edificator exemplu în privinţa deconectării sale de la realitatea (mentalitatea?) românească. Într-o perioadă în care economia naţională mergea binişor, dar premierul refuza cu încăpăţânare să ia în calcul mărirea pensiilor şi salariilor, tot el făcea apel la solidaritatea românilor. Cum – la noi, cel puţin – politica trece prin intestine şi nu prin minte, gestul frumos al cabinetului de a păstra celebra operă de artă aproape de public s-a transformat într-o înfrângere simbolică. Doar vreo sută de mii de români au dat bani atunci, strângându-se cu chiu cu vai o sumă derizorie. În acelaşi timp, milioane de alegători hămesiţi treceau de partea PSD, care le promitea pomană, inflaţie şi strâmbătate. Aşadar, electoratul se cumpără nu se cultivă!
Ce e drept e drept. Cioloş e cauza principală a creşterii nemăsurate a lui Liviu Dragnea. Din pricina lipsei sale de talent politic asistăm azi la abuzurile unui partid al infractorilor, care împinge România pe marginea prăpastiei. Tocmai de aceea, m-a mirat reintrarea sa în viaţa politică, dar şi mai tare m-au uimit scorurile cu care era creditat fostul prim-ministru în sondajele de opinie, deşi nu-şi înjghebase încă un partid. Am şi scris despre subiectul acesta, considerând că lui Cioloş i se întindea mai curând o capcană.
La distanţă de câteva luni de atunci, ex-premierul a devenit propria sa victima. Proaspătul lui partid (PLUS) s-a spart ca un balon de salivă. Oriunde te uiţi, dai peste foşti securişti şi indivizi dubioşi. Oricât s-ar apăra Dacian Cioloş (Toţi am avut legături cu securitatea! Nu a ştiut cine a înfiinţat formaţiunea! Familia lui şi-a ales singură drumul în viaţă! etc.), argumentele sale arată, din nou, un om politic slab, depăşit de situaţie. Dacă în 2015 unii au scris că specialistul Cioloş a fost aruncat la sacrificiu, pentru a pregăti venirea liberalilor la putere, acum politicianul Cioloş s-a sacrificat singur!
În momentul de faţă, chestiunea referitoare la unitatea dreptei capătă o greutate în plus. Chiar una extrem de împovărătoare. E mai bine cu sau fără PLUS? E recomandabil ori ba ca formaţiunea lui Dacian Ciolos să caute o fuziune cu USR, de pildă? Dar cu PNL?
Din punctul meu de vedere, fostul premier e obligat să lupte singur dacă vrea să-şi dovedească buna credinţă. Europarlamentarele vor releva dacă Dacian Cioloş posedă totuşi susţinători adevăraţi ori dacă, din nou, cineva îşi bate joc de el. Cât priveşte prezidenţialele, nu-i cred pe unguri care văd o finală Iohannis-Cioloş. Mai curând, simt că UDMR încearcă să bage nişte strâmbe, pentru a face din cele circa 7 procente pe care le va avea la dispoziţie în turul al doilea o valoroasă monedă de schimb. Sau, pur şi simplu, Dacian Cioloş ar putea să părăsească definitiv scena politică. Încep să cred că retragerea politicianului Cioloş ar fi soluţia cea mai înţeleaptă!
