Viaţa nu este pierdută, deşi e teribil de ameninţată

În realitate însă, de multe ori temerile oamenilor s-au adeverit. Republica Moldova, o ţară mică („dar cu suflet mare”, aşa cum s-a dovedit a fi în gestionarea zecilor de mii de refugiaţi ucraineni fugiţi din calea nebuniei lui Putin) a fost de mult prea multe ori lăsată să se descurce singură în faţa tuturor provocărilor şi crizelor, fie ele politice ori economice. Ani şi ani de zile, la fel cum păţeam şi noi cu mult timp în urmă, vizitele la Chişinău ale liderilor occidentali au avut doar rolul unor mici injecţii cu adrenalină, Republica Moldova „nefiind încă pregătită” să fie luată în seamă de către jucătorii vestici cu adevărat relevanţi. Bătăile încurajatoare pe umăr, un selfie obligatoriu la cramele de la Cricova urmate de tot felul de mese rotunde, dezbateri fără perspectivă şi editoriale anoste despre „perspectivele europene” ale Chişinăului, acestea rămâneau singurele amintiri concrete ale evenimentelor diplomatice care, rapid, se estompau printre alte articole din presă. 

În tot acest timp, fără ca multă lume să realizeze, Republica Moldova era deja victima unui război în care duşmanii intrau în casă direct prin ecranul televizorului, prin paginile ziarelor, ori prin ecranele computerelor conectate la reţelele de socializare. Ani şi ani de zile moldovenii au fost supuşi unui bombardament informaţional al posturilor tv ruseşti prin care s-a încercat să li se inoculeze nu neapărat că în Rusia este bine, dar că în Europa este rău: „Spaţiul informaţional deschide posibilităţi asimetrice extinse pentru reducerea potenţialului combativ al adversarului (…) Este necesară perfecţionarea acestor activităţi în spaţiul informaţional, inclusiv pentru apărarea obiectivelor noastre”, preciza şeful Statului Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, în articolul său din 2013 publicat în „Curierul militar-industrial” (doctrina „Gherasimov” fiind, de altfel, linia directoare pe care propaganda rusă a urmat-o şi în Republica Moldova). Şi drept consecinţă, una dintre bătăliile duse de către proeuropenii de la Chişinău odată cu asumarea guvernării în 2021 l-a constituit securizarea spaţiului informaţional, propaganda rusă nemaifiind legală în acest moment pe teritoriul Republicii Moldova.

Însă cea mai mare luptă pe care o duce Chişinăul în acest moment, mai ales dacă ţinem cont de conjunctura războiului din Ucraina, este cea cu corupţia, aceasta fiind, după cum se ştie, cel mai bun şi eficient instrument al politicii externe a Rusiei în regiunea noastră. Iar atunci când în această luptă este vizat chiar şi fostul preşedinte al ţării, socialistul filorus Igor Dodon, sigur că „investitorilor politici” ruşi din anturajul Kremlinului nu le este chiar indiferent acest subiect, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse apucându-se să declare că: „Moscova urmăreşte modul în care guvernarea din Republica Moldova tratează opoziţia şi vedem cum actualele autorităţi moldoveneşti încearcă metodic să impună o agendă antirusească şi să împovăreze poporul cu idei despre o ameninţare efemeră, făcând tot posibilul pentru a îndepărta ţara din punct de vedere politic, şi prin alte mijloace, de orice idee de interacţiune cu Rusia”.

Faptul că Igor Dodon este bleg şi devine savuros atunci când îl ia gura pe dinainte este un aspect, desigur, hazliu. Întrebat pe holurile judecătoriei, atunci când i se prelungea mandatul de arest la domiciliu, de ce „prietenii săi de la Moscova” nu îl susţin în dosarul deschis pe numele său pentru corupţie, pe acesta l-a luat gura pe dinainte şi a răspuns senin „ce trebuiau să facă, să trimită armata încoace?”. Însă adevărata problemă rămâne a fi ceea ce au de gând mai departe mentorii săi politici de la Kremlin. Valeriu Paşa, directorul executiv al „WatchDog”, probabil cel mai prestigios think-tank din Republica Moldova, a explicat faptul că principala ameninţare la adresa securităţii Moldovei este în acest moment politica agresivă a Rusiei, „Protestele masive cu participarea publicului larg, sabotajul unor instituţii ale statului, dezbinarea societăţii moldoveneşti şi răspândirea pe scară largă a dezinformării, inclusiv în ceea ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, putând duce la alegeri prezidenţiale sau parlamentare anticipate în condiţii favorabile pentru partidele pro-ruse.”

În tot acest context, cea mai bună veste pentru Republica Moldova este că pentru prima dată în toate episoadele sale de criză nu mai este singură, România, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii fiind întru totul şi necondiţionat alături de Chişinău. „Viaţa nu este pierdută, deşi e teribil de ameninţată”, aşa ne-a spus odată un sătean din Cârlibaba când într-o vară ne rătăcisem prin pădure, se întuneca şi venea şi furtuna peste noi. După care a coborât muntele cu noi până în centrul comunei, că să se asigure că suntem în siguranţă.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova